sâmbătă, 2 noiembrie 2024

Pilda

 Pentru rugaciunile Sfintilor Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor si Anempodist, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt despre Serapion, cum a mântuit o desfrânată.

Un oarecare călugăr, anume Serapion, locuia în pustie. Iar odată, a venit în cetate pentru o trebuintă si, văzând o desfrânată, i-a zis: „Să nu primesti pe nimeni, că eu voi veni la tine deseară”. Iar ea i-a îngăduit lui că-l astepta. Apoi, după ce a venit, i-a zis: „Asteaptă-mă pe mine putin, că am o lege pe care trebuie s-o împlinesc”. Iar ea i-a zis: „Săvârseste-o, părinte”. Deci, stând ei în cameră a început a citi Psaltirea, de la psalmul cel dintâi si până la sfârsitul psalmilor celor o sută cincizeci si, la fiecare psalm făcea câte trei închinăciuni. Iar ea stătea, tremurând, în spatele lui. Dar el cu dinadinsul se ruga pentru dânsa, ca să se mântuiască. Si l-a ascultat pe el Dumnezeu. Iar, spre ziuă, a căzut desfrânata la picioarele lui, rugându-se si zicând: „Ai milă părinte, să mă duci pe mine unde stii, ca să mă mântuiesc. Că pentru aceasta te-a trimis pe tine Domnul la mine”.

Deci, a luat-o pe ea si a dat-o la o mănăstire de maici si a zis el către egumenă: „Primeste pe sora aceasta si să nu pui asupra ei canon, ci pe cât va voi ea si să nu o superi pe dânsa”. Iar ea petrecând acolo, după putine zile, a zis: „Sunt păcătoasă, si voi să mănânc o dată pe zi”. Mai apoi, iarăsi a zis: „O dată la două zile voi să mănânc, de vreme ce mult am păcătuit, si printr-o fereastra dati-mi mie să mănânc. Si lucru de mână dati-mi să lucrez”. Si asa, pocăindu-se, a plăcut Domnului si, mântuindu-se, a adormit în Domnul.

(Proloagele)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu