Cat de mult s-a falsificat lumea

  

            Rautatea oamenilor a intrecut orice limita. Cauta numai cum sa se insele unul pe altul. Iar daca il inseala, considera aceasta o mare izbanda. Intr-adevar, cat de mult s-a falsificat lumea! Toate le fac false. Dar bani iau mai mult decat luau cei mai de demult, sarmanii. In general toate le-au falsificat. Intr-o zi cineva mi-a adus niste rasaduri de rosii. Fiecare rasad era intr-o punga mica si cu pamant netrebnic – nisip mare – ca sa tina umezeala. Le vine greu sa puna putina apa. Nu mai vorbim sa puna putin gunoi. Numai deasupra era foarte putin ca piperul negru. Cand l-am scos din punga toata radacina era putreda. Am pus un strat de pamant pe deasupra ca sa scoata radacini noi.

            Cum inseala lumea! Sa vedeti, mi-au adus odata o cutie mare cu dulciuri. „Am s-a deschid cand va veni un grup mai mare”, mi-am spus. „ Sa n-o deschid acum, ca sa nu intre furnicile.” Intr-o zi s-au adunat mai multi, am apreciat ca vor ajunge (dulciurile) si chiar vor prisosi. Cand o deschid, vad inauntru staniol din toate partile, iar partea in care se aflau dulciurile era foarte mica. Tot spatiul dimprejur era gol. Alta data mi-au adus o cutie cu dulciuri, deosebita, legata cu panglici. „Am s-o tin pentru copiii de la Athoniada”, mi-am spus. Dar in ea era niste rahat intarit si vechi. Eu nu dau un astfel de rahat lumii, ci dau numai rahat proaspat.
            -Parinte, nu-si dau seama ca aceasta este nedreptate?
            -Nu. Ci o considera izbanda. Pentru ca pacatul a devenit moda si nedreptatea istetime. Duhul lumesc, din pacate, slefuieste mintea spre viclenie, iar cel ce nedreptateste pe semenul sau, socoate aceasta ca pe o izbanda. Isi ia si diploma de merit: „Acesta este diavol, pe toate le izbuteste”, ii spun unii, in timp ce launtric el sufera mustrarea constiintei sale, care este iadul cel mic.

 (Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – cuv Paisie Aghioritul)