Despre viata duhovniceasca (I)

1.    Intrebare: Depinde, oare, mantuirea noastra de imprejurarile exterioare?

Raspuns: Mantuirea noastra nu depinde de nimic exterior: important nu este faptul ca cineva este renumit sau nu, ca este bogat sau sarac, ci ca este virtuos, ca are credinta, ca se ingrijeste de izbanda duhovniceasca si ca il iubeste pe Dumnezeu.

2.    Intrebare: Cum trebuie sa vietuim ca sa ne mantuim?

Raspuns: Fiecare fapta a bunei credinte si a iubirii crestine – citirea cartilor sfinte, gandruile bune, discutiile cu folos, sfanta ascultare, multumirea in ispite si in necazuri, iertarea ocarilor – poarta pecetea rugaciunilor si raspnadeste un miros placut inaintea lui Dumnezeu. Cu toate acestea trebuie sa ne silim, sa ne verificam in toate si caile rasfatului sa le inchidem si atunci osteneala si evlavia vor intra in obiceiul nostru.

(Staretul Ioan Troitki).

3.    Intrebare: Care sunt cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu?

Raspuns: Pocainta si Impartasania sunt cele mai mari dintre toate darurile lui Dumnezeu (Sfantul Varsanufie cel Mare).

4.    De ce trebuie sa se fereasca omul duhonivcesc?

Raspuns:Nevoitorul virtutii trebuie sa se indeparteze cu orice chip de gandurile care ii intra in minte si ii alinta inima. Satana este foarte inventiv cu privire la faptele rele: atunci cand pe oamenii renumiti in evlavie nu ii poate abate de la viata si purtarea pretuite de ei si nu ii poate inclina spre ceea ce voieste el, incearca sa-I loveasca prin alt mijloc. Ii lauda ca pe niste oameni care au atins desavarsirea, apoi ii proslaveste ca pe niste sfinti si ii fericeste ca pe unii care au devenit deja prietenii lui Dumnezeu si au ajuns la culmea tuturor virtutilor. Si, astfel, nascand in ei patima mandriei, ii starneste la vrajmasie impotriva lui Dumnezeu si, in cele din urma, ii smulge din radacina ca pe o planta. De aceea, asa cum am zis, trebuie sa ne departam de gandurile patimase care ne alinta mintea si inima.

5.    Intrebare: Care este cel mai important lucru pentru un crestin?

Raspuns: Cel mai important lucru este sa invete adevarata credinta (Sfantul Ambrozie al Mediolanului).

(1000 de intrebari si raspunsuri si raspunsuri despre viata duhovniceasca).

600 DE ISTORIOARE RELIGIOASE

“Las toate averile mele….”

            Tarul cel Mare a murit in clipa cand a inceput sa-si scrie testamentul. Incarcat de putere lumeasca si de o uriasa avere, nu-I venea sa creada ca va muri asa curand. Pe urma, abia a putut scrie cuvintele: “Las toate averile mele….”

            Cui?

Bogatul si calatorul

            Un biet calator sarac ceru salas la casa unui bogat zgarcit.

            -Mergi de-aici – se rasti bogatul -, ca doar casa mea nu-I han la drumul mare, pentru calatori!

            -Ingaduie-ma, te rog, - raspunse saracul – sa-ti pun trei intrebari si apoi voi pleca in drumul meu! Cine a locuit aici inainte de dumneata?

            -Tata.

            -Dar inainte de dansul?

            -Bunicul.

            -Si dupa dumneata, cine va locui aici?

            -Fiul meu.

            -Precum se vede – zise saracul -, aici, in casa asta, nu sta nimeni de statornicie. Se duc unii si vin altii, niste calatori sunteti si dumneavoastra, iar casa asta e un han, in care ar trebui sa primiti si pe cei saraci.

            Cuvintele saracului strapunsera inima bogatului zgarcit. Si, din acea clipa, n-a mai respins pe saraci si s-a facut izvor de mila si milostivire pentru ei.

“Aici este raiul meu!...”

            Un scriitor si vestitor al Evangheliei, Bettex, istoriseste urmatoarele:

            “Inainte cu zece ani, am cercetat pe un vechi prieten de-al meu. L-am aflat intr-o splendida situatie materiala. Locuia intr-un palat inconjurat de o gradina, ca un adevarat paradis.

            Am incercat sa-I vorbesc despre cele sufletesti, dar prietenul meu intrerupse vobele mele si le puse punct, graind sfidator: Dragul meu prieten, mie in zadar imi graiesti astfel de lucruri. Raiul meu, iata-l, acesta este!... Acesta este raiul meu!

            Peste cinci ani, l-am cercetat din nou, dar, vai, ce schimbari grozave am aflat! Gradina era darapanata, casele ruinate…. Prietenul meu zacea bolnav de ani de zile. Un copil al lui se inecase. O fata incheiase o casatorie nefericita. Mai avea o singura fata, pe care am auzit-o astfel intelegandu-se cu tatal sau bolnav:

            Tata draga, ma duc la oras. Ce ai dori sa-ti mai aduc? Un streang! – grai tatal ei chinuit de boala.

            In decurs de cinci ani, raiul prietenului meu devenise un adevarat iad”.

(600 de istorioare religioase – preot Iosif Trifu)

Prapastia generatiilor

            Lumea a devenit ca o casa de nebuni. Copiii cei mici adorm la miezul noptii, desi ar trebui sa adoarma odata cu apusul soarelui. Sunt inchisi in blocuri, in betoane, si intra in programul celor mari. Ce sa faca copiii, ce sa faca parintii? Vin copiii si-mi spun:”Nu ne inteleg parintii”. Vin si parintii si imi spun:”Copiii nostri nu ne inteleg’. S-a creat o prapastie intre parinti si copii. Ca sa dispara aceasta trebuie ca parintii sa se coboare in starea copiiilor, iar copiii sa treaca in cea a parintilor. Iar daca acum copiii nu-i chinuiesc pe parintii lor, nici copiii lor, mai tarziu, nu-i vor chinui pe ei. Daca insa acum copiii nu asculta si isi chinuiesc parintii, si copiii lor ii vor chinui mai tarziu, pentru ca vor actiona legile duhovnicesti.

            -Parinte, unii copii spun ca s-au vatamat din pricina dragostei parintilor lor.

            -Nu au dreptate. Cand copilul are marime de suflet, nu se vatama de dragostea parintilor lui. Daca insa va exploata dragostea lor, se va distruge. Daca un copil se vatama de dragostea parintilor, inseamna ca acel copil are o vatamare. Desi ar trebui sa-i fie recunoscator lui Dumnezeu pentru astfel de parinti, pentru dragostea lor, el se mahneste ca se poarta cu bunatate cu el, in timp ce alti copii nu au parinti. Ce sa mai spui? Cand un copil nu-i respecta pe parintii sai ca pe niste binefacatori ai sai si nu-i iubeste -  cu atat mai mult cu cat parintii au frica de Dumnezeu – cum este cu putinta sa respecte si sa iubeasca pe Dumnezeu, marele lui Binefacator si parinte al tuturor oamenilor, lucru care este foarte greu sa-l inteleaga la varsta copilariei?

            (Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).

Prajituri, prajituri

Prajituri, prajitur

Saptamana trecuta am facut ceea ce imi place cel mai mult: prajituri.

A fost ziua unor colegi si m-au rugat sa le fac prajituri. M-au lasat pe mine sa aleg, asa ca am ales: minitarte cu crema de vanilie si fructe, mini cheesecakeuri cu topping de fructe de padure, minichouri cu spuma de ciocolata si frisca si prajitura cu nuci.

In week-end si-a serbat ziua de nastere a prietenului nostru de familie, Daniel, asa ca l-am servit cu tort cu crema de iaurt si frisca.

Tuturor le urez, inca o data, La multi ani, cu multe bucurii si realizari.

           

„Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta”

            Unde au ajuns astazi copiii! Nu rabda nici macar un singur cuvant. Cum ar putea rabda bataie? Nu au respect, ci au mult egoism si multi nervi. Fac abuz de libertate. Copilul spune parintilor lui:”O sa va duc la Politie!”. Recent un copil de cincisprezece ani, care a facut o foarte mare neoranduiala si tatatl lui i-a dat o palma, s-a dus si l-a reclamat, iar tatal lui a fost condamnat. Tatal a spus in timpul procesului:”Ma nedreptatiti, pentru ca daca nu i-as fi dat atunci acea palma, copilul meu ar fi fost bagat la inchisoare. Si nu v-ar fi durut pe dumneavoastra, ci pe mine”. Ia atunci pe copil, ii da doua palmesi spune:”Pentru aceste palme sa ma judecati, nu pentru aceea. Bagati-ma acum la inchisoare, pentru ca l-am lovit fara motiv!”.

            Vreau sa spun ca acolo au ajuns copiii! Aceasta mentalitate exista astazi.... Mai demult parintii necertau, ne dadeau si cate o palma, dar nu ne trecea prin cap vreun gand rau. Luam si bataie ca mangaiere, fara sa ne impotrivim, fara sa cercetam daca suntem sau nu vinovati mult sau putin. Credeam ca bataia era pentru binele nostru. Stiam ca parintii ne iubeau si atunci cand ne rasfatau, cand ne sarutau, dar si cand ne dadeau cate o palma. Pentru ca si palma si mangaierea si sarutarea parintilor, toate sunt din dragoste. Cand parintii isi bat copiii, inima lor sufera. Cand copiii incaseaza cate o palma, ii doare obrazul. Prin urmare, mai mare este durerea inimii ecat a obrazului, mama, orice ar face copiiilor ei, fie ca ii cearta, fie ca ii bate, fie ca ii rasfata, pe toate din dragoste le face si toate din aceeasi inima de mama ies. Dar cand copiii nu inteleg aceasta, se impotrivesc cu obraznicie, si se incapataneaza. Atunci alunga Harul dumnezeiesc dinlauntrul lor si este firesc sa primeasca dupa aceea inraurirea demonica.

            -Parinte, nu exista si parinti neispraviti?

            -Da, dar pe copiii care au astfel de parinti ii ajuta Dumnezeu. Dumnezeu nu este nedrept. Perii salbatici sunt plini de pere salbatice. Pe cararea spre Coliba mea este un corcodus salbatic. Are atatea corcoduse, incat abia i se vad frunzele. Se rup crengile de atata rod. Insa corcodusii cei buni, oricat i-ai stropi, nu dau rod deloc.

            (Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).

SFINTELE PASTI

SARBATORI PASCALE IN BUCOVINA

            Anul acesta am „rupt” traditia prin care sarbatoream Invierea Domnului in familie, impreuna cu socrii si parintii si am mers in Bucovina, Tinutul Dornelor, impreuna cu o familie tare draga noua. Totul a fost perfect, pornind de la compania in care am fost, continuand cu vremea care, desi se anuntase ploioasa a fost insorita si ne-a permis sa facem drumetii si, nu in ultimul rand, gazda care ne-a tratat regeste.

            Vineri, aproape de pranz, am pornit spre Ciocanesti. Drumul a fost placut, cu zone in care s-a circulat linistit, cu zone aglomerate. Spre seara, cand oboseala incepuse sa-si spuna cuvantul, ne-a insotit si ploaia. Traseul pe care am pornit a fost: Ploiesti-Buzau-Focsani-Bacau-Campulung Moldovenesc-Ciocanesti, un traseu de aproximativ 500 km. Eu si sotul meu am fost in Tinutul Dornelor in septembire in concediu, asa ca acum ne-am simtit ca si cum am revenit acasa. Un sentiment extrem de placut.

            Cand am ajuns, doamna Laurentia, proprietara pensiunii, ne-a asteptat cu multe bunatati: ciorbita de legume, tocanita de hribi cu usturoi si mamaliguta, sarmale cu orez si prajitura cu foi de napolitana. Desi obositi, am stat la un pahar de bere pana aproape de miezul noptii, cand toata lumea s-a retras la o binemeritata odihna.

            Sambata dimineata, ne astepta un mic dejun consistent si variat, un adevarat festin culinar de post: salata si zacusca de vinete, gem de merisoare, peltea de zmeura, masline, ceai, cafea. Dupa un astfel de mic dejun am pornit la drum. Afara vremea era putin cam racoroasa, batea putin vantul, dar asta nu ne-a deranjat sa pornim pe Transrarau.

Prim oprire a fost la Pietrele Doamnei, unde am petrecut o jumatate de ora prin padure, urcandu-ne pe pietre, fotografiind peisajul si admirand zapada ce-si facea simtita prezenta pe ici, pe colo, in mici pete de culoare alba.

Dupa aceasta mica escala, am pornit mai departe, spre manastirea Rarau, mergand pe Transrarau. Drumul a fost plin de emotii pentru ca, desi este asfaltat, este ingust si cand ne intalneam doua masini era cam greu de trecut. Acum a fost mult mai circulat descat in septembrie. Cu inima in gat (deh, soferi tineri - dar foarte, foarte atenti) am poposit pentru o alta jumatate de ora la manastirea Rarau. Ne-am rugat, ne-am inchinat, ne-am recules si am pornit spre Vatra Dornei, nu inainte de a trece pe la Dorna Arini, cu gand sa mancam ceva la cantina de acolo, caci stomacelele noastre cam plangeau de foame.  Mare ne-a fost mirarea cand am vazut ca acolo totul este pustiu. In afara de maici si preot nu mai era absolut nimeni, totul era inchis. Ne-am lamurit in momentul in care, ajungand la casa pentru pelerini (pustie si ea) am citit ca totul este inchis pentru ca nu sunt respectate regulile de stingere a incendiilor. Mi s-a strans inima cand am vazut atata pustietate, atata investitie de care nu se poate bucura nimeni.

Intre timp, soarele a inceput sa straluceasca, asa ca, in loc sa ne mergem la pensiune am gustarit cate ceva la un restaurant din Vatra Dornei, dupa care am pornit prin parc in cautarea veveritelor.

La pensiune am ajuns pe inserat. Aici, gazda ne-a astepta cu ciorbita de legume, tocanita de fasole boabe (semana cu iahnia, dar cu mult mai multe legume) cu muraturi si ne-a facut pe loc tocinei. Totul a fost stropit cu visinata, afinata, palinca, vin si siropuri. Dupa o asa masa copioasa, am trecut la rontait seminte si alune.

Si penntru ca vremea de afara era atat de frumoasa, am pornit din nou la drum, e data aceasta pana la manastirea Sfantul Stefan cel Mare. Din pacate eu nu pot urca acea panta (este destul de abrupta si lunga, iar respiratia mea face figuri). Cat au urcat ceilalti, eu si sotul, ne-am plimbat prin apropiere, admirand casele si gospodariile din apropiere.

Am privit traiul simplu si frumos, am „trait” si noi cateva clipe alaturi de gospodarii din Ciocanesti, care se pregateau pentru marele praznic al Invierii Domnului.

Asa am vazut un tanar care a taiat o gaina si i-a dus-o mamei lui. Aceasta i-a pus-o in ligheanul cu apa clocotita si l-a trimis din nou in gradina sa o jumuleasca, pentru ca ea trebuia sa aiba grija de cozonaci. Era tare simpatic cum jumulea gaina, cu manusile lui de menaj portocalii.

In alta gospodarie, era usa de casa deschisa, asa ca am fost indiscreti si am aruncat o privire in casuta respectiva. Ne-a incantat ochiul un hol si bucataria ce straluceau de curatenie (culoarea predominanta era albul). Perdelele albe ca spuma, lambriul alb stralucea, iar o bunicuta scoatea o tava maaare din cuptor.

O alta gospodarie, asezata putin mai pe deal, avea prispa, iar pe prispa gospodina pregatea cozonacii pentru a-i pune la copt. In linistea tulburata doar de cantecul apei ce trecea prin apropiere, de latratul unui caine sau cantecul unui cocos, se auzea miscarea ritmica a facaletului cu care gospodina intindea aluatul.

Dupa aceasta mica plimbare, in care ne-am umplut plamanii cu aer curat, cu miros de brad, ne-am intors la vila si toata lumea a picat rapusa de oboseala. Toti am tras un somn cam vreo 2 ore, dupa care ne-am pregatit sa mergem la slujba.

Desi initial am vrut sa mergem la o manastire pentru a participa la sljubva, ne-am razgandit si am mers la biserica din sat. Si ne-am bucurat de alegerea facuta, pentru ca, am avut ocazia sa-i admiram pe sateni pentru modul cum asteptau si veneau la Invierea Domnului. Toata lumea era imbracata in costum national si cu "cosarci" (spre deosebire de Maramures unde lumea avea cu "straita") acoperite cu stergare ecusut in casa. In cosarci se aflau bunatati facute de gospodine chiar in sambata Pastelui, aduse la biserica pentru a fi sfintite. Am luat lumina, am ascultat slujba de inceput si cuvantul spus de parinte, am inconjurat biserica si am pornit spre casa. Doamna Laurentia si domnul Vasile au ramas pana dimineata. La vila am gasit pe masa platouri intregi cu bunatati, toate pregatite acasa: muschiulet umplut, pastrav afumat; pulpe de pui afumate, cascaval de casa, chisca, oua rosii. Am gustarit cate un picut din fiecare, am ciocnit oua rosii. Spre dimineata am plecat la somn.

Duminica, dupa un somn strasnic, ne-am trezit si am fost intampinati de multe alte bunatati. Din nou masa plina cu de toate: pe langa cele de mai sus, acum am avut si unt de casa (mmmm, ce bunatate), lapte proaspat fiert sii....prajituri. Am mancat incet, in tihna. De data asta, alaturi de noi, a stat la masa si doamna Laurentia si domnul Vasile. Doamna este foarte iute, vulcanica, tot timpul cu zambetul pe buze si cu o vorba de duh la indemana, iar domnul este molcom si calm, insa sugubat. Asa am stat la povesti, la depanat amintiri pana in jud de ora 13,00, cand ne-a sunat doamna de la muzeu ca putem merge sa vizitam. Am mers cu totii de am vizitat muzeul.

Ajunsi acasa, am vrut neaparat sa ajungem la acel schit de unde am luat in toamna siropurile (Schitul Suhard). Doamna Laurentia a dorit sa mearga si dansa, asa ca am plecat impreuna. Drum destul de greu, insa am ajuns cu bine. Acolo, ne-a primit parintele staret. Un parinte tanar, ce are in jur de 32-33 ani, sugubat tare. Ne-a binecuvantat si ne-a invitat la masa. Am refuzat politicos, pentru ca nu ne era foame, asa ca ne-a rugat sa il scuzam, ca sa mearga si dansul sa serveasca pranzul. In acelasi timp, ne-a rugat sa nu plecam, ci sa ramanem la slujba de vecernie.

Cat l-am asteptat pe parinte, ne-am plimbat prin curtea manastirii (care este imensa) si am admirat varfurile muntilor. Este un sentiment minunat sa te afli sus pe munte. Ai senzatia ca zbori, ca ai ajuns aproape de cer. Soare, vant, racoare, liniste de tiuiau urechile. Pana la urma, vantul ne-a izgonit in micul paraclis. La slujba am participat noi, si 2-3 pelerini. A fost foarte, foarte frumos. O slujba ce ne-a mers la suflet.

Cand am plecat, ne-am dat seama ca timpul a trecut cu pasi repezi, iar stomacelele noastre tipau de foame. O parte ne-am delectat cu o ciorba de miel dreasa cu smantana, iar ceilalti s-au delectat cu o supa de rata cu taitei de casa, dupa care a urmat friptura de miel si friptura de rata, toate asezonate cu salata de sfecla cu hrean. Am incheiat cu prajituri delicioase de casa. Vedeta a fost insa ciocolata de casa. Mai mult decat delicioasa. Dupa asa o masa copioasa si o cafea zdravana ne gandeam ce mai puteam face.

Gada ne-a recomandat sa mergem prin sat, trecem Bistrita si sa pornim spre partea stanga pana ajungem la un podet, dupa care trecem podetul si ne intoarcem pe strada principala. Asa am facut si am ajuns la conlcuzia ca am mers pe jos nici mai mult, nici mai putin decat 7 km.

Seara am rugat-o pe d-na Laurentia sa ne pregateasca un meniu doar din lactate: lapte fiert in oala in care a fost facuta mamaliga, branza dulce cu smantana, branza framantata. Ca de fiecare data, cina s-a prelungit pana apropae de miezul noptii.

Luni, ne-am trezit in jur de ora 9, am servit din nou un mic dejun copios si ne-am pregatit de plecare. Doamna Laurentia ne tot trimitea la noi obiective turistice, ca sa servim si masa de pranz pentru ca ne pregatise: sarmale, hribi cu carnita de porc si „cioata” de ciocolata. Am refuzat politicos, spunand ca drumul este lung, asa ca dansa ne-a facut pachet la ambele familii.

Si uite asa, relaxati si binedispusi am pornit spre casa trecand prin pasul Tihuta, apoi Bistritia-Tg.Mures-Brasov-Ploiesti.

Obraznicia alunga Harul dumnezeiesc

            Este nevoie de multa luare-aminte. Comportamentul dezordonat si neatent alunga Harul dumnezeiesc. Lipsa respectului este piedica cea mai mare pentru apropierea Harului lui Dumnezeu. Cu cat mai mult respect au copiii fata de parinti, de dascali, de cei mai mari, in general, cu atat primesc mai mult Har dumnezeiesc. Insa cu cat sunt mai neinamblanziti, cu atat sunt mai parasiti de Harul lui Dumnezeu. Libertatea lumeasca a alungat nu numai evlavia, ci si politetea lumeasca. Vin acolo la Coliba unii copii si striga tatalui lor: “Ei, tata, ai tigari? Ale mele mi s-au terminat”. Unde era mai demult asa ceva? Chiar de fuma vreunul, fuma insa in ascuns. Dar acum o fac ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Cum sa nu se dezgoleasca dupa aceea cu desavarsire de Harul dumnezeiesc? Astazi fetele ocarasc pe fratii lor pentru credinta in Dumnezeu cu niste cuvinte atat de murdare inaintea tatalui si mamei lor, iar tatal nu spune nimic! Mi s-a ridicat parul pana in varful capului cand am auzit. Dupa ce au plecat inchinatorii, vorbeam de unul singur.

            Mediul lumesc si parintii lumesti distrug copiii. Mediul influenteaza mult. Sunt putini copiii care au sfiala si marime de suflet. Cei mai multi copii sunt salbatici, deoarece se comporta cu obraznicie. Multi parinti imi aduc pe fiii lor si-mi spun:”Parinte, copilul meu are diavol”. Dar vad ca nicidecum copiiiinu au divao. Doamne fereste! Putini sunt copiii care au diavol”. Toti ceilalti au o inraurire demonica exterioara. Adica diavolul le face comanda din afara, nu este inlauntrul lor. Dar treaba lui si-o poate face si din afara. Dar de unde se pricinuieste aceasta? De la obraznicie. Atunci cand copiii vorbesc cu obraznicie celor mai mari, alunga Harul lui Dumnezeu. Iar atunci cand pleaca Harul lui Dumnezeu, vin dracusorii si copiii se salbaticesc, fac neoranduieli. In timp ce copiii care au evlavie, respect, asculta de parinti, de dascali, de cei mai mari, primesc mereu Harul lui Dumnezeu si au binecuvantarea Lui. Iii acopera Harul lui Dumnezeu. Multa evlavie fata de Dumnezeu, multul respect fata de cei mai mari aduce din belsug Harul dumnezeiesc in suflete, iontr-o masura atat de mare, incat sunt tradati de stralucirea dumnezeiasca a Harului. Harul lui Dumnezeu nu merge la copiiii razvratiti, ci la cei cuminti, evlaviosi si cu marime de suflet. Iar acesti copii au o privire care straluceste. Si cu cat mai mult respect au fata de parinti, fata de cei mai mari, cu atat mai mult Har. Iar cu cat sunt mai neimblanziti, cu atat sunt mai parasiti de Harul lui Dumnezeu.

            Copilul care incepe sa spuna:”Nu, vreau aceea, vreau cealalta”cu o pretentie nestapanita, va deveni razvratit, va deveni diavol. Pentru ca si Luceafarul a voit sa-si puna tronul sau mai sus de tronul lui Dumnezeu. Sa vedeti, toti copiii carora li se fac voile, vor deveni razvratiti. Daca acesti copii nu se vor pocai pentru a se izbavi de  raul ce ii loveste, ci vor continua sa se poarte cu obraznicie, atunci – Doamne fereste! – se va pricinui o indoita parasire si vor ajunge sa vorbeasca urat chiar si despre Dumnezeu. Atunci vor fi stapaniti de duhurile cele rele.

            (Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).

PE VALEA OLTULUI

La drum pe Valea Oltului

In sambata lui Lazar, cand toata lumea se pregatea pentru sarbatoarea Intrarii Domnului in Ierusalim, noi ne-am pregatit dis de dimineata pentru o noua excursie. De data aceasta, pe Valea Oltului, destinatia finala fiind manastirea Cornetu.

Pentru cei ce vor sa viziteze aceasta mica si frumoasa manastire si sa petreaca momente placute, va spun ca este situata pe drumul ce leaga localitatile Ramnicu Valcea de Sibi, la o distanta de aproximativ 40 km de Ramnicu Valcea si 50 km de Sibiu. Este o manastire cu o istorie impresionata, care a rezistat peste veacuri si a renascut din cenusa „la fel ca pasarea Phoenix”, cum ii place parintelui staret sa spuna.

Spune acest lucru deoarece, pana in urma cu 4-5 ani, manastirea era un loc parasit, acoperit de pomi si buruieni. Acum, prin grija parintelui si daruirea oamenilor totul arata minunat.

Fotografii nu am facut pentru ca amandoi aveam telefoanele descarcate. Le-am pus la incarcat in masina si asa am reusit sa facem fotografii in alte locuri.

Am ajuns la manastire la timpul potrivit pentru a participa la slujba. Dupa Sfanta Liturghie si slujba de pomenire a mortilor, am mers sa ne miluim si, in acelasi timp, sa-l salutam pe parintele staret. Mare i-a fost bucuria si mirarea cand ne-a vazut.

Am servit masa impreuna cu dansul si cu alti pelerini si, pentru ca se grabea sa mearga la Valcea pentru o conferinta, ne-a rugat frumos sa ramanem peste noapte la manastire, pentru a putea sa stam de vorba pe indelete la intoarcerea dansului. Nu am refuzat, desi pentru a doua zi aveam alte planuri. Ne gandeam ca vom porni spre casa, la fel, dis de dimineata.

Cat timp parintele a fost plecat, ne-am odihnit in curtea manastirii, mangaiati de razele soarelui si de vantul care batea doar atat cat vremea sa fie perfecta pentru odihna.

La un moment dat, sotul meu a propus sa mergem la manastirile Cozia si Turnu si sa ne plimbam putin si prin statiunea Calimanesti, aflate la o distanta doar de 20-25 km, urmand sa revenim pentru slujba de Vecernie.

Zis si facut. Cand este vorba de plimbare sunt prima in masina.

Am vizitat (nu pentru prima oara) manastirea Cozia, am mers si in spatele chiliilor pentru a admira „Oltul la Cozia”. Aici sunt puse bancute, asa ca am poposit o bucata de vreme privind curgerea raului.

Am mai fi stat, insa in „programul” nostru erau trecute si alte obiective de vizitat, iar timpul era limitat pentru ca se apropia ora vecerniei. Asa ca am pornit mai departe, spre bazarul ce se afla de cealalta parte a soselei. Aici poti gasi amintiri pentru toate gusturile si buzunarele. Noi doar am admirat si am achizitionat un mic fagure, pe care l-am savurat in masina.

In apropierea manastirii Cozia, se afla manastirea Turnu, in curtea careia de poate vizita chilia unor pustnici. Eu nu am reusit sa urc povarnisul, asa ca l-am asteptat pe al meu sot plimbandu-ma prin curte si admirand ghivecele cu flori.

Timpul ne presa, drept pentru care am renuntat la plimbarea prin statiune si ne-am intors la manastirea Cornetu, tocmai la timp pentru a ne pregati sa participam la Slujba Vecerniei. Doua ore minunate, petrecute in rugaciuni si cantari, „deranjati” doar din cand in cand de trenurile ce trec pe sub biserica manastirii. Poate va intrebati de ce. Pe Valea Oltului sunt multe tunele. Unul dintre ele a fost realizat chiar sub manastire. Se intra in tunel la un capat al curtii manastirii si se iese pe la celalalt capat.

Dupa vecernie, am servit cu totii masa, am stat de vorba, in tihna cu parintele, dupa care am cerut binecuvantare sa pornim spre casa, explicandu-i de planurile deja facute pentru a doua zi. Ne-a dat binecuvantare, nu inainte de a-i promite ca urmatoarea vizita nu va dura doar cateva ore, ci cateva zile.

Aproape de miezul noptii am ajuns acasa, dupa o zi lunga si frumoasa.

600 DE ISTORIOARE RELIGIOASE

“Strigati”

            O ceata de copii se juca la marginea marii. Unul dintre ei, inaintand prea adanc in mare, ajunse in primejdie sa se inece.

            Copiii erau slabi pentru a sari sa-l salveze. Facura insa altceva: stigara cu glas mare dupa ajutor. La strigatul lor, alergara indata oamenii si salvara pe cel primejduit.

            Scumpul meu frate din Oastea Domnului! Poate si tu esti inca prea slab pentru a sari sa-l scapi pe cel care se ineaca in valurile pieirii sufletesti.

            Poti face insa altceva:”striga”macar! Roaga-te pentru el! Stigga dupa ajutorul Mantuitorului!

            “Strigati”neincetat!.... Rugati-va neincetat pentru mantuirea celor cazuti in valurile pieirii sufletesti.

“Viespile si mierea”

            Un invatat neamt a studiat viata viespilor si a aflat un lucru interesant: cand o viespe afla atare fagure de miere sau altfel de dulceata, nu se apuca sa manance numai singura, ci face pe crainicul. Se duce si da de veste si altor viespisi le cheama la infruptare.

            Sa facem si noi macar atat cat fac aceste fiinte salbatice! Toti cei care am aflat dulceata Evangheliei sa vestim si altora aceasta dulceata! Sa strigam pe toate drumurile cat de dulce este o viata traita cu Domnul si sa chemam si pe altii sa guste din ea!

“Castigul necurat”

            O femeie care vindea lapte la oras, si cazuse in ispita de a-l spori cu apa, se intorcea spre casa cu o marama noua, cumparata de la pravalie. In drum spre casa, o ajunse o furtuna si, trecand peste un pod, vantul ii smulse marama de pe cap si o arunca in apa. Oamenii umblau sa o prinda, dar femeia, privind de pe pod cum o duce apa, le zise: “Lasati-o, dragii mei, sa mearga, caci din apa a iesit si apa o duce!”

            De castigurile cele necurate totdeauna nimic nu se alege. Si totusi atatia oameni umbla dupa castiguri necurate!

(600 de istorioare religioase – preot Iosif Trifu)

ZONA BUZAULUI

A sosit vremea plimbarilor

Primavara si toamna, din punctul meu de vedere, sunt cele mai frumoase perioade pentru plimbare, asa ca in aprilie ne-am rasfatat putin.

Timpul parca s-a condensat, parca este din ce in ce mai scurt, asa ca nu am reusit sa va povestesc „la cald” despre plimbarile noastre.

Prima plimbare a fost la inceput de aprilie, in zona Buzaului. Intr-o dimineata insorita de sambata, am servit cafeluta impreuna cu sotul si, in loc sa ne facem planuri pentru curatenia de Paste, ne-am facut planuri de plimbare. Era mult prea frumos afara pentru a risipi ziua pe "program administrativ". Geamuri stergem mereu si tot nesterse sunt, covoare scuturam mereu si tot arata de parca nu au fost scuturate de ani de zile, asa ca ne-am gandit unde am putea pleca, astfel incat sa gasim si o locatie unde sa putem servi mancare de post la pranz.

Ne place zona Buzaului, dincolo de Berca este complexul turistic „Magura Buzaului” unde stiam sigur ca au in meniu si preparate de post, asa ca ne-am hotarat: mergem spre Magura Buzaului, ne oprim intr-o poiana si ne delectam: sotul citind, iar eu crosetand.

Am pornit la drum si, la Merei, am parasit soseaua nationala care nu ne oferea decat praf si aglomeratie si am luat-o spre Berca prin Sarata Monteoru, Vernesti. Am admirat lanurile de rapita de un galben intens, placut, podgoriile cu vita de vie, campurile pregatite pentru insamantat, pomii infloriti. Pana la Magura Buzaului nu am gasit nimic pe placul nostru pentru a face popasul mult asteptat, asa ca prima oprire a fost la complexul turistic.

Cand am ajuns in parcare, ne-am dat seama ca timpul trecuse destul de repede, iar stomacelele noastre ne avertizau ca este ora mesei. Intr-un decor frumos, am servit fasole batuta cu galbiori murati, ne-am relaxat cu cate o cafeluta, dupa care am pornit spre manastirea Ciolanu.

intrarea la hotel si restaurant

sala de mese in aer liber

 parcul hotelului (privelistea pe care o aveam de la masa)

Vis a vis de parcarea complexului turistic se afla un indicator spre manastirea Ciolanu. Ne-am hotarat sa o luam pe acolo si bine am facut pentru ca peisajul a fost incantator. Intreg drumul pana la manastire strabate padurea.

Pe drum, la un moment dat, langa un lac am zarit un chiosc. Ne-am oprit si, am petrecut timp de doua ore intr-o liniste binefacatoare, intrerupta doar de ciripitul pasarilor si cantecul broastelor. La un moment dat, a oprit o masina din care au coborat doi tineri imbracati mire si mireasa, insotiti de o tanara fotografa. Tanarul a venit si, timid, m-a intrebat daca ii pot imprumuta putin revista de crosetat, pentru a fi folosita la fotografii.

            Dupa timpul petrecut in aceasta poienita, am pornit spre manastirea Ciolanu, ne-am inchinat la sfintele icoane, apoi am plecat spre casa. Am ajuns la timp pentru a urmari serialul „Ferma Heartland”.