Despre Sfantul Ioan Gura de Aur

 Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Pavel Marturisitorul, arhiepiscopul Constantinopolului si ale Sfantului Cuvios Luca din Sicilia, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt despre vedenia Sfântului loan Gură de Aur.

În Antiohia Siriei era o mănăstire, întru care se călugărise Sfântul loan Gură de Aur. Acolo a fost un călugăr sirian de neam, anume Isihie, bătrân fiind cu trupul, care făcuse multi ani în mănăstire, înfrânându-se si foarte aspru vietuind si care avea proorocie, prin dumnezeiasca arătare. Acestuia îi urmă fericitul Ioan cu obiceiul, cu chipul si cu înfrânarea. Deci, într-o noapte, bătrânul, priveghind si rugându-se lui Dumnezeu, a văzut intrând la Ioan, unde-si făcea el rugăciunile sale, doi bărbati îmbrăcati în haine albe si curate, foarte frumosi si luminati cu slavă cerească nespusă. Pe unul îl vedea tinând în mâinile sale o carte scrisă, iar pe altul tinând niste chei. Pe acestia, văzându-i, Ioan s-a înfricosat si, cu îndrăznire sârguindu-se, s-a închinat lor până la pământ. Iar ei amândoi, luându-l pe el de mână, l-au sculat, zicându-i: „Nădăjduieste si nu te teme”. Iar Ioan le-a zis lor: „Cine sunteti, stăpânii mei, care n-ati pregetat a veni la mine, robul vostru, fiind voi întru această mare dregătorie? Că n-am văzut niciodată pe nimenea să fie într-o slavă ca aceasta, precum vă văd pe voi amândoi”. Iar ei, iarăsi, au răspuns si i-au zis lui: „Nu te teme, bărbatule al doririlor, că întru tine a voit Duhul Sfânt să locuiască, pentru curătia vietii tale, că trimisi suntem la tine de învătătorul cel mare si Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca să-ti spunem o bucurie mare, care va fi la toate bisericile lui Dumnezeu.”

Deci, cel dintâi, întinzând mâna sa, i-a dat lui cartea cea scrisă, pe care o tinea, zicându-i: „Primeste cartea aceasta din mâna mea. Că eu sunt Ioan, cel ce am căzut la pieptul Domnului în vremea Cinei celei de Taină, si scotând de acolo dumnezeiestile, scripturi, am grăit: La început era Cuvântul si Cuvântul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvântul. Asa si tie îti va da Domnul cunoasterea Adevărului, ca să hrănesti, prin buzele tale, pe toti oamenii cu mâncare nestricăcioasă, din viata cea vesnică, si să astupi gurile ereticilor care spun fărădelegi asupra Domnului nostru Iisus Hristos.”

Iar, celălalt, tinzându-si mâna sa, i-a dat lui cheile, pe care le tinea în mâinile sale, zicându-i: „Primeste acestea, căci eu sunt Petru cel fierbinte la credintă, care am mărturisit pe Domnul Hristos, că Dumnezeu viu este si pentru aceasta am luat de la Domnul cheile Împărătiei Cerurilor. Asemenea si tie, Domnul îti dă cheile sfintelor lui biserici si ori pe cine vei lega, va fi legat, si pe oricare vei dezlega, va fi dezlegat”.

Deci, iarăsi, plecându-si genunchii săi, fericitul Ioan s-a smerit înaintea lor, zicând: „Cine sunt eu, robul cel păcătos al Domnului meu, cel mai nepriceput decât toti oamenii, ca să fiu bun de slujba de care mi-ati vorbit? Nu sunt destoinic să primesc o slujire atât de mare si înfricosătoare. Nu pot eu, adică, să-i fiu de folos ei”.

Iar acestia, luându-l iarăsi de mâna dreaptă, l-au sculat, zicându-i: „Stai pe picioarele tale, împuterniceste-te si te întăreste si fă toate cele ce ti-am poruncit si să nu tăinuiesti darul cel dat tie de la Dumnezeu spre a grăi, spre a sfinti si a întări pe poporul Său cu învătătura ta, popor pentru care sângele Său Si-a vărsat, ca să-l mântuiască din înselăciunile cele multe. Si să grăiesti Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Adu-ti aminte de Domnul, cel ce a zis: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărătia” (Luca. 12, 32). Si tu, dar, nu te teme, că a voit Hristos, Dumnezeul nostru, a sfinti multe suflete, prin tine, si la cunostinta Sa a le aduce, îti vei petrece zilele însă în întristări si în necazuri multe pentru dreptatea sufletului tău. Dar tu să rabzi, ca unul tare si treaz, că prin aceasta vei primi Împărătia”. Deci, cei doi, acestea zicându-le si însemnându-i fruntea si toate mădularele lui si apoi dându-i sărutarea cea întru Domnul, s-au dus. Iar Ioan, făcând întru sine lăcas Duhului Sfânt, a început a învăta credinta lui Dumnezeu. Aceluia slava se cuvine, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

 

(Proloage)