Puloverul mult visat

Puloverul mult visat

            Una dintre pasiunile mele o constituie lucrul cu andrelele – tricotatul. Tricotez cu multa placere pentru cei dragi, insa pentru mine foarte rar sau, mai bine zis, deloc 9nu-mi amintesc sa am ceva tricotat de mine). Cu toate acestea, visam de mult timp la un pulover mai gros, ceva mai lung, care sa inlocuiasca haina de piele purtata primavara si toamna. Visam, fara insa sa-mi inchipui ca vreodata acest vis se va materializa.

            Numai ca, intr-o zi, mergand la mercerie, am gasit in cosul cu materiale la pret redus (pentru ca raman cateva sculuri), un material minunat: gros, cu un fir moale, cu o culoare placuta, putin mai inchisa, ideala pentru ceea ce voiam eu sa fac. Nu am stat pe ganduri si l-am luat. Deci, primul pas a fost facut.
            Avand materialul, am pornit in cautarea modelului. Dupa lungi cautari, am gasit si modelul care sa se preteze cel mai bine la materialul pe care il aveam si la ceea ce doream sa am.
            Materialul exista, modelul era si el, asa ca, mi-am facut curaj si m-am apucat de lucru: am construit tiparul, am tricotat esantionul, dupa care am inceput puloverul.
            Ehh, si de aici incep “aventurile”. Stiti poezia “Mesterul Manole” de Vasile Alecsandri? Poetul spune:
                                                            “Şi mereu lucra,
                                                             Zidul ridica,
                                                             Dar orice lucra,
                                                             Noaptea se surpa!
                                                             A doua zi iar,
                                                             A treia zi iar,
                                                             A patra zi iar “
            Cam asa am fost si eu cu acest pulover. Am facut si desfacut de multe ori, pentru ca ori greseam, ori nu masuram bine, ori pur si simplu nu imi placea.
            La un moment dat, toata lumea spunea sa renunt pentru ca este adevarata vorba: “cizmarul nu are cizme, croitorul nu are haine”. Mie insa nici prin cap nu mi-a trecut. Asa ca, facand si desfacand, cu multa rabdare, cu multe calcule (da, da, ati citit bine), pana la urma, aseara tarziu, l-am terminat.
            Si, ceea ce este cel mai important, a iesit exact asa cum imi doream, iar satifsactia este foarte mare.
            Acesta este:

PARINTELE PORFIRIE

Invataturile parintelui Porfirie – Despe iubire (II)

1. De multe ori, pentru a descrie stari duhovnicesti folosim imagini cotidiene omenesti, fara sa intram, desigur, in esenta lucrurilor, fiindca asa ceva este cu neputinta. Cu toate acestea, se accentueaza diferenta si intaietatea izbanzilor duhovnicesti. Parintele Porfirie, pentru a accentua superioritatea iubirii de Dumnezeu, descria iubirea omeneasca.

 Iata cum povatuia:”Iubirea de Hristos este altceva. Nu are sfarsit, nu ne saturam de ea. Ea daruieste viata, daruieste putere, sanatate...si cu cat da mai multe, cu atat omul vrea sa se indragosteasca. Pe cand iubirea omeneasca il poate vatama pe om, il poate innebuni. Cand Il iubim pe Hristos, toate celelalte iubiri dau inapoi. Iubirea de Hristos nu are hotare, precum este iubirea omeneasca. In iubirea omeneasca dupa aceea poate sa inceapa gelozia, cartirea, pana si crima. Se poate preschimba in ura. Iubirea intru Hristos nu se preschimba. Iubirea lumeasca tine putin si incet-incet se stinge, pe cand iubirea de Dumnezeu creste si se adanceste din ce in ce mai mult.

Orice alta iubire il poate duce pe om la deznadejde, insa iubirea de Dumnezeu ne urca in sferele ceresti, ne daruieste liniste, bucurie, plinatate. Celelalte placeri obosesc, pe cand aceasta este mereu proaspata. Este o placere de care nu ne saturam, de care nu ne plictisim niciodata. Este bunul cel mai de pret.”

2. Viata crestina este Rai. Este dedicare si iubire neintrerupta pentru Hristos si pentru aproapele. De aceea crestinul adevarat ramane neinfluentat de spatiul unde traieste si de activitatea si purtarea semenilor sai. Parintele spunea in legatura cu asta:”Daca iubesti si in piata omonia daca ai trai, nu esti influentat. Nu vezi nici masini, nici lume, nimic. Esti indreptat spre lumea ta launtrica, spre persoana pe care o iubesti. O traiesti, te bucuri de ea, te inspira. Nu e adevarat ce spun? Ganditi-va ca aceasta persoana pe care o iubiti este Hristos. Hristos este in mintea ta, Hristos este in inima ta, Hristos in toata fiinta ta, Hristos pretutindeni.”

Si adauga: „Cand il gasesti pe Hristos, iti e deajuns, nu mai vrei altceva, te linistesti. Devii alt om. Traiesti pretutindeni, acolo unde exista Hristos. Traiesti in stele, in infinit, in ceruri impreuna cu ingerii, cu Sfintii, pe pamant cu oamenii, cu plantele, cu animalele, cu toti, cu toate. Acolo unde exista iubire de Hristos, singuratatea dispare. Esti linistit, vesel, plin. Nici melancolie, nici bola,a nici stres, nici intristare, nici iad.”

3. crestinul traitor intampina greutatile vietii fara sa fie cuprins de frica si neliniste, cum se intampla de obicei cu mirenii. Se raporteaza mereu la Dumnezeu si are incredere absoluta in pronia Lui. Parintele accentueaza incontinuu faptul ca cel ce-L iubeste pe Hristos are o viata diferita:” Cand Il iubim pe Hristos, spunea, avem viata lui Hristos. Daca, cu harul lui Dumnezeu, reusim asta, atunci ne aflam intr-o alta stare, de invidiat. Pentru noi nu exista nici o firca. Nici de moarte, nici de diavol, nici de iad. Toate acestea exista pentru oamenii care sunt departe de Hristos, pentru cei care nu sunt crestini.”

4. De Hristos trebuie sa ne apropiem, cu indrazneala si familiaritate, fiindca vrea mantuirea noastra, nu osandirea. Hristos ne ia frica din suflet. Hrisots „este prietenul nostru, fratele nostru, e ce poate fi mai bun si mai frumos. Este totul. Este prieten si marturiseste asta:”Sunteti prietenii mei, nu intelegeti? Suntem frati. Eu nu tin iadul in mana, nu va infricosez, va iubesc. Vreau sa va bucurati de viata impreuna cu mine.”. asa este Hristos. Nu are tristete, nici melancolie, nici mahnire. Omul care-L are pe Hristos nu este chinuit de diferite cugete si griji.”, spunea parintele Porfirie.

5. Deseori parintele marturisea: „Nu-i poti iubi pe oameni, daca nu L-ai iubit pe Dumnezeu. Doar inlauntrul iubirii de Dumnezeu ii poti iubi cu adevarat pe oameni.

6. Iubirea noastra de Dumnezeu trebuie sa fie mare si statornica. Parintele Porfirie povatuia referitor la aceasta:”Iubirea noastra de Dumnezeu trebuie sa fie foarte mare si sa nu fie intrerupta de alte lucruri. Omul pare sa aiba in el o baterie  cu o anumita energie. Cand consuma aceasta energie pe alte lucruri si nu pe iubirea de Dumnezeu, atunci nu are iubire. Lui Dumnezeu sa-i oferim toata energia noastra.”

(„Mireasma duhovniceasca a parintelui Porfirie” – pres. Dionisie Tatsis)

JURNAL

JURNALUL UNEI FEMEI SIMPLE – ZIUA A SASEA

Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:
Joi, 27.05.2015, orele 13.00

 Afara:

Este o zi  minunata de vara. Canicula nu s-a instalat, chiar daca este soare, adierea vantului te imbie la o plimbare prin parc.

Mă gândesc:

La cat de repede a trecut prima jumatate a anului.

Am invatat:

Tot ceea ce ni se intampla are ca scop educatia sufletului.

Sunt recunoscătoare pentru:

Pentru prietenii pe care Dumnezeu mi i-a scos in cale.

Din bucătărie:

Azi nu se va auzi nimic, nu va mirosi decat a cafea.

Ce mai mesteresc:

Incerc sa fac o tava din hartie rulata. Imi plac foarte mult lucrarile executate din hartie de ziar, asa ca voi incerca si eu.

Intentionez sa:

Ca la sfarsitul saptamanii sa merg sa parinti si sa verific razboiul de tesut al bunicii. Mi-ar place tare multa sa invat sa tes.

Ceea ce astept (sper):

Sper sa reusim sa plecam cat mai mult in aceasta vara.

Citesc:

Chipuri de calugari imbunatatiti de Ioanichie Balan

 Ascult:

Dimineata, in bucatarie, ciripitul pasarelelor infometate.

În casa:

Azi, pentru ca este Sfantul Ioan Rusul, unul dintre sfintii care ne ajuta de cate ori il chemam, nu voi face nimic in casa. Voi citi.

In gradina:

Totul este verde si placut.

Ce-mi place:

Acum mi-ar place sa calatoresc.

Ce planuri am:

Sa modernizam baile

O fotografie:

Balcic-cascada

Poluarea si distrugerea mediului

 

            Soarele arde chiar si iarna, de parca ar fi in Sinai, pentru ca s-au deschis niste gauri in atmosfera. Daca nu sufla putin vantul, nu poti rezita.

            -Parinte, ce se va intampla cu ozonul?

            -Putina rabdare sa facem, pana ce vor merge oamenii de stiinta cu 5 kg de mortar ca sa astupe gaura!!!... Da, sa mearga sa astupe gaurile de sus...Vor vedea ca Dumnezeu pe toate le-a facut bune, cu atata armonie, si poate vor spune:”Iarta-ne, ca noi n-am facut bine!”. Sa faceti rugaciune sa se astupe gaura ce s-a deschis in atmosfera. S-a deschis o „cupa” si acolo; se usuca copacii, plantele. Insa Dumnezeu o poate astupa.

            Si uitati-va unde a ajuns viclenia unora, ca sa adune banii superbogatilor! Spun:”S-a deschis o gaura in atmosfera....Lumea se va pierde. Cum se va izbavi lumea? Stiinta se preocupa de planul de a sapa in adanc, sa coboare in adancul pamantului, ca sa evite soarele”. Deoarece lucrul acesta s-a vadit ca nu e posibil, acum spun altceva:” Se vor face locuinte le Luna, restaurante, hotele, case si lumea va merge acolo. Cine vrea sa se asigure, sa plateasca pentru acolo”. Numai minciuni. Ce locuinte sa faca acolo? Acolo nu poate locui omul. S-au dus vreo doi intr-o „clocitoare”, dar s-au intors inapoi. Iar unii cred si dau bani pentru aceasta...

            -Parinte, multi se nelinistesc pentru poluare.

            -Pentru subiectul acesta trebuie constransi cativa industriasi sa puna niste instalatii care sa adune fumul, ca sa se usureze putin oamenii de gazele arse. In loc ca fiecare industrias sa dea unui senator o suma de bani ca sa se aranjeze, sa mai puna ceva pe deasupra si sa cumpere o astfel de instalatie. Mai demult nu erau acesti microbi, acest nor. Acum pe toate le-au poluat si aceasta o considera progres. Progres, dar unde merg? Distrug omul. Iesi afara si aerul miroase a gaze arse. Cum deschizi fereasta, fumul intra inauntru. Cand iti speli mainile, negreala aceasta nu este fireasca; nu este fireasca. Cand tusesti, negreala de la soba iese din plamani, pentru ca nu are ulei, in timp ce aceasta se lipeste de plamani.

            La blocuri oamenii stau inghesuiti unul peste altul. Scutura unul in balconul celuilalt. Cel de jos, sarmanul, cate nu trage! Tot praful si gunoaiele celorlalti merg la el. Are rufele intinse sau fereastra deschisa, iar celalalt scutura de sus. Nu se gandeste la aceasta. Cu ani in urma aceste locuinte ar fi fost bune de puscarii. Ghiendi-Koule. Da, cumplit lucru! Atunci casele aveau curtea lor, animalele, gradina, copaceii in care se adunau o multime de pasarele.

            -Acum, parinte, oamenii nu vad nici randunelele.

            -Ce sa caute randunelele acolo? Au innebunit? Incet-incet oamenii nu vor mai sti ce inseamna randunica. In America, la o Universitate, in sectorul unde se ocupa istoriceste de Sfanta Scriptura, de Noul si Vechiul Testament, au un ogor semanat cu grau, ca sa priceapa ce inseamna „grau”. Ca sa-si dea seama ce inseamna „pastor” si „oaie” au o turma cu cateva oi si un cioban cu o bata. Si este Universitate.

            Au poluat toata atmosfera. Vezi, este vreme de iarna, si cum miros gunoaiele! Gandeste-te ca va fi la vara! Si nu trimit un avion sa arunce ceva prafuri. Din fericire, Dumnezeu a facut florile cele bine mirositoare. Atata felurime de flori, mici si mari, neutralizeaza mirosul murdariei ce exista. Daca n-ar binemirosi astfel atmosfera, ce s-ar intampla? Vezi, exista o mortaciune intr-un loc si miroase peste tot. Cum se ingirjeste Dumnezeu de noi! Daca nu s-ar fi ingrijit, in ce hal am fi ajuns! Gandeste-te, daca nu ar exista flori, plante.... Asa se acopera mirosul nostru urat. Se imprastie cu arome.

            m-a intrebat un mirean la Coliba:”Bine, dar Sfintia Ta ce faci aici?Ce faci ziua si noaptea?”. In jur susura (planta ale carei flori sunt foarte mirositoare) era inflorita; toata coasta era plina de flori. Tot locul mirosea placut. „Daca ai sti cat ma ostenesc, ii spun, ca toata ziua sa ud si sa ingrijesc toate acestea ce le vezi! Si pe cer, noaptea, vezi cate candele aprind? Nu reusesc sa le aprind pe toate!”. Se uita la mine mirat. „Noaptea, ii spun, nu vezi candelele? Eu le aprind!!! Nu este simplu sa pui plute si untdelemn la atatea candele!!!”. Sarmanul, s-a zapacit cu totul.

            Si stropitul este otrava. Cu aceste stropiri si sarmanele pasari mor. Arunca medicamente pe copaci ca sa poata preintampina bolile, dar apoi se imbolnavesc oamenii. Le otravesc pe toate. Nu este mai bine sa arunce mai putine prafuri si sa ingroape cele putrede in pamant, iar nu pe cele bune? Prafurile de la stropit se fac ca un nor. Oare ele nu-l vor afecta pe om? Mai ales pentru copiii mici aceasta este moarte. De aceea se nasc bolnavi. Odata am spus cuiva:”Ce ati facut? Ati omorat ganganiile, iar acum mor oamenii”. Stropesc florile ca sa omoare ganganiile si se imbolnavesc oamenii. Dupa aceea vor afla medicamente mai tari si in cele din urma unde vom ajunge?

            s-a dovedit ca unele insecte ce au fost omorate cu prafuri omorau alte insecte. Acum vom mari doza de medicamente sa le omopram si pe celelalte. Cum le-a randuit Dumnezeu pe toate! Acolo unde exista greieri, nu exista tantari. A venit la Coliba mea unul ce avea un aparat mic ce facea un zgomot ca de greier, dar mai puternic, ca sa alunge tantarii. Au omorat greierii, care scoteau un sunet dulce si se straduiesc acum ca cele pe care le-a facut Dumnezeu sa le imite cu cu baterie. Le-au omorat pe toate: turturele, greieri.... Rar mai vezi si cate o cioara astazi. Peste putin vom pune si cioara in colivie...

            Voi, atunci cand stropiti copacii, lasati putin si pe Dumnezeu sa ajute. Nu se intampla nimic daca praful nu va cadea peste tot. Nici unul din mijloacele contemporane nu-l ajuta pe om in credinta. Aud ca unii intreaba:” A iesit medicament pentru cutare?Unde este? In straintate?”. Telefoneaza imediat si il iau. Incet-incet il dau pe Dumnezeu la margine si mirenii si calugarii. Oamenii n-au dat intaietate sporirii duhovnicesti, ca astfel sa se sfinteasca in toate. Raul este ca nici noi, calugarii, nu le-o luam inainte mirenilor cu sporirea duhovniceasca.

            -Parinte, dar pe maslini ii ataca dacul?(insecta care ataca maslinul)

            -Sa spuneti si Doamne Iisuse... ca sa fuga dacul, nu numai sa stropiti. Puneti si putin Hristos! Intra si la noi, monahii, stradania de a le face pe toate bine, ca in lume, si nu ne gandim ca noi trebuie sa avem alta „lume”. Sa nu cautam sa facem ceea ce fac mirenii sau chiar si mai mult decat ei. Unde este Hristos? Nu spun sa nu stropiti deloc, doar si altii fac experimente. Dar atunci cand este nevoie sa stropiti, sa purtati masti. Mai bine sa aveti putin rod vatamat de boala decat de stropire. Sa nu stropiti de multe ori, ci mai rar. Sa faceti rugaciune cu evlavie; sa cititi psalmul intai si sa stropiti toti copacii cu putina agheasma. Daca veti trai corect, veti avea si ploaie, iar lacustele vor muri. Va purta girja Dumnezeu de voi. Este trebuinta de evlavie si incredere in Dumnezeu.

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)

 

Au poluat atmosfera si ii deranjeaza oasele

 

            -Parinte, unii se gandesc sa inceapa sa-i arda pe cei morti din motive igienice si de economie de teren.

            -Din motive igienice? Auzi vorba! Nu le este rusine cand spun aceasta? Au poluat atmosfera, iar acum dau vina pe oase. Oasele, la urma urmei, sunt spalate. Pentru economie de teren, zic ei. Dar in toata Grecia, care are atatea paduri, nu gasesc loc? Am certat pe un profesor universitar in privinta aceasta. Cum gasesc atata loc pentru gunoaie, iar pentru oseminte care sunt sfintite nu se afla? Nu mai exista loc? Si cate oseminte de sfinti pot fi printre acestea! La aceasta nu se gandesc?

            In Europa ard mortii nu pentru ca n-ar exista loc sa-i ingroape, ci pentru ca socotesc aceasta un progres. Nu defriseaza vreo padure sa faca loc, ci ard mortii, ii fac cenusa, ca sa deschida loc....Pun apoi cenusa intr-o cutiuta pentru mai multa comoditate si aceasta ei o considera progres. Ii ard pe morti pentru ca nihilistii vor sa le nimiceasca pe toate, chiar si pe om. Sa nu ramana nimic care sa aminteasca oamenilor de parinti, de mosi, de viata inaintasilor lor. Vor sa taie pe oameni de la traditia lor. Sa-i faca sa uite cealalta viata si sa-i lege de aceasta.

            -Parinte, se spune ca s-a prezentat municipalitatii Atenei subiectul acesta despre locul unde vor ingropa pe cei morti.

            -Exista atata loc! Atata teren exista in jurul Atenei, care este al Primariei. Eu cunosc oameni mari care au foarte mult teren acolo. Nu pot face acolo vreun cimitir? Apoi cei mai multi sunt din provincie. De ce nu-i duc la locul lor? Sa mearga si sa-l ingroape pe fiecare la locul lui. Acolo nu vor avea cheltuieli mari; vor plati numai pentru transport. Sa dea o lege ca cei ce sunt din provincie si au venit in ultima vreme in Atena, cand vor muri, sa fie inmormantati in provincie. Asa este si mai bine. Iar pentru cei ce sunt de trei generatii in Atena, sa afle o solutie acolo. Apoi, dupa dezgropare, sa faca gropi mai adanci si acolo sa puna oasele. Este greu sa faca aceasta? Coboara atat de adanc in pamant sa scoata carbune. Sa faca si pentru oase un bazin mare si sa le puna pe toate la un loc.

            A pierit cu desavarsire respectul. Si uita-te ce se intampla acum! Ii arunca chiar si pe parintii lor in azile. Mai demult chiar si boii batrani erau ingrijiti. Nu-i taiau, caci isi spuneau:”Am mancat desutla paine de la ei.”

            Si ce respect aveau pentru morti! Imi aduc aminte cu ce primejdie mergeam sa-i ingropam in timpul razboiului. Preotul era obligat sa mearga, dar si cei care ii carau pe cei morti mergeau prin zapada, prin inghet, iar pe deasupra se trageau mereu rafale. In 1945, in timpul razboiului civil, inainte de a merge in armata, ii caram pe cei morti impreuna cu paracliserul. Inainte mergea preotul cu cadelnita. De indata ce suiera vreun proiectil, ne aruncam jos. Apoi ne ridicam. Cum auzeam altul, iarasi la pamant. Mai tarziu, in armata, in razboi, stateam desculti in zapada si ne spuneau sa mergem, daca vrem, sa luam cizme de la morti. Dar nimeni nu se misca. Ah, s-au dus anii aceia buni!

            Raul este ca unii care au pozitii bune nu striga, ci sunt de acord. Biserica, din clipa in care a aparut aceasta problema, trebuia sa ia pozitie pentru a fi rezolvata. Caci altfel, da mirenilor prilej de a manipula subiectele duhovnicesti si de a spune orice vor. Lucrul acesta inseamna neevalavie. Cum sa aiba lumea astazi binecuvantarea lui Dumnezeu? Ah, ce lucruri se petrec! Incet-incet il injosesc pe om. Pentru aceasta vor afla mult teren acum..... Se va afla foarte mult loc....

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)

MARARUL

MARARUL (Anethum graveolens L.)

In luna mai se recolteaza mararul pentru perioada rece a anului si se conserva sub forma uscata sau prin congelare. El este utilizat pentru condimentarea mancarurilor, sosurilor si salatelor sau a conservelor de castraveti si varza.

Este utilizat, si in domeniul medical. Infuzia de marar este utilizata impotriva balonarilor si a insomniilor. Extern, este utilizat pentru vindecarea inflamatiilor si infectiilor oculare.

Cunoscut sub mai multe denumiri (crop, chimen dulce, morar, etc), mararul este o planta anuala care se gaseste, sub forma salbatica, in sudul Europei. In Europa Centrala, mararul se cultiva pe suprafete mici, pentru consumul propriu.

Si, cum mararul nu trebuie sa lipseasca din gospodarie, sambata l-am adunat, l-am spalat, tocat si pus la congelator.

PARINTELE PORFIRIE

Invataturile parintelui Porfirie – Despe iubire (I)

1.    Sufletul crestinului constient trebuie sa fie indreptat spre Hristos si sa arda de iubire. Sa spuna: „Pe Tine te doresc, Mirele meu!”. Astfel povatuia si parintele, in stiul lui caracteristic: „Sa priviti mereu in sus, spre Hristos. Sa va familiarizati cu Hristos, sa lucrati cu Hristos, sa traiti cu Hristos, sa respirati cu Hristos, sa va indurerati cu Hristos, sa va bucurati cu Hristos. Hristos sa fie totul pentru voi.”

2.    Parintele Porfirie marturisea: „Atunci cand ne viziteaza Sfantul Duh, ne dam seama. Nu ne indoim deloc. Nu este insa una dintre emotiile noastre obisnuite. E ceva care vine de sus si ne preschimba cu totul, ne face alti oameni. Cand Hristos vine in noi, atunci traim doar binele, traim iubirea fata de toata lumea. Raul, pacatul si ura dispar singure, nu isi gasesc loc, nu mai pot ramane.”

3.    Iubirea trebuie sa calauzeasca lupta duhovniceasca. Parintele Porfirie povatuia: „Nu trebuie sa duci lupta duhovniceasca cu predici si certuri, ci cu lucrurile iubirii tainice. Atunci cand ne certam, ceilalti reactioneaza. Cand ii iubim, se emotioneaza si ii castigam. Cand ii iubim, credem ca oferim ceva celorlalti, dar in realitate oferim mai intai sinelui nostru.”

4.    Parintele Porfirie invata:”Adevaratii crestini, in sufletul carora salasluieste Hristos, nu mai pot face nimic altceva decat sa-i iubeasca pe toti oamenii, chiar si pe vrajmasi.”. Si completa: „Cununa iubirii pentru prietenii nostri are in ea lucruri straine (calcul, rasplata, slava desarta, slabiciune emotionala, compasiune), pe cand cununa iubirii pentru vrajmasi este curata.”.

5.    Parintele Porfirie povatuia: „Ca sa te iubeasca ceilalti, trebuie ca mai intai sa iubesti tu.”

6.    Parintele Porfirie spunea ca in viata noastra trebuie sa-l avem pe Hristos. Pe Acesta sa-l vedem si la Acesta sa cugetam.

7.    Parintele Porfirie invata: „Cel care iubeste putin, da putin. Cel ce iubeste mai mult, da mai mult, iar cel ce iubeste foarte mult, ce poate darui? Se daruieste pe sine!”

(„Mireasma duhovniceasca a parintelui Porfirie” – pres. Dionisie Tatsis)

LA TARA

Un week-end minunat

          A venit vara, au venit zilele insorite cand cea mai mare placere este aceea de a „trebalui” mai mult pe afara. Si, cum stam la bloc, in week-end incercam sa desfasuram programul administrativ la parintii sau la socrii mei. Asa ca, sambata dimineata, am inventariat ceea ce avem de facut si am pornit, „cu catel, cu pucrel” catre parintii mei.

           Insa, cum socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa, cand am ajuns acolo, mama mi-a spus ca, daca am nevoie de marar si menta, sa ma duc si sa le culeg. Asa ca, dupa ce am descarcat masina, am plecat in gradina.

           Aici a fost „productia” de marar, care, pur si simplu sufoca bietele plante.

Am dus mararul si menta la umbra si am pornit mai departe la cules de soc si flori de salcam.

Nu era pacat de asa o splendoare sa ramana in pom si sa nu ne bucuram si noi de ea? Intr-o postare viitoare, am sa va povestesc ce am facut din florile de salcam, ca si din cele de soc.

          Cand am plecat de acasa, m-am impiedicat de sacul cu nuci, asa ca lea-m pus in masina. Dupa ce am terminat de cules, eu am trecut la spartul nucilor, iar al meu sot la spalatul masinii fiicei noastre.

Toate florile sunt frumoase, sunt delicate si, fiecare dintre ele, aduce in suflet bucurie, insa eu consider ca trandafirii reprezinta regalul florilor. Visez, la o alee plina de trandafiri de toate culorile si nuantele. Pana cand voi avea o astfel de alee, am admirat trandafirii de dulceata daruiti anul trecut de o colega de serviciu. Tatal meu, i-a ingrijit cu mare dragoste, asa ca in acest an au cativa boboci. Din pacate florile nu sunt suficiente pentru cateva borcane de dulceata, asa ca vom astepta pana la anul cand vor mai creste, iar florile de anul acesta le vom folosi la ceaiuri.

                Duminica am fost invitati la masa la socrii. Pentru a ajunge mai repede la dansii, am fost la slujba la manastirea Turnu. Avand in vedere vremea frumoasa si faptul ca inauntru era aglomerat, ne-am asezat la umbra si am ascultat slujba. Ne-au incantat calugarii si preotii cu glasurile lor baritonale, dar ne-au incantat si multimea de copii, baietei si fetite, care se jucau in liniste in curtea manastirii (parca am avut senzatia ca aici am vazut copii mai multi decat la alte biserici sau manastiri). Am vazut multe familii de tineri, care aveau cate trei-patru copilasi. Fetitele toate, indiferent de varsta, erau imbracate in fustita si aveau capul acoperit, iar baieteii erau cu camasute si pantalonasi sau chiar in imbracati in portul national.

Desi in curtea manastirii este santier, pentru ca se reface intreg ansamblul arheologic, va pun cateva fotografii.

Calugarii de aici, printre alte activitati pe care le au, culeg plante medicinale din care fac siropuri sau le usuca pentru ceaiuri. Acestea se gasesc la pangarul manastirii.

           Pe drumul spre socrii am admirat lanurile de grau presarate cu maci.

Odata ajunsi acolo, prima oprire a fost in gradina. Acolo, „am salutat” mazarea,

Capsunii infloriti

Loboda, care astepta sa fie culeasa si pusa la congelator

Lanul de ceapa si usturoi verde

Cartofii si ardeii proaspat udati.

Acesta a fost week-endul nostru.

Oamenii si-au pierdut rabdarea

 

            -Parinte, de ce astazi nu mai avem rabdare?

            -Situatia de astazi nu ajuta lumea. Altadata viata era mai linistita si oamenii erau linistiti si aveau putere sa faca rabdare. Astazi toata aceasta graba care a intrat in lume i-a facut pe oameni nerabdatori. Mai demult stia oricine ca va manca rosii la sfarsitul lui lui iunie; nu-l preocupa aceasta. Astepta luna lui august sa manance pepeni. Stia ca la vremea cutare va manca smochine, la cealalta va manca pepene. Dar astazi ce se intampla? Merge in Egipt si aduce rosii mai devreme; nu vrea portocale, care au aceleasi vitamine. Mai, copile, fa rabdare si mananca altceva acum. Nu, el merge in Egipt si aduce rosii. Vazand aceasta, au inceput si in Creta sa faca sere ca sa scoata rosii mai devreme. Si in cele din urma au facut peste tot sere, ca sa manance si iarna rosii. Se omoara sa faca sere cu tot felul de legume si zarzavaturi, ca sa aiba de toate in toate anotimpurile si sa nu mai astepte.

            Pana aici totul este in regula. Dar ei merg mai departe. Rosiile sunt verzi seara, iar dimineata le prezinta rosii si umflate. Am strigat la un ministru:”Sa zicem ca suntem de acord cu serele, ii spun. Dar sa bage hormoni ca rosiile sa se coaca intr-o noapte, iar cei ce au sensibilitate hormonala, sarmanii, sa se imbolnaveasca?”. Au distrus si animalele. Ce pui de gaina, ce vitei! Cei ce sunt de 40 de zile ii fac cu hormoni sa arate de sase luni. Iar omul le mananca si ce castiga din aceasta? Mereu hormoni, ca vacile sa scoata mai mult lapte, iar dupa aceea producatorii nu-l mai pot vinde. Urmeaza greve, varsa laptele pe drumuri, pentru ca scade pretul, iar lumea bea lapte cu hormoni. Daca le-ar fi lasat asa cum le-a facut Dumnezeu, toate s-ar fi desfasurat normal, iar oamenii ar fi baut lape curat. Inca si cu vaccinarile, pe toate le fac fara gust. Lucruri fara gust, oameni fara gust, toate fara gust! Chiar si viata lor nu mai are gust acum. Intrebi copii tineri:”Ce iti place?”. „Nimic”, iti raspund. Ditamai voinicul! „Ce iti place sa faci?”. „Nimic”. Unde ajunge omul! Crede ca va corecta pe Dumnezeu cu cele pe care le face. Noaptea o fac zi, ca gainile sa faca mai multe oua. Si vezi ce oua fac? Daca Dumnezeu ar fi facut ca luna sa lumineze ca soarele, oamenii ar fi innebunit. Dumnezeu a facut noaptea ca oamenii sa se odihneasca. Dar acum, unde au ajuns?

            S-a pierdut linistea de la oameni. Serele, vaccinurile la legume, etc., acestea au dus lumea la lipsa de rabdare. Odinioara stiau ca au de mers atatea ore pe jos pana la cutare loc. Daca unul avea picioare mai tari, ajungea putin mai devreme. Apoi au aflat carutele. Dupa aceea masinile, avioanele, etc. Straduinta continua sa afle alte mijloace mai rapide. Au facut avioane cu care poti merge din Franta in America in trei ore. Dar daca merge cineva cu o astfel de viteza de la o clima la alta, chiar si numai schimbarea aceasta brusca ii va aduce probleme. Graba, graba.... Incet-incet omul va intra in proiectil, va trage piedica, proiectilul va fi aruncat, va exploda si va iesi un nebun. Incotro credeti ca vor merge lucrurile? Inspre aceasta se indreapta luimea. Casa de nebuni.

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Parintele Paisie Aghioritul).

Ce au izbutit oamenii astazi......

 

            Civilizatia este buna, dar ca sa ajute trebuie sa se “civilizeze” si sufletul. Altfel, ea devine o catastrofa. Sfantul Cosma a spus:” De la carturari va veni raul”. Cu toate ca stiinta a inaintat atat de mult si a facut un progres atat de mare, chipurile ca sa ajute lumea, fara sa-si dea seama ea distruge lumea. Dumnezeu a lasat pe om sa–si faca de cap, pentru ca nu Il asculta si astfel el se loveste singur in cap. Omul se distruge singur prin cele ce face.

            Ce au izbutit sa faca oamenii secolului XX cu civilizatia lor? Au zapacit lumea, au poluat atmosfera, toate. Atunci cand roata iese de pe ax, se roteste mereu fara scop. Tot astfel si oamenii, daca ies din armonia lui Dumnezeu, se chinuie. Odinioara oamenii sufereau din pricina razboiului, astazi sufera din pricina civilizatiei. Atunci plecau din orase la sate din pricina razboiului si traiau cu o bucata de pamant. Acum vor pleca din orase din pricina civilizatiei, pentru ca nu vor mai putea trai in ele. Atunci razboiul aducea moarte. Acum civilizatia aduce boala.

            -Parinte, de ce s-a inmultit atat de mult cancerul?

            -Cernobal, etc. Vezi ce au facut? De acolo este. Unele ca acestea fac oamenii…Ce lume chinuita exista! In care epoca au mai fost atat de multi bolnavi? In vechime oamenii nu erau asa. Acum in fiecare scrisoare pe care o deschid citesc fie despre cancer, fie despre boala psihica, fie despre comotie cerebrala, fie despre familii destramate. Mai demult rar exista cancer. Vezi, atunci era o viata fireasca. Altceva este ceea ce ingaduia Dumnezeu. Mancau oamenii alimente naturale si erau sanatosi. Fructe, ceapa, rosii, toate erau curate. Acum chiar si aceste alimente naturale il secatuiesc pe om. Cei ce mananca numai astfel de alimente se imbolnavesc repede, pentru ca toate sunt contaminate. Daca mai demult ar fi fost asa, eu as fi murit de tanar, pentru ca, fiind calugar, mancam numai ce avea gradina: praz, marole, ceapa, varza si altele de acestea si eram foarte bine. Acum au ingrasaminte chimice si sunt stropite. Ce mananca astazi oamenii! Stresul si alimentele falsificate aduc boli. Lumea se netrebniceste atunci cand stiinta este folosita fara socoteala.

            -Parinte, cum, oare, odinioara oamenii rezistau mai mult la asceza si erau mai sanatosi? Ajutau si alimentele?

            -Da, pentru ca atunci alimentele erau curate. Mai incape discutie? Si pe toate le mancau coapte. Acum insa pe toate le iau necoapte ca sa nu se strice si le pastreaza in frigidere. Le aduna verzi de tot si le lasa apoi sa se coaca. In timp ce atunci se cocea fructul si cadea singur din copac sau daca il apucai, iti ramanea in mana. Pe langa faptul ca oamenii mancau alimente bune si sanatoase – painea, untul sau laptele erau pentru copil un aliment sanatos – le mergea mintea, iar atunci cand pateau ceva, isi dadeau seama daca aceasta era din pricina alimentelor. Acum insa si alimentele sunt false si nici mintea nu le lucreaza.

            Si cate din cele ce le face omul astazi sunt nefolositare! Incet-incet desfiinteaza lana. E greu sa afli astazi o flanea de lana care sa tina transpiratia. Imbrac o flanea de lana si indata imi dau seama daca are sintetic in ea, pentru ca nu mai pot respira; n-o mai pot suporta si ma sufoc. Iar ei o considera mai rezistenta, mai buna. Si aceasta o numesc progres. Dar oare acestea sunt sanatoase?Nu, ci asa cum le fac sunt nesanatoase. Si mai scriu:”Lana pura”!! vor gasi si alte cuvinte mai pompoase ca sa faca reclama. De acum vom avea oi doar pentru carne, de vreme ce fac lana din petrol. Iar viermii de matase spun:”Daca vreti matase mai buna, faceti-o voi”!

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Cuv. Paisie Aghioritul)