Despre Pafnutie monahul

 Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Sofronie, patriarhul Ierusalimului, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt despre Pafnutie monahul si despre descoperirea bunătătilor unui mai mare dintr-un sat.

Sfântul Pafnutie pustnicul se ruga oarecând lui Dumnezeu, ca să-I arate lui, cu care dintre oamenii sfinti este asemenea. Si i-a venit lui un glas dumnezeiesc zicându-i: “Asemenea esti cu mai marele din satul din apropiere.” Deci, el degrabă alergând la dânsul si bătând la poarta lui, îndată a iesit acela, precum îi era lui obiceiul, de primea pe cei străini. Si, primindu-l, i-a spălat lui picioarele si, punându-i masă, l-a poftit pe el să mănânce. Însă Pafnutie îl întreba de faptele lui si zicea: „O, omule, spune-mi, te rog, viata ta, pentru că pe multi călugări, precum mi-a arătat mie Dumnezeu, îi întreci.” Iar el se numea pe sine păcătos si netrebnic si pustiu de tot lucrul bun.Deci, după ce l-a mai întrebat pe el cu dinadinsul, i-a răspuns lui omul, zicând: „Eu n-as fi voit, nici silit; să-ti spun faptele mele, dar, de vreme ce-mi spui mie că, de la Dumnezeu ai venit, iată, cele despre mine ti le voi spune. Eu acum am treizeci de ani, de când trăiesc si m-am despărtit de bună voie de sotie, fiindcă, numai trei ani am trăit cu dânsa si trei fii am avut cu ea, care îmi slujesc mie la treburi. Si neîncetat am iubit pe străini, până in ziua de astăzi, si nu se va putea lăuda cineva de aici, că mai înainte de noi ar fi primit străini. Si n-a iesit săracul, nici străinul din casa mea, cu mâinele goale. Nici pe un sărac sau scăpătat nu l-am trecut cu vederea, ci i-am dat lui mângîiere cu îndestulare. Nu m-am lăudat către fiul meu, nici n-au intrat, în casa mea, roduri străine. N-a fost sfadă pe care să n-o fi împăcat, nici n-a vorbit cineva de rău faptele mele. Iar fiii mei nu s-au atins de roduri străine, nici nu au semănat mai întâi tarinile mele, ci am dat ajutor, mai întâi, celor ce aveau trebuintă de semănat, iar, mai pe urmă, mi-am semănat si pe ale mele. Si n-am lăsat pe cel tare, ca să asuprească pe cel sărac, nici n-au fost strâmbătăti, pe care eu să le fi pus pe seama altcuiva. Acestea, Dumnezeu ajutându-mi, stiu că le-am făcut.”

Deci, Pafnutie, auzind faptele bune ale acestuia, l-a sărutat pe crestet, zicându-i: “Blagoslovi-te-va Domnul Dumnezeu din Sion si vei vedea bunătătile Ierusalimului, dar faptele cele bune nu ti-au ajuns pină la aceea, care este capul bunătătilor, adică, la înteleapta întelegere, cea întru Dumnezeu, pe care nu o vei putea câstiga fără osteneală, măcar că nu putină grijă de Dumnezeu a fost in viata ta. Nu-ti asupri, dar, sufletul tău, pentru că Dumnezeu mi-a descoperit mie despre tine că, luându-ti crucea ta, vei merge in urma Mântuitorului.”

Iar El, cum a auzit acestea, îndată, nici la ai săi spunându-le, a mers în urma lui Pafnutie. Apoi, mergând ei la râu, n-au văzut nici o corabie. Deci, Pafnutie i-a poruncit lui să treacă râul, pe care nu-l trecea nimeni din cei care erau din locurile acelea, pentru adâncimea lui. Iar când treceau ei râul, numai până la brâu le ajungea lor apa. Deci, l-a asezat pe el la un oarecare loc, unde, mai înainte, se săvârsiseră alti doi. După aceea, Pafnutie s-a despărtit de dânsul si se ruga lui Dumnezeu, ca să-i arate lui despre el.

Si, nu după multă vreme, a văzut sufletul lui înăltându-se de îngeri, care lăudau pe Dumnezeu si ziceau: “Fericit este cel pe care l-ai ales si l-ai primit, ca să se sălăsuiască în curtile Tale”, iar Dreptii, răspunzând, ziceau: „Pace multă este celor ce iubesc numele Tău”. Si a cunoscut Pafnutie că bărbatul acela s-a mutat la Dumnezeu. A Căruia este slava acum si în veci! Amin.

 

(Proloage)