vineri, 20 septembrie 2024

pilda

 Pentru rugaciunile Sfintilor Mari Mucenici Eustatie si sotia sa Teopista, cu cei doi fii ai lor: Agapie si Teopist, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt despre un preot, pe care l-a oprit episcopul de a sluji.

Ne spunea nouă Filon, robul lui Hristos, că, de demult, pe vremea prigonirii crestinilor, un oarecare episcop a oprit pe un preot de la slujbă, dintr-o anumită pricină.

Deci, s-a dus preotul acela în altă parte pentru niste trebuinte si acolo l-au prins păgânii si, mult chinuindu-l, nu s-a lepădat de Hristos si i-au tăiat capul si s-a făcut mucenic al lui Hristos. Iar, după putină vreme, a încetat prigonirea si stăpânul cetătii aceleia, văzând minunile Sfântului Mucenic, i-a zidit o biserică si, luând moastele lui, le-a asezat în raclă si le-a pus pe ele înăuntru, în altarul bisericii. Deci a chemat tot poporul si pe episcop, vrând să facă sfintirea bisericii.

Si, în vremea când preotul vrea să facă începutul slujbei de seară, s-a miscat racla si a iesit afară din biserică, nedusă de nimeni, si o frică si o mirare i-a cuprins pe toti cei ce erau în biserică. Iar poporul a adus funii si a tras racla în biserică, la locul ei. Apoi, a doua oară, când episcopul a dat pace, iarăsi racla a iesit îndată din biserică. Iar domnul acela, văzând aceasta, s-a temut si a început, smerindu-se foarte, a se plânge către Dumnezeu, zicând: „Pentru păcatele mele, nu voieste Sfântul să locuiască în biserică”. Asemenea si tot poporul plângea, tânguindu-se, privind la această minune. Iar în noaptea ce a sosit, s-a arătat Sfântul Mucenic episcopului, zicându-i: „Pentru ce vă învinuiti între voi, ca si când n-as voi să petrec cu voi în biserică ? Ci rogu-te si te osteneste să mergi în cetate

la episcopul meu, si-l sileste pe el, să mă dezlege pe mine de canon, că m-a oprit de la slujbă. Si de aceea, nu pot sluji cu voi acum în biserică, ci ies afară. Cununa muceniciei am luat-o însă fata lui Dumnezeu n-am văzut-o, că întru despărtire sunt. Dar să nu gândesti că mă vei dezlega tu pe mine, că nu voi putea sluji cu voi, nici fata lui Hristos a o vedea, pentru că El a zis ierarhilor Săi: Ori pe câti veti lega pe pământ, vor fi legati si în

ceruri”. Si aceasta zicând, s-a făcut nevăzut.

Iar a doua zi, episcopul a spus aceasta domnului aceluia si, auzind el aceasta de la episcop, s-a mângâiat. Deci, episcopul, luând pe câtiva clerici, s-a dus la episcopul cel numit de Sfântul si i-a spus lui toate cele despre Sfântul Mucenic. Si acela, degrabă sculându-se, a mers împreună cu cei ce veniseră. Deci, venind, s-a închinat Sfântului Mucenic si i-a zis: „Hristos, Cel ce te-a legat pe tine prin smerenia mea, să te dezlege pe

tine, acum, prin vărsarea sângelui tău pentru numele Lui. Intră si să fii cu noi”. După aceea, aducând racla în biserică, au săvârsit slujba. Deci, mai mult nu s-a mai miscat racla de la locul ei si minuni multe făcea.

Drept aceea dar, iubitorilor de Hristos, să cunoasteti cât de mare este rânduiala arhierească, pentru că pe câti îi leagă pe pământ, legati vor fi si în ceruri, si pe câti îi dezleagă pe pământ, dezlegai vor fi si în ceruri.

(Proloage).

Acatistul zilei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu