Despre manie

 Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Dionisie, episcopul Cetatii Albe-Ismail si ale Sfintei Mucenite Sofia (Intelepciunea) si fiicele ei: Pistis (Credinta), Elpis (Nadejdea) si Agapi (Dragostea), Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre mânie.

Îndrăcirea cea din mânie este în acest chip: cu cât mai mult, adică, s-ar certa cineva, cu atât mai multă îndreptătire îi trebuie. Căci asa si focul, când se face mult, atunci mai mult se aprinde; deci să nu adaugi lemne pe foc, când vrei ca mai repede să se stingă. Că nu are putere de la sine mânia, dacă n-ar fi altul care să întărâte.

Asa fac si corăbierii când se ridică furtuna pe mare; atunci nu mai socotesc mărfurile pe care le aruncă. Iar după ce se linisteste furtuna, îsi aduc aminte de cele ce le-au aruncat si au multă jale din aceasta. Asemenea, se află si cei ce se mânie: că furtună cumplită este când mintea lui se tulbură si rămân afară de sine si nu simte ce face, chiar dacă ar grăi si cuvinte rele. Iar după ce îi trece lui mânia, atunci se gândeste la cuvintele cele rele, pe care le-a grăit, si îsi cunoaste paguba, rusinea si pierzarea. Că precum stomacul stricat varsă mâncarea, asa si gura mâniosului aruncă cuvintele rele. Iar multi fac si în alt fel: la mânie si la vrajbă sunt grabnici, iar la smerenie sunt lenevosi. Vei zice: acela care este începătorul certei, aceluia i se cade întâi a se smeri. Dar tu, apucând înainte, să te supui lui, ca să-ti fie tie plată de la Dumnezeu. Că, măcar că nu ai făcut tu începutul răului aceluia, fă tu, acum, începutul binelui, căci într-acest chip uneori fac si doctorii, care umblă pe la cei bolnavi, iar nu bolnavii pe la doctori. Asemenea si tu să faci fratelui cuprins de boala mâniei: să-i vindeci lui rana mâniei acesteia, prin supunerea ta. Ascultă pe Domnul, Cel ce a zis: „Cui te loveste peste obrazul stâng, întoarce-i si pe celălalt” (Matei, 5, 39).

(Proloage).

Acatistul zilei