Adormirea Maicii Domnului

 Minunile Maicii Domnului la adormirea ei

 Îngerul aduce vestea Adormirii

Într-o zi, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu era tristă, pentru că nu mai vedea pe Hristos Fiul său, şi plângea cu dor ca să poată vedea faţa Lui. Într-acel ceas i s-a arătat îngerul într-o lumină mare şi i-a zis: „De astăzi în trei zile vei fi luată din trup, căci Fiul tău te aşteaptă cu dor, pe tine Maica Lui” (44, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

Îngerii cu stâlpări de finic

Când a venit vremea să moară Precista, s-au arătat îngerii cu stâlpări de finic pe care le-au adus din Rai. Precista a poruncit ca acele stâlpări să se poarte la îngropare înaintea ei, întrucât stâlparea înflorită însemna încoronarea fecioarei (45, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

Certarea și miluirea iudeilor necredincioşi la Adormirea Maicii Domnului.

În vremea în care a voit Domnul nostru Iisus Hristos să mute din lumea aceasta pe Maica Sa cea cu totul Preasfântă, la viaţa cea cerească şi preafericită, ca să împărăţească cu Dânsul veşnic după cum i se cuvenea, a poruncit ca să se adune Apostolii - din toată lumea de pe unde erau risipiţi, propovăduind cuvântul cel de mântuire - în satul Ghetsimani, unde era Preasfânta, ca s-o înmormânteze. Atunci dar, cu Dumnezeiasca voie şi chemare, i-au răpit norii şi s-au aflat toţi într-un minut de ceas înaintea pururea Fecioarei care, văzându-i pe dânşii, s-a bucurat foarte. Şi a spus lor cum că s-a apropiat vremea ca să se ducă, să se veselească cu Fiul ei şi Stăpânul. Şi, după ce a grăit câte a avut de grăit, sfătuindu-i şi învăţându-i, i-a mângâiat, după cum se vede la povestirea cea pentru adormirea ei, aşezându-se cu trupul ei cel preaslăvit şi cu totul preacinstit pe patul de moarte, i-a binecuvântat pe dânşii şi şi-a dat preasfântul ei suflet în mâinile cele preacurate ale veşnicului Dumnezeu. Atunci, după porunca ei, Apostolii au luat acel preasfânt pat şi, mergând cu bună rânduială şi evlavie, cântau într-un glas cântarea cea de ieşire. De asemenea şi sfinţii îngeri împreună o petreceau pe Doamna şi Împărăteasa lor, şi cântau nevăzut, şi o lăudau minunat cu glasuri preadulci, care se auzeau în văzduh.

Iar iudeii cei zavistnici şi necredincioşi, arătând ca întotdeauna urâciunea pe care au avut-o către Domnul şi răutatea lor, s-au pornit asupra patului pe care se purta trupul cel începător de viaţă al Născătoarei de Dumnezeu, gândind în mintea lor să-l arunce la pământ şi să necinstească lăcaşul cel cu totul cinstit şi dumnezeiesc. Dar îndată i-a ajuns dumnezeiasca osândă pe îndrăzneţii aceia căci, când s-au apropiat, au orbit cu toţii, iar unul dintre dânşii, mai obraznic, a îndrăznit cu neruşinare, nepriceputul, de a apucat acel sfinţit pat, vrând să-l arunce jos de pe umerii Apostolilor. Însă sfinţii îngeri n-au suferit ca să se facă o ocară ca aceasta cortului celui împărătesc, ci au pedepsit cu dreptate neruşinarea şi obrăznicia lui, tăindu-i nevăzut mâinile, care au rămas spânzurate de pat, în privirea preaînfricoşată şi jalnică a tuturor celor de faţă. Iar cel ce a pătimit aceasta, plângea tânguindu-se cu amar.

Petru, ca un următor al învăţătorului său, s-a milostivit şi s-a întristat pentru lacrimile acestuia şi, apropiindu-se, i-a zis lui: „Crede cu toată inima ta, că aceasta este cu adevărat Maica Fiului lui Dumnezeu, Care S-a născut dintr-însa fără de sămânţă, şi atunci vei cunoaşte puterea ei, ca să-ţi iei iarăşi mâinile tale”. Iar el cu lacrimi a strigat, zicând: „Cred, Doamna mea, şi mărturisesc căci cu adevărat şi fără de stricăciune ai născut pe Stăpânul şi Mântuitorul meu Iisus Hristos, Fiul adevăratului Dumnezeu şi Părintelui”. Atunci, sfinţitul Petru l-a apropiat la mâinile cele tăiate şi, punându-le pe dânsele la locurile lor, s-au lipit mai presus de fire, după cum şi mai înainte cu minune au fost tăiate şi toţi au slăvit pe Dumnezeu şi pe Preacurata Stăpână.

Iar ceilalţi care au orbit, auzind de minunea aceasta mare, deşi erau aspri şi vârtoşi la inimă, însă ca să-şi ia vederile au mărturisit cu lacrimi păcatul lor, şi au crezut în Domnul. După care Petru a zis lor: Apropiaţi-vă şi voi cu ochii voştri de haina ei, şi ca o Maică a milei se va milostivi ca să vă vindece.

După ce au făcut aşa, şi ei de asemenea au văzut. Şi cine va putea povesti slava pe care au dat-o lui Dumnezeu, mulţumirea către Fecioară? Toţi o lăudau, până ce au ajuns în Ghetsimani şi, îngropând trupul cel preacurat, au rămas acolo trei zile auzind laudele îngereşti. Până ce s-a luat trupul său şi s-a înălţat la ceruri şi a şezut de-a drepta Fiului Ei şi Mântuitorului nostru.

Şi, să nu i se pară cuiva de mirare, cum că trupul acela primitor de Dumnezeu a murit şi a fost pus în mormânt, căci dacă Fiul ei a primit a se îngropa, cum să nu pătimească asemenea şi Preasfânta lui Maică? Cu cuviinţă era dar să intre şi ea în mormânt, şi de acolo să se ducă în Rai, pentru ca să credem şi noi cum că din pământ avem să ne sculăm când va veni Domnul. Dar pe când noi intrăm în mormânt spre dezlegarea trupului şi spre stricăciune, pentru ca să se dezrădăcineze păcatul din el, trupul cel preacurat şi Sfânt al Fecioarei, ca unul ce a fost din zămislire sfinţit de Duhul Sfânt, nimic n-a pătimit în mormânt, ci îndată s-a ridicat de Fiul ei la ceruri şi împărăţeşte cu Dânsul veşnic, în slava aceea negrăită şi netâlcuită veselie de care, o! de ne-am învrednici şi noi nevrednicii, pentru sfintele ei rugăciuni. Amin (1, Minunile Maicii Domnului, Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

Arătarea Maicii Domnului după Adormirea sa

După învierea lui Hristos şi după ce s-a înălţat la cer şi s-a pogorât Duhul Sfânt, până s-au împărţit Apostolii la propovăduire, erau toţi dimpreună într-un gând. Când stăteau la prânz, lăsau un loc de stat şi puneau acolo o pernă, şi pe pernă puneau o parte din acea pâine, întru cinstea lui Hristos. Apoi, sculându-se de la masă, luau acea parte de pâine, pe care o puneau în cinstea lui Hristos - şi o ridicau în sus şi mulţumeau, zicând: „Slavă ţie Dumnezeul nostru, slavă ţie. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”, iar în locul acelor cuvinte, până la înălţarea lui Hristos, ei ziceau: „Hristos a înviat”, iar după înălţarea lui Hristos, ziceau numele Sfintei Treimi, adică: „În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”, apoi: „Doamne Iisuse Hristoase, ajută-ne nouă”.

Acest lucru îl făcea Apostolii şi când erau laolaltă şi îndeosebi fiecare dintre dânşii, până la adormirea Maicii Domnului.

Iar când s-au adunat Apostolii pe nori la îngroparea Precistei, după îngroparea ei, a treia zi, sculându-se la prânz, după prăznuire, au înălţat partea de pâine în cinstea lui Hristos, după obicei, zicând: „Mare este”. În acea vreme, Maica Domnului s-a arătat în nor, cu o ceată de îngeri luminaţi, şi le-a zis lor: „Bucuraţi-vă, căci eu sunt cu voi în toate zilele”.

Acum Apostolii, în locul cuvintelor ce ziceau de obicei: „Doamne Iisuse Hristoase”, au strigat: „Preasfântă Născătoare a lui Dumnezeu, ajută-ne nouă”. După aceea au mers la mormântul ei şi nu au mai aflat-o pe dânsa în mormânt, şi aşa au crezut că s-a sculat şi ea din morţi a treia zi, ca şi Fiul ei, şi că este luată la Cer şi cu trupul şi cu sufletul (53, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)