Despre milostenie

 Pentru rugaciunile Sfintelor Cuvioase Pelaghia si Taisia, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt despre un cărturar milostiv.

A fost în Ascalon un om temător de Dumnezeu, având obiceiul de a primi pe străini si trimitea milostenii pretutindeni. Si încă atât era de milostiv, cât si casa lui si-a făcut-o casă de adăpostire a străinilor. Si mai vârtos primea pe călugări si averea pe care o avea o da acestora, iar mănăstirilor celor din pustie le trimitea galbeni.

Odată, într-o vreme când vrea să trimită milostenie, s-a întâmplat că nu avea nici măcar bani de aramă, si se mâhnea de aceasta. Deci, sezând el în casă mâhnit, a intrat la dânsul un bătrân, iar el i-a zis lui să se aseze. Si era, cel ce venise, frumos la chip. Si, după ce a sezut, i-a zis lui cel ce venise: „Pentru ce, dascăle, esti mâhnit?” Iar el i-a răspuns : „Pentru păcatele mele tânjesc.” Că asa îi era obicieiul lui de a grăi totdeauna. Iar acela a zis către dânsul: „Iată, dar că altă grijă ai: deci, pentru ce te mâhnesti si esti întristat? Au nu stii că Dumnezeu Se îngrijeste mai mult decât tine, având purtare de grijă de toată făptura Sa?” Si, scotând din sânul său o legătură, i-a dat-o cărturarului, zicând:

„Iată, ai trei sute de galbeni, asemenea si arginti; deci, fă după obiceiul tău.”

Iar cărturarul, ducându-se în cămară, a pus legătura în lădită si, întorcându-se, voia să cinstească pe bătrânul, dar n-a mai aflat pe nimeni. Deci, a început a tine de rău pe cei din casă: „Pentru ce, după ce i-ati dat voie bătrânului să intre la mine, l-ati lăsat să iasă, nici măcar rugăciune făcând către Dumnezeu?” Iar ei cu jurământ ziceau: „N-am văzut pe nimeni.” A chemat apoi pe portar si se răsti la el, zicându-i: „Cum l-ai lăsat să intre pe bătrân, fără a-l conduce pe el?” Si acela, asijderea, se jura că n-a văzut pe nimeni, nici intrând, nici iesind. Atunci a cunoscut că, din dumnezeiască putere, se făcuse aceasta si, căzând la pământ cu lacrimi, grăia: „Doamne, Dumnezeul meu, cine sunt eu, defăimatul si păcătosul, de vreme ce, în acest fel, rânduiesti cu mine, nevrednicul?” Iar după ce a împărtit ca milostenie, tot ce i s-a dat, în aceeasi vreme au venit doi călugări si i-au dat lui niste aur. Si, aducând bucate, a început a-I ruga pe ei ca să mănânce„ iar aceia i-au zis lui: „Du-le înapoi, că vom veni diseară la tine, că locuim la sfintii părinti egipteni; deci, să trimiti acolo după noi.” Însă, seara a trimis si nu i-a aflat. Iar cei de acolo au zis: „Ei nici n-au fost la noi.” Atunci a cunoscut că si acestia tot de la Dumnezeu i se trimiseseră lui. Si da îndestulată milostenie si lădita nu s-a mai desertat de aur.

Iar odinioară, nefiind destul undelemn, cheIarul a văzut aceasta si a vrut să spună fericitului ca să cumpere, dar a uitat să-i spună. Si a intrat, iarăsi, în cămară pentru altă treabă si a văzut vasul cel gol, plin de untdelemn. Deci, venind, cheIarul a spus aceasta cărturarului. Iar el a grăit lui: „Oare, ai mai spus si altora?” Iar acesta a zis: „Am spus.” Si a răspuns, zicându-i: „Piedică si sminteală te-ai făcut milosteniei.”

Iar aceasta v-am spus-o vouă, fratilor, minunându-mă de darul lui Dumnezeu, cum miluieste pe cei milostivi si mila Sa cea mare le dăruieste lor. O, cât de bine este a face milostenie cu toată puterea! Dumnezeului nostru slavă, acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.

(Proloage).