Despre viata vesnica

 Pentru rugaciunile Sfintilor Cuviosi Marturisitori: Visarion si Sofronie, ale Sfantului Mucenic Oprea si ale Sfintilor Preoti Marturisitori: Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, învătătură a Sfântului Ilarion pentru folosul sufletului.

Sârguiti-vă, vă rog pe voi fratilor si surorilor, spre vesnica viată cea luminoasă, pe care Domnul, după a Sa milă, în dar ne-o dă nouă. Că Domnul Dumnezeu ne-a gătit nouă viata în ceruri si Însusi ne cheamă pe noi la ea. Iar noi, să nu facem spre plăcerea trupului nostru, petrecând în mâncări, cu băuturi, în somn si în pofte, în obicei de păcate, în molesire trupească si în lenevire, ca să nu pierdem Împărătia cerurilor si pe Cel ce ne-a chemat la dânsa. Că El a gătit nunta fiului Său, adică Împărătia cerurilor si a trimis pe slugile Sale să ne cheme, adică pe Prooroci, pe Apostoli si pe Mucenici. Iar noi ne lepădăm, zicând: „Mi-am luat femeie si nu pot să merg.”. Sau, iarăsi: „Boi mi-am cumpărat, si mă duc să-i încerc.”. Si, încă: „Mosie mi-am cumpărat si mă duc să o văd.”

Si astfel cu alte lucruri ale vietii acesteia, ne lepădăm de vesnica viată. Si nu auzim pe Domnul, Cel ce grăieste: „Nu vă îngrijiti pentru ziua de mâine, ce ve-ti mânca si ce ve-ti bea, sau cu ce vă ve-ti îmbrăca...”. Acestea gândindu-le, fratilor, să ne desteptăm ca din somn si să mergem pe calea cea strâmtă, care ne duce pe noi la Împărătia cerurilor. Să dăm trupurile noastre la osteneli, la post, la rugăciune, la înfrânare, la curata nevointă. Că împărătia cerurilor cu anevoie este a o câstiga si cei ce se ostenesc ajung la ea. Ci să ne silim, întru acest scurt veac, si să nu-i facem spre plăcere stricăciosului nostru trup. Eu nu zic să ardem în foc pentru cereasca vietuire – să nu fie aceasta! – ci să ne ostenim si să ne uscăm trupurile noastre pentru ea. Că a zis Domnul: „Dacă grăuntele de grâu, căzând pe pământ, nu va muri, apoi singur va rămâne, iar de va muri, mult rod va face.” Arătat a zis: „De nu vom omori poftele noastre cele trupesti, nu vom putea să facem roduri

ceresti.” Că cel ce nu-si iubeste sufletul său, în veacul acesta, îl va afla pe el în viata cea vesnică.

Deci, aceasta auzind-o, să ne nevoim. Iar de ve-ti zice că suntem neputinciosi, tu însă să faci începutul nevointei, numai după puterea ta, precum poti. Că, văzându-ti Dumnezeu nevointa, îti va da tie ajutor si la celelalte fapte bune. Drept aceea, să nu ne depărtăm de la nevointă. Că, oare, lungă este viata noastră? Au nu-i ea de cincizeci de ani, sau saizeci sau saptezeci, cel mult o sută si, oare, mult ne este nouă a ne osteni? Deci, aici, putin să ne ostenim, iar acolo, la ceruri, în veci vom împărăti. Sau dimpotrivă: aici, putin vietuind cu slava bine hrăniti, bând si trupestile pofte făcându-le, fără de înfrânare, acolo, pe veci vom fi dati la osândă. Drept aceea, să ne îngrijim, că Hristos însusi, Împăratul împăratilor si Domnul tuturor, ne cheamă pe noi, nu un om. Deci, spre Dânsul să întraripăm mintea noastră si aici să vietuim cu dumnezeiasca întelepciune: cu post, cu rugăciune, cu osteneală si cu răbdare, plângându-ne păcatele noastre si pururea înaintea ochilor avându-L pe El si ziua judecătii. Si să nu slăbim grija noastră ci, precum am început, asa să si sfârsim. Că a zis Domnul: „în ce te voi afla, întru aceea te voi si judeca.”. Să păzim deci, iubitilor, în inimile noastre, cuvintele acestea si să nu slăbim aproape de moarte. Că nu stim când va veni ceasul mortii si va răpi pe fiecare din noi. Si, de va găsi sufletul negătit, va fi osândit în focul cel vesnic. Iar de ne va afla pe noi moartea întru pocăintă, atunci, scăpând de toată scârba, vom dobândi bunătătile cele de obste, întru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia se cuvine slava, cu Tatăl si cu Sfântul Duh, acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.

(Proloage).