vineri, 9 ianuarie 2015

Catehism Ortodox


MOARTEA SI INVIEREA



Articolul 11 din Simbolul Credintei este: „Astept invierea mortilor” cuprinde invatatura despre invierea trupurilor celor morti.

Moartea este incetarea vietii de aici in trup, adica despartirea sufletului de trup. La moarte, sufletul se intoarce la Dumnezeu care l-a facut, ca sa-si primeasca rasplata faptelor sale; iar trupul se risipeste in pamant, din care a fost luat (Eclesiastul 12, 7).

            Afara de aceasta moarte mai sunt doua feluri de morti:

-       Moartea sufleteasca- este vietuirea in stare de pacat greu, pentru ca este viata in intuneric duhovnicesc si in despartire de Dumnezeu, care este izvorul adevaratei vieti si fericiri a sufletului;

-       Moartea vesnica – se numeste osanda vesnica in care se gasesc diavolii si in care vor intra si cei rai dupa judecata de apoi; ea este vesnica despartire de Dumnezeu.

Daca moartea este despartirea sufletului de trup, invierea este unirea din nou a sufletului cu trupul in care a vietuit pe pamant. Invierea se face prin atotputernicia lui Dumnezeu, care face trupurile iarasi vii, impreunandu-le cu sufletele lor.

Dar trupurile inviate nu vor mai fi din carne si oase cum sunt cele de pe pamant, ci vor fi transfigurate, duhovnicesti si nemuritoare, asemanatoare trupului Domnului de dupa Invierea Sa.

Toti cei care au murit vor invia, iar aceia care in vremea invierii obstesti se vor gasi in aceasta viata vor fi schimbati intr-o clipa, ca si cum ar fi trecut prin moarte, incat trupurile lor se vor face duhovnicesti si nemuritoare, ca ale celor inviati.

Dumnezeu nu ne-a facut cunoscut ceasul mortii, pentru ca sa fim totdeauna pregatiti cu vrednicie de moarte, sa fim totdeauna impacati cu Dumnezeu, sa nu ne lenevim la gandul ca moartea este departe si nici sa nu ne ingrozim la gandul ca ea este aproape.

Indata dupa despartirea lor de trupuri, sufletele primesc, prin judecata particulara, fericire sau osanda, dupa faptele lor din viata aceasta. Dar nici fericirea si nici osanda nu sunt depline si vesnice, ci nedepline si vremelnice, pana la judecata cea de apoi, cand vor fi iarasi unite cu trupurile.

Pana la judecata de apoi, adica atata timp cat sufletele sunt fara trupuri, ele nu mai pot face nimic pentru a-si schimba starea in mai bine. Numai cei ramasi in viata aceasta pot – prin rugaciune si milostenie intru pomenirea mortilor si, mai ales, prin aducerea jertfei celei nesangeroase a Domnului – sa dobandeasca de la Dumnezeu usurarea osandei sufletelor celor morti. Locul in care sunt randuite sufletele celor drepti se numeste rai, iar locul in care sunt randuite sufletele celor nedrepti se cheama iad.

Trupurile vor invia pentru ca si ele sa ia parte, impreuna cu sufletele, in rai, la fericirea vesnica sau, in iad, la osanda vesnica, deoarece in viata pamanteasca sufletul impreuna cu trupul, adica omul intreg, a savarsit si cele bune si cele rele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu