Despre fapta buna

 Pentru rugaciunile Sfantului Apostol Filip, unul dintre cei 7 diaconi si ale Sfantului Ierarh Teofan Marturisitorul, episcopul Niceei, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre fapta bună.

Cineva dintre părinti ne-a spus nouă că un oarecare mirean avea copii, între care era unul, mai mare, cu numele Aviv. Acesta era feciorelnic si foarte se păzea, cucernic si postitor si de la toate înfrânat si gândea să iasă din lume. Iar tatăl lui îl oprea si voia a-l încurca în grijile lumii acesteia. Si era pentru aceasta supărat pe dânsul si totdeauna îl ocăra pentru multa lui înfrânare. Si îi zicea lui: „Pentru ce nu te duci în lucrurile lumii acesteia, ca si fratii tăi?” Iar el, răbdând, tăcea. Si toti îl iubeau pe el pentru multa lui întelegere si pentru cucernicia lui.

Iar, îmbolnăvindu-se tatăl lui si apropiindu-se de sfârsitul vietii, rudeniile, si toti cei ce-l iubeau pe el socoteau că tatăl lui îl urăste si-l va lipsi pe el de partea lui de mostenire, fiindcă tatăl său era foarte bogat. Deci, adunându-se, au mers către tatăl lui si i-au zis: „Voim să te rugăm pe tine un lucru.” Iar el a zis: „Ce anume?” Si ei au zis: „Pentru fiul tău Aviv, ca să nu-l lipsesti pe el de mostenire.” Iar el a zis lor: „Oare mă rugati pe mine pentru acela, care nu se îngrijeste de loc de ale vietii, ci numai se roagă si posteste?” Si i-au zis lui: „Asa”. Si a grăit lor: „Chemati-l aici”. Si când a intrat la dânsul, a zis lui: „Apropie-te către mine, fiule.” Si apropiindu-se, s-a întins tatăl său pe sine la picioarele fiului său, plângând si zicând: „Iartă-mă pe mine, fiul meu, si te roagă lui Dumnezeu pentru mine, ca să mă ierte milostivul Dumnezeu pentru aceasta, că te-am supărat în zadar. Că tu pe Hristos ai iubit, iar eu, ticălosul, lumeste am judecat.” Si chemând pe toti fratii lui, le-a zis lor: „Iată, de acum fratele vostru Aviv vă este vouă si tată si stăpân si să-l ascultati pe el, întru toate ce va porunci.” Iar după ce a răposat tatăl lor, a împărtit lor mostenirea. Si partea sa a împărtit-o săracilor si pentru el nu si-a lăsat nimic.

Si a zidit pentru sine o chilie mică pentru liniste, iar când a isprăvit-o pe ea, s-a îmbolnăvit si, apropiindu-se vremea sfârsitului său, a venit unul din fratii lui si sedea lângă dânsul, iar el a zis: „Mergi, frate, si fă mângâiere în casa ta, că astăzi este zi sfântă si praznic” (că era praznicul Sfintilor Apostoli). Si a răspuns fratele lui: „Cum te voi lăsa pe tine?” Iar el

a zis: „Mergi, si când va veni vremea, te voi chema pe tine.” Si, apropiindu-se ceasul, s-a sculat singur si a mers la usa fratelui său si a lovit în usă si, auzind, fratele a cunoscut că-l cheamă. Iar când a venit la fratele lui, acesta s-a culcat îndată si si-a dat sufletul său Domnului si toti au proslăvit pe Dumnezeu si s-au minunat de un sfârsit atât de fericit.

Asa moare cel credincios. El de moarte nu se teme, nici de judecată, că acestea nu se vor atinge de el, după cum ne încredintează pe noi Domnul Iisus, zicând: „Cel ce ascultă cuvântul Meu si crede în Cel ce M-a trimis are viată vesnică si la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viată.” (Ioan, 5, 24). Un asemenea sfârsit preafrumos primeste lupta si pătimirea crestinului dreptcredincios. O, de ar fi cu putintă a îndemna pe fiecare la această credintă, ca să se străduiască spre lupta cea neobosită si să se lupte el cu toată osârdia, intrând pe usa cea strâmtă si fericit să-si sfârsească alergarea sa. Că acolo îl asteaptă pe el cununa cea slăvită, nevestejită a fericirii, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci! Amin.

(Proloage).