Dimineti cu Dumnezeu

 Cand milostenia devine prilej de trambitare de sine

Hrana este o problema care intereseaza majoritatea oamenilor, deoarece ea umple adeseori un gol launtric, devenind un fel de alinare pentru omul contemporan, confruntat zilnic cu o multime de tensiuni si dificultati ce tin de lumea noastra moderna. Insa hrana nu este singura dependenta care-i poate stapani pe crestini. Nevoia de afectiune si aprobare poate deveni si ea o forma de dependenta; mai mult decat atat, ea poate chiar inlocui o relatie plina de satisfactii duhovnicesti cu Dumnezeu.

A-i sluji pe altii, de exemplu, in munca de voluntariat depusa in scopuri caritabile, poate fi un mod de a cauta aprobarea oamenilor, care ne va face sa ne simtim mai bine, parandu-ni-se ca ne aflam la un nivel duhovnicesc superior. Slujind astfel, vom ajunge sa-L inlocuim pe Dumnezeu cu activitatea de caritate pe care o prestam, trambitandu-ne de fapt pe noi insine ca pe niste faptuitori ai binelui si ai unor numeroase acte de milostenie vrednice de lauda.

Desigur, aceasta nu inseamna ca trebuie sa incetam de a-i ajuta pe cei nevoiasi – doar stim bine ca Hristos Insusi ne indeamna sa avem grija de cei neputinciosi si sarmani. Se cuvine insa ca faptele noastre de milostenie sa se intemeieze pe dragostea de Dumnezeu si de aproapele, nu pe dragostea de sine si pe marirea cea desarta.

Pentru a evita sa cadem in pacatul mandriei, al maririi desarte, trebuie sa ne asumam o stare de pocainta neincetata. Imediat ce observam ca mandria s-a cuibarit in noi si vrea sa iasa la suprafata, sa ne caim fara intarziere. Sa fim intotdeauna siguri ca Hristos se afla la temelia actelor noastre de caritate, nu laudele sau parecierile primite de la oameni. Sa vorbim deschis si sincer cu parintele nostru duhovnic despre aceasta capcana in care putem cadea – capcana mandriei, a parerii de sine – si sa ne anihilam orgoliile inainte de a le da prilejul sa ne domine ele.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

 pe noi.