Pentru rugaciunile Sfantului Apostol Arhip, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, cuvânt al Sfântului Ghenadie, patriarhul Constantinopolului, despre frica
de Dumnezeu.
Ce trebuintă ai, omule,
să cauti cărti multe, care să te povătuiască pe tine spre folos si să întrebi
pe toti dascălii, zicând: „Spuneti-mi, cum mă voi mântui?” Iată, toate cărtile
cele învătătoare, în două cuvinte încap, adică: întru frica lui Dumnezeu si
întru a avea pe Domnul înaintea ochilor, totdeauna. Să iei aminte la tine însuti,
precum se cade si vei întelege toate poruncile lui Dumnezeu si să le tii pe
ele. Pentru că, asa, Sfintii cei ce au fost, din veac, au plăcut lui Dumnezeu:
prin cunostintă curată si prin neschimbate fapte. Iar altii dintre dânsii, nici
n-au avut cărtile Sfintilor, nici nu i-au învătat dascălii cele de folos si, de
la Adam până la Moise, în multe feluri au trăit. Deci, spune-mi mie cum au
plăcut lui Dumnezeu: Abel, Enoh, Noe, Melchisedec, Avraam, Isaac si lacov si
ceilalti drepti, care au fost mai înainte de Moise? Ei n-au învătat carte,
precum s-a zis, nici vreun dascăl dintre oameni nu i-a învătat pe ei, în afară
numai de predania, cea din viu grai si de gândurile bune, de a avea pe Dumnezeu
înaintea ochilor, de-a pururi.
De asemenea, si după
întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, stim pe multi că au fost oameni
simpli, si la cuvinte si la întelegere, unii, dintre dregători, fiind asa, iar
altii, din poporul de rând, unii din ei păstori de oi, ori alte îndeletniciri
având si nu numai bărbati, ci si femei au alergat la Dumnezeu si au săvârsit
poruncile Lui. Deci, arătat este că, luând aminte la cuvintele cele mai
sus-zise, le-au si împlinit întocmai. Dar, acum, să nu iei pricină omule, cu
arătate dovezi, zicând cu greseală: „Prost sunt si fără de stiintă, cum, dar,
pot să fac poruncile Domnului?” Iată, că s-a arătat tie acum, în ce fel vei
plăcea lui Dumnezeu si să nu mai zici: „Nu pot”, căci de vei voi, împreună cu
acestia, te vei apropia de Stăpânul, ca David, zicând: „Bunătate si învătătură
si cunostintă mă învată, căci poruncilor Tale am crezut”. Si, iarăsi: „învată-mă
să fac voia Ta, că Tu esti Dumnezeul meu”. Si, încă: „Ajută-mi, si mă voi
mântui si voi cugeta la îndreptările Tale pururea”. Pentru că, tot cel ce cere,
va lua, si cel ce caută, află, si celui ce bate, i se va deschide.
Să nu zici, iarăsi: „În
lume sunt si cu grijile lumesti legat sunt si nu pot să fac toate poruncile
Domnului”. De vei voi, acum, ca desăvârsit să le faci pe ele si să te lepezi de
lume si să-ti iei crucea ta, ca să mergi în urma Domnului Tău, lucru care mai
bun îti este tie, decât toate, apoi esti liber să o faci. Iar, de nu poti să
faci aceasta, apoi, si în lume fiind, sileste-te să placi lui Dumnezeu; căci se
poate, si în lume fiind, cineva să facă poruncile lui Dumnezeu, pentru că multe
chipuri de pocăintă si de mântuire a oamenilor sunt.
Într-o rânduială de viată
este fiecare, iar de va voi să se nevoiască, să gândească tare, în mintea sa,
că Sfintii cei vechi, în lume fiind, împreună cu femeile si cu copiii petrecând
si în bogătie si în case mari fiind, altii încă stăpânind si popoare întregi,
care li se încredintaseră de la Dumnezeu, si durere multă si grijă de lucrurile
cele pământesti având, au plăcut si lui Dumnezeu întru toate, precum au fost
Avraam, Isaac si Iacov, David si Iosif si Iov. Acestia toti au fost în lume,
trăitori împreună cu femeile. Dar, si asa, toate poruncile Domnului le-au
făcut. Dumnezeului nostru slavă!
(Proloage)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu