La plimbare (I)

 La drum prin Moldova

Intr-o dimineata ploioasa de inceput de septembrie, am pornit din Slanic Moldova cu gandul de a vizita noi locuri din frumoasa Moldova. De data aceasta am vizitat orasul Moinesti, un orasel mic, insa foarte curat, cu multe magazine micute, aprovizionate cu fel de fel de produse la preturi accesibile, dar si cu mici afaceri. La tot pasul intalnesti brutarii, patiserii, librarii, mici magazine de cartier si multe altele. Profitand de faptul ca ploaia s-a oprit si imbiati de mirosul de covrigi si gogosi, am savurat si noi cate o gogoasa.

Am continuat plimbarea si am ajuns si aici in ….. piata. Pe mica straduta ce duce la piata acoperita, am intalnit, de o parte si de cealalta mici magazine cu produse alimentare locale. Printre ele, se afla si o cofetarie micuta si cocheta numita sugestiv “Mii si mii de gusturi”, unde am savurat o cafeluta fara cofeina, dar si o delicioasa inghetata artizanala de post – curcubeu pe cerul gurii.

Ne-am mai fi plimbat, insa ploaia ne-a trimis spre statiune. La iesirea din micul oras, ne-a atras atentia un indicator: “Manastirea Sfantul Sava” Berzunti, asa ca….reconfigurare traseu. Cand am ajuns la manastire ploaia s-a oprit si am reusit sa o vizitam. Manastirea este o veche vatra monahala ce poarta numele sihastrului care a locuit aici in urma cu 400 de ani – pustnicul Sava.

O alta oprire a fost la manastirea Cotumba din comuna Agas, o veche manastire construita de domnitorii moldoveni pentru odihna calatorilor. Din pacate, ca si in cazul altor manastiri, regimul comunist si-a spus si aici cuvantul, ea fiind transformata in biserica de mir. Asa cum ne-a povestit maicuta de la biserica, dupa Revolutie s-a lucrat din greu, insa cu ajutorul Bunului Dumnezeu, noua manastire are un mic paraclis, chilii, iar biserica mare este aproape terminata si ea. Intrand in curte pe langa chilii, am avut senzatia ca am ajuns in rai: multime de flori de toate culorile, custi cu puisori de gaina ce se incalzeau la soare, cateva maicute ce roboteau ca albinele, soarele care ne mangaia cu razele sale (aici nu ne-a mai intampinat ploaia), totul arata pace, liniste si bucurie. Timpul se oprise in loc. De mult nu am vazut fluturi asa de multi ca aici.

PS: o postare intarziata din concediu

Despre milostenie

 Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Eumenie, episcopul Gortinei si ale Sfintei Mucenite Ariadna, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt despre milostenie, că cel ce dă săracului, dă lui Hristos.

Un om oarecare din Constantinopol era foarte milostiv, încât si pe ulitele cetătii umblând el, mergea după dânsul multime de săraci. Iar el se făcea ca si când îi gonea si-i îndepărta, însă punea în mâinile lor milostenie. Si făcea aceasta, voind să se tăinuiască de oameni. Deci, unul din prietenii lui credinciosi l-a întrebat pe el cum s-a făcut milostiv. Si i-a spus lui, grăind: „Când eram mic, ca de zece ani, si am intrat în biserică să mă rog, am văzut pe un bătrân duhovnic, învătând poporul si spunându-i despre milostenie: cel ce dă săracului pune în însesi mâinile lui Hristos. Iar eu am auzit si n-am crezut pe cel ce învăta, că gândeam: Eu am auzit că Hristos stă în cer, de-a dreapta Tatălui, deci, cum se află pe pământ, precum învată acesta, ca să ia ceea ce se dă săracilor ? Iar acestea gândind eu, m-am dus la casa mea si am văzut pe un sărac în haine rupte mergând, iar deasupra capului său sta un chip al Domnului nostru Iisus Hristos. Si cum mergea săracul acelă pe calea sa, iată un om milostiv l-a întâmpinat pe el si i-a dat lui o pâine. Si cum a întins mâna cela ce da pâinea, iată si chipul Mântuitorului Si-a întins mâinile Sale spre

mâinile celui ce da pâinea si a luat-o din mâinile lui si l-a binecuvântat pe acela. Deci aceasta văzându-o, am crezut că acel ce dă săracului, cu adevărat lui Hristos dă. Dar eu încă si acum văd acelasi chip, stând deasupra capului săracilor si pentru aceea sunt cuprins de frică si fac milostenie după putere, pe cât pot.”

(Proloage).

Rugaciunea zilei

MFC-REGINA ANA

 Majestatea Sa Regina Ana
(18 septembrie 1923-1 august 2016)

sursa foto: internet.

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen pe blogul ei "Intre vis si realitate"

George Bacovia

 Casa memoriala “George Bacovia”

Astazi se implinesc 143 de ani de la nasterea poetului George Bacovia, unul dintre cei mai importanti poeti moderni. Acesta s-a nascut la Bacau, in anul 1881, fiind al cincilea dintre cei noua copii ai lui Dimitrie si Zoia Vasiliu. Tatal lui Bacovia era comerciant, iar mama casnica. Copilaria si tineretea si-a petrecut-o la Bacau. In anul 1928, la varsta de 47 de ani se casatoreste cu Agatha Grigorescu, iar in anul 1933 se stabileste definitiv la Bucuresti.

Agatha Grigorescu s-a nascut la Mizil in anul 1885, fiind fiica lui Serban si Maria Grigorescu. Ramasa orfana de mama de la nastere, a fost crescuta de o matusa.

Cea care i-a unit a fost dragostea pentru poezie, Agatha fiind ea insasi poeta. Spre deosebire de George Bacovia, care avea o fire ursuza si bolnavicioasa, era retras si inchis in lumea lui, Agatha Bacovia era o fire ambitioasa, energica si foarte practica. Desi casatoria celor doi a uimit lumea la vremea respectiva (Agatha fiind mai mica cu 14 ani decat poetul) s-a dovedit ca aceasta a fost bazata pe respect si loialitate. Agatha a fost cea care a avut grija de poet pana la sfarsitul vietii acestuia, dar si cea care s-a zbatut ca opera sa fie valorificata. Pe peretele din prima camera de la casa din Bacau se afla un ceas oprit la ora 8.10, ora la care poetul a murit. La casa din Bucuresti, Agatha insasi a oprit ceasul, pentru ca aceasta ora sa ramana in memoria tuturor.

Aceste informatii, alaturi de multe altele, le-am aflat cand am vizitat casa poetului din Bacau. In perioada comunista casa a trecut in patrimoniul statului si aici locuiau mai multe familii. Dupa moartea poetului, sotia sa Agatha a facut numeroase demersuri pentru transformarea ei in muzeu reusind, foarte greu acest lucru in anul 1971.

 

Despre manie

 Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Dionisie, episcopul Cetatii Albe-Ismail si ale Sfintei Mucenite Sofia (Intelepciunea) si fiicele ei: Pistis (Credinta), Elpis (Nadejdea) si Agapi (Dragostea), Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre mânie.

Îndrăcirea cea din mânie este în acest chip: cu cât mai mult, adică, s-ar certa cineva, cu atât mai multă îndreptătire îi trebuie. Căci asa si focul, când se face mult, atunci mai mult se aprinde; deci să nu adaugi lemne pe foc, când vrei ca mai repede să se stingă. Că nu are putere de la sine mânia, dacă n-ar fi altul care să întărâte.

Asa fac si corăbierii când se ridică furtuna pe mare; atunci nu mai socotesc mărfurile pe care le aruncă. Iar după ce se linisteste furtuna, îsi aduc aminte de cele ce le-au aruncat si au multă jale din aceasta. Asemenea, se află si cei ce se mânie: că furtună cumplită este când mintea lui se tulbură si rămân afară de sine si nu simte ce face, chiar dacă ar grăi si cuvinte rele. Iar după ce îi trece lui mânia, atunci se gândeste la cuvintele cele rele, pe care le-a grăit, si îsi cunoaste paguba, rusinea si pierzarea. Că precum stomacul stricat varsă mâncarea, asa si gura mâniosului aruncă cuvintele rele. Iar multi fac si în alt fel: la mânie si la vrajbă sunt grabnici, iar la smerenie sunt lenevosi. Vei zice: acela care este începătorul certei, aceluia i se cade întâi a se smeri. Dar tu, apucând înainte, să te supui lui, ca să-ti fie tie plată de la Dumnezeu. Că, măcar că nu ai făcut tu începutul răului aceluia, fă tu, acum, începutul binelui, căci într-acest chip uneori fac si doctorii, care umblă pe la cei bolnavi, iar nu bolnavii pe la doctori. Asemenea si tu să faci fratelui cuprins de boala mâniei: să-i vindeci lui rana mâniei acesteia, prin supunerea ta. Ascultă pe Domnul, Cel ce a zis: „Cui te loveste peste obrazul stâng, întoarce-i si pe celălalt” (Matei, 5, 39).

(Proloage).

Acatistul zilei

 

JURNAL

 Jurnal... ocazional 

Afara se simte că a venit toamna. Seara este destul de rece, astfel că am renunțat să dormim cu geamurile deschise.

Sunt recunoscătoare pentru:

- ca în concediu am reușit să mă odihnesc, să mă relaxez, astfel că acum pot sa îmi reiau activitățile

-pentru week-endul petrecut cu nepoțeii mei dragi;

- pentru că duminică a fost o zi pe care am petrecut-o alaturi de copiii noștri și de familiile lor

Bucatarie, acum este liniște, dar se simte un miros plăcut de la dovleacul copt

Meșteresc - am scos de la naftalină patura imensa inceputa anul trecut (la care am lucrat mai mult în mașină).

Citesc, printre picături, volumul 2 din cartea despre Cuviosul Gherontie.

Urmăresc - deocamdată nimic.

Sper și mă rog sa încep și eu cursul de croitorie pe care l-am achiziționat de ceva vreme și să reușesc să termin proiectele începute. 

Sfantul Ioan Gura de Aur

 Pentru rugaciunile Sfintei Mari Mucenite Eufimiasi ale Sfintelor Mucenite Meletina si Ludmila, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

În această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, cum se cade a asculta la citirea sfintelor cărti, cu ce nevointă a citi si a lua aminte.

Zis-a fericitul Ioan Gură de Aur: „Când vei sedea tu la citirea dumnezeiestilor cuvinte, mai întâi să te rogi lui Dumnezeu, ca să-ti deschidă ochii inimii. Ca nu numai să citesti cele scrise, ci ca să le si faci, ca nu spre păcat să citesti cuvintele si vietile sfintilor. Si iarăsi, când vei citi cu multă sârguintă, să citesti cuvintele, cu dinadinsul si cu toată inima si să nu te grăbesti numai a întoarce filele. De-ti este tie de trebuintă, nu te lenevi, ci si de două ori si de trei ori să citesti cuvintele si chiar de mai multe ori, ca să întelegi puterea lor. Iar când vei voi să citesti sau să asculti pe altul ce citeste, apoi să te rogi lui Dumnezeu, asa zicând: Doamne Iisuse Hristoase, deschide-mi mie ochii inimii, ca să ascult cuvântul Tău si să-l înteleg pe el si să fac voia Ta, că străin sunt eu pe pământ. Să nu ascunzi de mine poruncile Tale, ci să-mi descoperi ochii, ca să văd minunile din Legea Ta. Arată-mi mie cele nearătate si cele ascunse ale întelepciunii Tale. Spre Tine nădăjduiesc, Dumnezeul meu; ca să-mi luminezi mintea si gândul, cu lumina întelegerii Tale, ca nu numai să citesc cele scrise, ci să le si fac. Ca nu spre păcat să citesc vietile si cuvintele sfintilor, ci spre înnoire si spre luminare, spre sfintire, spre mântuirea sufletului si spre mostenirea vieŃii vesnice. Că Tu esti luminarea celor ce zac întru întuneric si de la Tine este toată darea cea bună si tot darul cel desăvârsit”.

(Proloage).

Acatistul zilei

Despre vorbirea de rau

 Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Iosif cel Nou de la Partos, mitropolitul Banatului, ale Sfantului Mare Mucenic Nichita si ale Sfantului Ierarh Visarion, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Învătătură a Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Siriul, că nu se cade a ne jura, nici a grăi de rău.

A zis Domnul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Ati auzit, că s-a zis celor de demult: să nu juri strâmb, ci să tii înaintea Domnului jurămintele tale”. Eu însă vă spun vouă: să nu jurati nicidecum, nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, fiindcă este asternut al picioarelor Lui, nici pe lerusalim, fiindcă este cetatea marelui Împărat, nici pe capul tău, să nu te juri, fiindcă nu poti să faci un fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da; si ceea ce este nu, nu; iar ce este mai mult decât acestea, de la cel rău este (Matei 5, 33— 37). Si cum îndrăznim noi a călca poruncile Celui ce ne-a făcut pe noi? După cel ce zice: „Până la cer ridică gura lor si cu limba lor străbat pământul” (Ps. 72, 9). Si îndrăznesti a-ti deschide gura ta fără de frică si a slobozi cuvinte de jurământ si de defăimare la cer si nu ai teamă că secera cea de văpaie, pe care a văzut-o Proorocul, s-ar putea sălăsui în casa ta, până când te va pierde din cele de sub cer, că îndrăznesti a-ti deschide gura împotriva Atotputernicului Dumnezeu, către Care îngerii, arhanghelii, heruvimii si serafimii nu îndrăznesc a căuta, că, cu frică si cutremur mare, stau înaintea Lui, lăudând numele Lui cel înfricosător si preaslăvit si cu totul vrednic de cinstit. Precum este scris: „Îndrăznetii, îngâmfatii, ei nu se cutremură să hulească măririle (din cer), pe când îngerii, desi sunt mai mari în tărie si putere, nu aduc în faŃa Domnului judecată defăimătoare împotriva lor. Acestia însă, ca niste dobitoace fără minte, din fire făcute să fie prinse si nimicite, hulind cele ce nu cunosc, vor pieri în stricăciunea lor” (II Petru 2, l0—l2). Iar tu, om fiind, nu te cunosti pe tine; sau ti se pare că aceasta îti face îndreptătire. Nu, zic tie. Ci întru pieire si pierzanie îti va iesi tie lucrul acesta, că si sufletele altora le întinezi, ajutător făcându-te satanei. Că, zice Apostolul: „Învătati-vă si povătuiti-vă între voi, cu toată întelepciunea, cântati în inimile voastre lui Dumnezeu, multumindu-I în psalmi, în laude si în cântări duhovnicesti” (CoL 3, l6). Iar tu, în locul acestora, lucruri împotrivă înveti: defăimări si jurăminte. Si te faci pe tine, si pe cei ce urmează nebunia ta, fii ai gheenei. Că gura pe care Dumnezeu a zidit-o pentru preamărirea Sa, tu pe aceasta cu defăimări ai umplut-o.

Deci, încetează, omule, ca nu cumva însusi cuvântul cu care defăimezi pe Dumnezeu să se facă văpaie în gură ta si să-ti ardă limba. Că oamenii, dacă se ceartă unii cu altii, după ce se împacă, se rusinează a se privi în fată ; cum tu, care azi stai în lume, iar mâine vei sta înaintea înfricosătorului divan, cum îndrăznesti unele ca acestea a zice? Nu te temi, că s-ar putea să se pogoare foc din cer si să te mistuiască pe tine, când deschizi gura împotriva Atotiitorului? Nici nu pui în mintea ta, că s-ar putea să se desfacă năpraznic pământul de sub picioarele tale si să te înghită? Nu te însela, omule, este cu neputintă a scăpa din mâinile Celui ce ne-a zidit. Ascultă pe cel ce zice: Cei care defaimă vor da seamă înaintea lui Dumnezeu, Care va judeca viii si mortii. Până când întărâtăm pe Cela ce atâtea bunătăti ne-a dat nouă, Care, luând tină din pământ, a zidit pe om si a suflat întru el Duh de viată, Care a si supus toate sub picioarele Lui are ne cearcă si ne miluieste, Cela ce si pe Unul născut Fiul Său L-a dat pentru viata tuturor! Iar noi, în locul facerilor Lui de bine, spini si mărăcini li aducem, al căror sfârsit este arderea.

Întoarce-te dar, de acum înainte, la iubitorul de oameni si nepomenitorul de rău Dumnezeu, cerând pază gurii tale si usă de îngrădire împrejurul buzelor tale. Că văd pe Proorocul cât de înfricosat si de cutremurat strigă, vorbind cu Dumnezeu, prin curata rugăciune, zicând: „Doamne, auzit-am de faima Ta si m-am cutremurat de punerile Tale la cale, Dumnezeule”. Si iarăsi: „Auzit-am de aceasta si lăuntrul meu s-a zbuciumat la glasul Tău, tremurat-au buzele mele; putreziciunea a cuprins oasele mele si picioarele mele au sovăit” (Avacum 3, 2, l6). Iar, dacă rămânem defăimând pe Dreptul Judecător, să ascultăm pe Apostolul, care zice: „Sau dispretuiesti tu bogătia bunătătii Lui si a îngăduintei si îndelungii Lui răbdări, nestiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndemni la pocăintă? Dar, după învârtosarea ta si după inima ta nepocăită, îti aduni mânie în ziua mâniei si a arătării dreptei judecăti a lui Dumnezeu, care va da fiecăruia după faptele lui” (Rom 2, 4-6). Drept aceea, si în alt loc zice: „Dacă gresind, va gresi omul către om, se vor ruga pentru dânsul către Domnul. Iar dacă Domnului vom gresi, cum ne vom mai ruga Lui?” Deci să ne pocăim, fratilor. Până când amărâm pe Cel ce ne-a făcut pe noi? Dacă vom pierde limanul, unde ne vom mântui în vreme de furtună si de vifor! Dacă pe Domnul vom întărâta, către cine vom scăpa în ceasul necazului si al nevoii?

Eu, fratilor, acestea am scris vouă, nu ca unul ce arată cu fapta adevărul, ci ca un frate sfătuindu-vă. Că de nu mi-ar fi ajutat mie Domnul, putin de nu s-ar fi sălăsluit în iad sufletul meu. Pentru aceea si pe voi vă rog, eu, cel ticălos între oameni, să vă rugati pentru mine către Domnul, ca să steargă multimea păcatelor mele, mai înainte de sfârsit, ca să nu fiu rusinat în asteptarea mea. Si în ceasul mortii să caute spre mine, după multimea îndurărilor Sale. Si, prin îngeri credinciosi si de lumină purtători, să povătuiască păcătosul meu suflet si, împreună cu ale voastre, în locasul dreptilor să-l odihnească. Că ce fel de frică si de cutremur nu are sufletul în ceasul acela? Căci, dacă acela ce se duce într-o tară depărtată, stă si se minunează, văzând popor străin si de altă limbă, pământ pe care niciodată nu l-a văzut, apoi, în ce fel de frică ne este sufletul, când se mută din lumea aceasta în ceea ce va să fie, văzând atunci cele ce niciodată nu le-a văzut? Deci, să ne îngrijim de cele de acolo, iubitilor, cu tot sufletul si inima. Să slujim lui Dumnezeu cu toată tăria noastră. Să păzim poruncile Lui cu toată puterea. Să iubim înfricosătorul si preacinstitul Numele Lui, iar pe aproapele ca pe noi însine, ca să ne învrednicim a auzi binecuvântatul glas; „Veniti, binecuvântatii Părintelui Meu, mosteniti împărătia cea pregătită vouă, de la întemeierea lumii” (Matei, 25, 34). Bine este cuvântat Dumnezeu, Cel ce ne umple pe noi de binecuvântarea Sa, că întru toti vecii este mila Lui. Amin. 

(Proloage).

Acatistul zilei

 

Pilda

 Pentru Inaltarea Sfintei Cruci, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt despre viata ce va să fie, dintr-ale Fericitului Augustin.

Scrie Fericitul Augustin această istorie, zicând: Fratele meu Ghenadie, doctorul cel slăvit, s-a deprins din tinerete a fi milostiv si mult îndurat către săraci, precum însusi mi-a povestit. Si i-a venit lui o îndoială de la urâtorul binelui, vrăjmasul, gândind: „Oare mai este altă viată după moarte?” Si asa petrecea întristat. Însă, milostivul Dumnezeu, nevrând să piară lucrătorul faptelor bune, a iconomisit în acest chip: Odată, culcându-se el pe patul său, ca să se odihnească, i s-a arătat în somn în tânăr preafrumos si i-a zis lui: „Vino după mine!” Si, mergând după dânsul, l-a dus pe el într-o cetate, unde se auzeau preaminunate cântări. Si a întrebat pe tânărul care îl purta: „Ce este aceasta?” Si i-a răspuns lui: „Aceasta este cântarea si veselia sfintilor lui Dumnezeu”. Si după aceasta si-a venit în sine si s-a desteptat. Iar vrăjmasul, iarăsi, îi zicea, prin gând, că acestea sunt niste năluciri. Deci, culcându-se a doua noapte, întristat, iarăsi i s-a arătat lui acelasi tânăr si l-a întrebat: „Oare mă cunosti?” Iar el a răspuns: „Tare bine te cunosc”. Si l-a întrebat: „Dar unde m-ai văzut?” Si i-a zis Ghenadie: „Nu de mult te-am văzut, că m-ai dus si m-ai purtat într-o cetate, unde se auzeau cântări dulci si veseli”. Si l-a întrebat: „In ce chip m-ai văzut, în somn sau aievea?” Si i-a răspuns: „în somn”. I-a zis tânărul: „Bine ai grăit, că si acum, în somn mă vezi”. Si a răspuns Ghenadie: „Stiu, cu adevărat, că si acum în somn te văd”. Deci, l-a întrebat îngerul: „Unde dar este acum trupul tău? A răspuns: „În cămara mea”. L-a întrebat iarăsi: „Au stii tu că acum ochii tăi sunt închisi si fără simtire în trupul tău si nu văd nimic?” I-a răspuns: „Stiu tare bine”. Iar el i-a zis: „Deci dar, cu care ochi mă vezi tu acum si privesti la mine?” Ghenadie sta uimit si nu stia ce răspuns să dea. Îngerul a început a-l dojeni si a-l învăta, zicând: „Ochii tăi cei trupesti acum sunt nesimtitori si nu pot să vadă. Iar acestia, cu care privesti la mine, sunt alti ochi, si când vei muri, atunci fără ochii cei trupesti ai să vezi si ai să vietuiesti si toată stiinta si cunostinta o să ai. lată, de acum, să pui început bun si să nu te mai îndoiesti de viata cea de după moarte”. Si, zicând acest cuvânt, îngerul s-a făcut nevăzut, iar el s-a trezit. Si de atunci până la moartea sa, n-a mai avut nici o îndoială în inima sa.

Iarăsi, asemenea acesteia, ne istoriseste Sfântul Augustin, zicând: Am auzit de la Mihail însusi că i s-a întâmplat a auzi aceasta de la unchiul său, ce se chema tot Mihail, care, iubind mult filozofia, se îndeletnicea mult cu învătăturile lui Platon si cu alte asemenea filosofii si câstigase mare prietesug cu Marsilie, bărbatul cel prea învătat si sporit în faptele cele bune. Si acestia doi, Mihail unchiul si Marsilie, de multe ori se îndeletniceau cu vorbe adânci filosofesti. Iar odată, după obicei, intrând iarăsi în noime adânci filosofesti si întrebându-se, Marsilie a adus vorba si despre viata cea fără de sfârsit, ce are să se descopere după mutarea cea de aici. Si din multa vorbă ce a fost, au venit la atâta neîntelegere, că au dat mâna unul cu altul si cu jurământ au întărit, că oricare din ei va muri mai înainte, să vie să se arate celui ce a rămas, spre mai bună încredintare. Si a mers Marsilie la locul său, în cetatea Florenta. Si a trecut vreme îndelungată. Odată, Mihail, îndeletnicindu-se în învătăturile sale acasă, deodată a auzit o alergare de cal, care a stat lângă usa lui. Si s-a auzit glas, strigând: „Mihaile, Mihaile, toate cele vorbite de noi sunt adevărate, adevărate”. Si, sculându-se, Mihail a deschis fereastra si a văzut pe un bărbat îmbrăcat tot în alb si căIare; si cum l-a văzut Mihail, îndată a întors calul si se ducea. Si a început a striga Mihail după dânsul, zicând: „Marsilie, Marsilie”. Si s-a făcut nevăzut. Si Mihail s-a înfricosat foarte de aceasta. Si, începând a cerceta cu de-amănuntul despre Marsilie, a aflat, că în ziua si ceasul acela în care i s-a arătat, Marsilie s-a mutat către Domnul, în cetatea Florenta. După aceea, Mihail lăsând desarta filosofie, se îngrijea de viata cea vesnică.

(Proloage).

Acatistul zilei

Despre manie si pocainta

 Pentru Inainte-praznuirea Inaltarii Sfintei Cruci si pentru rugaciunile Sfintilor Sfintiti Mucenici Corneliu Sutasul si Ciprian, episcopul Cartaginei, ale Sfantului Cuvios Ioan de la Prislop si ale Sfintilor Mucenici din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian si Valerian, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre mânie si pocăintă.

Un frate oarecare avea necaz asupra altui frate, care, întelegând că acela are necaz asupra lui, a mers la dânsul, vrând să se smerească, să-si ceară iertare si să se împace cu dânsul. Deci, bătând el la usa fratelui, acela n-a vrut nicidecum să-i deschidă si să-l primească. Iar acesta, dacă a văzut că nu-i deschide, s-a scârbit si el, si, mergând la un bătrân, i-a spus lui despre acel frate, jeluindu-se că are necaz pe el si a mers la dânsul să-si ceară iertăciune si să se împace cu dânsul, dar nu l-a primit, nici i-a deschis lui usa. Iar bătrânul i-a zis lui: „Caută, fiule, si-ti ia seama că poate ai vreun gând în inima ta, că tu nu esti cu nimic vinovat, nici i-ai făcut lui vreun rău, ci el a făcut rău si este vinovat. Si, asa, pe tine însuti te îndreptătesti, iar pe el îl învinovătesti. Deci, pentru aceasta, nu-i dă lui Dumnezeu îndemn ca să-ti deschidă si să te primească, fiindcă mergi la dânsul nu cu adevărată pocăintă, ci cu fătărnicie. Deci, mergi si pune în inima ta, că tu ai gresit si tu esti vinovat, iar pe dânsul dezvinovăteste-l si asa îi va da lui îndemnare si umilintă, ca să se smerească si să se împace cu tine.” Si i-a spus lui această povestire: „Erau doi oameni mireni, în Egipt, în tinutul Alexandriei, si erau amândoi cu bună cucernicie si cu viată bună. Acestia, sfătuindu-se amândoi, au lăsat lumea si s-au călugărit împreună. Si auzind ei citindu-se cuvântul ce este scris în Sfânta Evanghelie, care zice că unii s-au scopit pe sine pentru împărătia Cerului, si râvnind acelui cuvânt, s-au scopit pe sine amândoi. Si, nestiind ei puterea dumnezeiestii Scripturi, li se părea că mare bunătate au făcut ei cu acea faptă, că s-au scopit pe sine pentru împărătia Cerului. Iar arhiepiscopul, auzind de acest lucru al lor, i-a despărtit pe ei de Sfânta Biserică. Iar ei se răzvrăteau asupra arhiepiscopului, zicând că pentru oarecare pizmă si fără dreptate i-a despărtit pe ei de Biserică si s-au sfătuit să meargă la arhiepiscopul lerusalimului, să se jeluiască si să-si spună pricina lor si acela îi va binecuvânta si-i va împăca, iarăsi, pe ei cu Biserica. Deci au mers la arhiepiscopul lerusalimului si au început a se jelui pentru strâmbătatea ce le-a făcut lor arhiepiscopul Alexandriei, de i-a despărtit pe ei de Biserică, si spunându-i si pentru care pricină i-a despărtit. Iar arhiepiscopul lerusalimului, auzind acestea, a zis lor: „Si eu vă despart pe voi”. Iar ei, auzind aceasta, s-au necăjit foarte. Si, sfătuindu-se, au zis unul către altul: „să mergem, frate, la arhiepiscopul Antiohiei si acela, văzând supărarea sl strâmbătatea ce tragem, nefiind vinovati, îsi va face milă si ne va primi pe noi”. Si asa au mers la arhiepiscopul Antiohiei si i-au spus lui jalba si pricina lor, iar arhiepiscopul, auzind, a zis lor: „Si eu vă despart pe voi”. Iar ei, în loc de nădejdea ce aveau că-i va bucura acel arhiepiscop, auziră dimpotrivă si pe acesta, ca si pe ceilalti, zicându-le: „Si eu vă despart pe voi”. Si s-au sfătuit aceia să meargă la Roma, la papa, zicând: „Să mergem, frate, la papa si el ne va primi pe noi si ne va da izbândă nouă fată de toti ceilalti”. Si asa, au plecat, si au mers la Roma, la papa si s-au jeluit si au spus papei toată pricina lor, si cum toti arhiepiscopii, necăutându-le dreptatea si nevinovătia, i-au despărtit pe ei de Sfânta Biserică, fără de nici o pricină sau vină. Iar papa, auzind acestea, le-a zis lor: „Si eu vă despart pe voi”. Iar ei, auzind si de la papa tot acelasi cuvânt pe care l-au auzit de la ceilalti arhiepiscopi, vorbeau între ei, zicând: ,,Ce vom face, frate, că acestia sunt uniti toti la un cuvânt, fiindcă ei se adună în soboare, toti la un loc, si se sfătuiesc si se unesc să tină toti una si să fie toti într-un cuvânt. Ci noi, frate, să mergem la Sfântul Epifanie, arhiepiscopul Ciprului si să ne jeluim si să-i spunem lui toată pricina noastră. Si acela, fiind om sfânt si prooroc si cunoscător, ne va cunoaste supărarea si nevinovătia noastră si necazul ce tragem fără dreptate si ne va primi pe noi”. Si asa, iesind din cetatea Romei, au plecat si au mers în Cipru. Si dacă s-au apropiat de cetatea unde era Sfântul Epifanie, Dumnezeu i-a descoperit Sfântului venirea acelor doi călugări si osteneala si pricina lor. Iar Sfântul Epifanie, înstiintându-se despre dânsii, îndată a trimis pe un cleric al său întru întâmpinarea lor, ca să le spună că nici în cetatea lui să nu îndrăznească să intre, că nu-i primeste pe ei. Iar ei, auzind aceasta, s-au umilit în inimile lor si s-au smerit pe sine, vorbind unul către altul si zicând: „Cu adevărat, frate, noi am gresit lui Dumnezeu. Si pentru ce, dar, umblăm zbuciumându-ne, vrând să ne îndreptătim noi? Că, iată, asa precum socoteam noi, toti fără de dreptate si fără de nici o vină, unul după altul, ne despărtiră pe noi de Sfânta Biserică. Iar acesta, încă nici n-am mers la dânsul să ne jeluim lui si să ne spunem pricina noastră, si nici nu ne-a văzut pe noi, ci, fiind el om sfânt si prooroc cunoscător, iată că însusi Dumnezeu i-a descoperit lui si i-a arătat venirea noastră la dânsul si greseala noastră, pentru care ne-a poruncit nouă nici în cetatea lui să nu intrăm. Pentru aceea, frate, în zadar ne ostenim noi, umblând să ne îndreptătim, că noi am gresit lui Dumnezeu si Dumnezeu i-a arătat lui greselile noastre. Pentru aceea, nu numai că nu ne primeste pe noi să vedem fata lui, dar nici în cetate nu ne dă voie să intrăm. Si asa au început a se umili si a plânge si a se smeri, cunoscându-si greseala si păcatul lor. Iar cunoscătorul de inimi, Dumnezeu, văzându-i pe dânsii că si-au cunoscut greseala lor si că s-au umilit în inimile lor si se smeresc, căindu-se de păcatul lor, a descoperit si a arătat iarăsi si aceasta Sfântului Epifanie, că si-au cunoscut păcatul si că se smeresc, căindu-se. Si i-a poruncit lui să trimită ca să-i cheme si să-i primească pe ei, că si-au cunoscut greseala lor si că se căiesc. Si a trimis Sfântul Epifanie la dânsii si i-a chemat la sine si, cu multe cuvinte de folos i-a învătat si i-a mângâiat pe ei si i-a primit în Sfânta Biserică si i-a împărtăsit pe ei cu Sfintele Taine si a scris pentru dânsii la arhiepiscopul Alexandriei, zicând: „Primeste, frate, pe fiii tăi, că adevărat, acum, s-au smerit si s-au pocăit”. Si asa i-a trimis pe ei la locul lor.”

Această povestire, spunându-o bătrânul fratelui, i-a zis lui: „lată fiule, aceasta este adevărata tămăduire a sufletului, ca întru toate lucrurile să ne smerim, defăimându-ne si ocărându-ne, descoperindu-ne si vădindu-ne înaintea lui Dumnezeu păcatele noastre, iar nu ale fratelui nostru”. Acestea auzindu-le, fratele s-a umilit în inima sa si a făgăduit că va face după cuvântul bătrânului. S-a dus, iarăsi, cu smerenie la acel frate, care avea necaz pe el, să se roage să-l ierte pe el si, bătând la usa chiliei, îndată a auzit si i-a deschis lui. Si mai înainte de a se pleca el si a-si cere iertăciune, acela s-a închinat lui cu smerenie, zicând: „Iartă-mă, frate, că te-am scârbit pe tine”. Si asa, cu dragoste, din tot sufletul, sărutându-se unul cu altul, s-a făcut mare bucurie între dânsii.

(Proloage).

Acatistul zilei

Despre rabdare

 Pentru Odovania praznicului Nasterii Maicii Domnului si pentru rugaciuniule Sfintilor Mucenici Avtonom, Macedonie si Teodul, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt despre Evloghie monahul si despre săracul cel slăbănog.

Un cărturar oarecare, anume Evloghie, pornit fiind din dumnezeiasca dragoste, s-a lepădat de lume si, împărtindu-si la săraci averea sa, si-a lăsat pentru sine putină avutie si ceva aur. Deci, neputând el să mai lucreze, s-a făcut pustnic. Si fiind ispitit de lenevire si neputând nici singur a sedea, a aflat, lepădat în ulită, pe un oarecare olog, care nu avea nici mâini, nici picioare, fără numai limbă. Iar Evloghie s-a făgăduit lui Dumnezeu, zicând:

„Doamne, pentru numele Tău, voi lua pe acest slăbănog si-l voi odihni pe el până în ziua mortii lui, ca si eu, pentru aceasta, să mă mântuiesc. Si-mi dă mie, Doamne, răbdare, ca să-i slujesc lui”. Deci, apropiindu-se de slăbănog, i-a zis lui: „Voiesti ca să te iau si să te odihnesc pe tine?” Si i-a zis lui slăbănogul: „Adevărat, stăpâne, voiesc.” Si a zis Evloghie: „Mă voi duce să aduc un catâr si te voi lua de aici”. Si cu multă bucurie slăbănogul a primit. Apoi, aducând catârul, l-a luat pe el si l-a dus în casa sa si-l îngrijea pe el în toate trebuintele lui. Si a petrecut slăbănogul în casa lui Evloghie cincisprezece ani. Iar Evloghie îi slujea ca unui părinte si-l iubea pe el cu totul: îl spăla, îl hrănea si-l purta cu mâinile sale.

Însă, după acei cincisprezece ani, i-a învrăjbit pe ei diavolul, vrând să lipsească pe Evloghie de plată, iar pe slăbănog de odihnă, si a început a răzvrăti pe slăbănog. Deci, a început slăbănogul a se mânia si a grăi cuvinte de defăimare: „O, schiopule, o, schiopule, tu esti rob si de la stăpânul tău ai fugit, că avutia lui i-ai furat si acum, cu a mea pricină voiesti a te ascunde, arătând că esti milostiv, luându-mă pe mine în casa ta si că, prin mine, voiesti a te mântui”. Iar Evloghie se ruga si-i mângâia lui inima, zicându-i: „Nu, stăpâne, nu grăi asa, ci spune-mi mie ce rău ti-am făcut si mă voi pocăi”. Iar slăbănogul îi zicea asa: „Nu-mi trebuie îmbunările tale, aruncă-mă pe mine, ducându-mă pe ulite, că nu-ti poftesc odihna ta”. Iar Evloghie îi zicea: „Rogu-mă tie să te mângâi de această mâhnire”. Iar slăbănogul mai vârtos se atâta cu mânia asupra lui, strigând: ,,De acum nu voi mai răbda viclesugul tău, nu-mi este plăcută mie viata aceasta, eu carne vreau să mănânc”. Iar răbdătorul Evloghie i-a adus lui carne, însă, văzând-o, el a răcnit iarăsi: „Nu mai pot să mai fiu numai cu tine singur, ci popor vreau să privesc”. Si i-a zis Evloghie lui: „Eu îti voi aduce multime de frati”. Iar el iarăsi cu mânie a grăit: „Vai de mine ticălosul, fata ta de acum nu vreau să o mai văd, iarăsi, îmi vei aduce mie de acei care, asemenea tie, mănâncă pâinea în zadar”. Si s-a tulburat si, cu necuvios glas, a tipat grăind: „Nu vreau, nu vreau, ci la răspântii voiesc, leapădă-mă pe mine acolo unde m-ai aflat, că de-as fi avut mâini, m-as fi spânzurat, sau m-as fi junghiat”. Căci asa îl prinsese pe el dracul.

Atunci Evloghie, plecând, s-a dus la niste călugări si le-a zis lor: „Ce voi face, că în deznădăjduire m-a adus pe mine slăbănogul acesta?” Si i-au grăit lui: „Pentru ce ?” Si a răspuns: „Amar îmi face mie si nu mă pricep ce voi face. Să-l lepăd pe el? Dar m-am făgăduit lui Dumnezeu si mă tem. Iar de nu-l voi lepăda, rele zile si nopti îmi dă mie si nu stiu ce voi face cu el”. Si i-au zis lui aceia: „Să mergi cu noi la marele Antonie si să-i vestesti lui si ceea ce-ti va zice tie, aceea să faci. Dumnezeu îti va grăi tie prin Antonie si-ti va vesti tie”. Iar Evloghie, închinându-se, i-a ascultat pe dânsii. Deci, amenintând pe ologul, l-a pus într-o corabie si a iesit noaptea si l-a dus pe el în mănăstire, la marele Antonie, si i-a vestit lui pentru ce a venit. Iar el i-a poruncit să spună înaintea tuturor fratilor.

Deci, după porunca marelui Antonie, robul lui Hristos, Evloghie a zis înaintea tuturor: „Pe acest slăbănog l-am aflat lepădat pe ulită, negrijindu-se nimeni de el, si l-am miluit pe el si m-am rugat lui Dumnezeu să-mi dea mie darul răbdării ca să-l odihnesc, ca si eu să mă mântuiesc prin el si el să fie odihnit de mine. Si, iată, sunt cincisprezece ani de când suntem împreună, precum si s-a descoperit sfintiei tale, Părinte, si nu stiu de va fi primit la Dumnezeu ceva din cele făcute de mine în atâtia ani, că osteneală multă îmi face acum mie. Si am socotit să-l lepăd pe el, dar mă zbat numai eu singur. Pentru aceasta am venit la Sfintia ta, ca să mă înveti ce să fac eu si să te rogi pentru mine, că acum cumplit mă osteneste”. Iar marele Antonie i-a grăit lui, cu glas greu si mânios: „Oare îl vei lepăda, Evloghie? Dar Hristos nu se va lepăda de el. Tu îl vei lepăda pe el, dar Domnul îl va socoti pe el, mai bun decât pe tine”. Si, aceasta auzind, Evloghie s-a înspăimântat. Iar, lăsând pe Evloghie, marele Antonie a început a bate prin cuvânt pe slăbănog si i-a grăit lui: „Schiopule si slăbănogule, nevrednic cerului si pământului, nu mai încetezi a mânia pe Dumnezeu si pe fratele tău? Au nu stii că Hristos este cel ce-ti slujeste tie? Cum îndrăznesti a te împotrivi lui Hristos? Au doară nu pentru Hristos s-a robit acesta pe sine, a-ti sluji tie?” Iar, după ce l-a mustrat si pe acesta prin cuvinte, a mai tăcut putin. Si după aceasta i-a învătat pe amândoi si le-a zis lor: „Să nu vă abateti de la calea voastră, fiilor, nicidecum, ci să mergeti cu pace si să nu vă depărtati unul de altul. Să lepădati toată întristarea pe care diavolul a aruncat-o între voi si cu cinste si cu dragoste să vă întoarceti la chilia întru care ati vietuit. Că ispita v-a venit vouă de la satana, de vreme ce stiu că amândoi sunteti aproape de sfârsit si vrednici de cununi ve-ti fi de la Hristos, acela prin tine, iar tu prin el. Deci, de acum nimic rău să nu mai gânditi, că atunci când va veni îngerul si nu vă va afla pe voi împreună la acelasi loc, lipsiti de cununi veti fi...”

Si ei, grăbindu-se, îndată au venit la chilia lor si, petrecând ei cu desăvârsită dragoste, patruzeci de zile, a murit fericitul Evloghie si s-a dus la Dumnezeu, iar, după acesta, a treia zi, a murit si slăbănogul si s-a dus la Dumnezeu, întru vesnica odihnă.

(Proloage).

Acatistul zilei

MFC-MELC

 Pui de melc

sursa foto: arhiva personală.

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen pe blogul ei "Intre vis si realitate"

Sfantul Eufrosin

 Pentru rugaciunile Sfintei Cuvioase Teodora din Alexandria si ale Sfantului Cuvios Eufrosin bucatarul, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, Preacuviosul Părintele nostru Eufrosin, bucătarul (sec. IX).

Acesta s-a născut din părinti tărani simpli si, crescând, s-a făcut mare, dar fără de învătătură si în urmă a venit la mănăstire. Deci, îmbrăcându-se în chip monahicesc, s-a făcut slujitor monahilor. si fiindcă petrecea totdeauna la bucătărie, ca un om simplu, era defăimat de toti si suferea fericitul toate defăimările cu bărbătia inimii si cu linistea gândului, fără a se tulbura cât de putin. Că măcar că era simplu la cuvânt, însă nu era prost, ci cu întelegere precum aceasta se va arăta mai curat din cele ce se vor spune de aici înainte. Că în mănăstirea aceea, unde se afla fericitul acesta Eufrosin, era si un preot, iubitor de Dumnezeu, care se ruga cu sârguintă, ca să-i arate Dumnezeu bunătătile pe care le vor dobândi cei ce-L iubesc pe Dânsul. Deci, într-o noapte, dormind preotul, i se arată, în somnul lui, că se află într-o grădină si privea cu mirare la bunătătile cele preaveselitoare ce se aflau acolo si vedea si pe Eufrosin, bucătarul mănăstirii, care sta în miilocul livezii si se desfăta de bunătătile acelea. Deci, apropiindu-se de el, îl întrebă a cui este grădina aceasta si cum s-a aflat el acolo? Iar Eufrosin a răspuns: „Grădina aceasta este locuinta alesilor lui Dumnezeu, iar mie, pentru bunătatea Dumnezeului meu, mi s-a îngăduit să mă aflu aici”. Iar preotul i-a zis lui: „Si, oare, ce faci în această grădină?” Eufrosin a răspuns: „Eu stăpânesc toate câte vezi aici si mă bucur si mă veselesc de privirea si câstigarea acestora.”

Iar preotul i-a zis: „Poti să-mi dai ceva din bunătătile acestea?” Eufrosin a răspuns: „Da, ia cele ce voiesti din acestea, din darul Dumnezeului meu”. Atunci preotul i-a arătat merele si cerea să-i dea din acelea. Deci Eufrosin, luând câteva mere, le-a pus pe ele în rasa preotului, zicând: „lată, ai dobândit merele ce ai cerut”. Si fiindcă, atunci, a lovit în toacă să se scoale părintii la Utrenie, s-a desteptat preotul. Si, în timp ce socotea că vedenia ce văzuse era vis, a întins mâna la rasa sa si, – o, minune! – a aflat merele. Si minunându-se de acea preaslăvită bună mireasmă, a rămas nemiscat multă vreme. După aceea, mergând în biserică si văzând stând acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc osebit si l-a jurat ca să-i spună unde a fost el în noaptea aceea. Deci, Eufrosin a zis: „Iartă-mă, părinte, că nicăieri n-am mers în noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie”. Iar preotul a zis: „Pentru aceasta eu te-am legat mai întâi cu jurământ, ca să descoperi la toti măririle lui Dumnezeu si tu nu voiesti să arăti adevărul”. Atunci a răspuns smerit cugetătorul Eufrosin: „Acolo am fost, părinte, unde sunt bunătătile pe care le vor mosteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care si tu, cu multi ani înainte, ai dorit să le vezi. Acolo m-ai văzut pe mine, desfătându-mă cu bunătătile livezii aceleia. Că, voind Domnul să te încredinteze pe sfintia ta despre bunătătile cele dorite dreptilor, a lucrat prin mine, smeritul, această minune”.

Atunci a zis preotul: „Părinte Eufrosin, ce mi-ai dat din bunătătile livezii?” Iar Eufrosin a răspuns: „Merele cele frumoase si mirositoare, pe care le-ai pus acum în patul tău. Însă, părinte, iartă-mă, că eu sunt vierme si nu om”. Atunci preotul a povestit la toti fratii vedenia ce a văzut si prin aceasta a îndemnat pe toti a se minuna si a se înspăimânta, spre dorirea binelui si a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin, fugind de slava oamenilor, pe ascuns, s-a dus din mănăstire, si s-a îndepărtat si a rămas necunoscut, până la sfârsit. Iar din merele acelea mâncând, multi bolnavi s-au vindecat de bolile lor. Întru slava lui Dumnezeu! Amin.

(Proloage).

Acatistul zilei

La plimbare

 Plimbare prin Bacau

A doua parte a concediului am petrecut-o pe meleaguri moldovene. Daca, in fiecare an, in concediile de la munte am facut kilometri intregi pentru a cunoaste cat mai mult zona respectiva, anul acesta am ales sa ne odihnim. Si totusi, nu am ramas doar in statiune, ci am facut si mici plimbari cu masina. O astfel de plimbare a fost prin orasul Bacau. Am ajuns in oras, am parcat masina (am gasit loc de parcare relativ usor) si am pornit la drum fara a avea o directie anume. Am admirat si am intrat sa ne inchinam si sa multumim lui Dumnezeu pentru toate, atat in biserica Sfantul Nicolae, cat si frumoasa catedrala. Ambele adevarate bijuterii, prima construita in perioada 1838-1848, cea de-a doua aflata in plin proces de constructie.

Catapeteasma bisericii Sfantul Nicolae este o adevarata bijuterie.

Catedrala, la randul ei, desi nu este terminata (din lipsa de fonduri), are o frumoasa biserica la subsol.

Am continuat plimbarea prin centrul orasului si am ajuns in….piata. Da, ne-am plimbat prin piata si ceea ce am vazut ne-a placut: foarte multa curatenie si marfa de calitate. Piata este inconjurata de un bazar unde gasesti cam tot ceea ce doresti. Am gasit chiar si o “alee” a croitorilor”. Adica un colt al bazarului unde erau mici ateliere de croitorie sau de retusuri.

De la piata, printre blocuri, am ajuns iar in centrul orasului si am gasit o librarie. O adevarata librarie, un spatiu foarte generos pentru carti, jucarii, papetarie. La parter o multime de jocuri pentru toate varstele si pentru toate buzunarele si, bineinteles, foarte multe rechizite.

La etaj, acelasi spatiu generos ca si la parter, insa numai pentru carti. Si, oameni care chiar citesc. Nu eram singuri, erau si alte persoane, care cautau, rasfoiau si cumparau cărți.

Cu cateva carti si jocuri achizitionate am revenit in centrul orasului. Plimbarea prin acest frumos si curat oras, soarele de toamna destul de fierbinte, ne-au provocat sete si dorinta de a sta putin la umbra. Nu a fost greu sa rezolvam aceste doua mici “probleme” aparute, pentru ca aici, in centru, am intalnit cateva ceainarii, pizzerii si cofetarii cochte. Am ales sa servim o cafea si un fresh la Tucano Coffe.

Dupa ce ne-am racorit si odihnit, am pornit mai departe pentru a vizita casa lui George Bacovia. Dar, despre aceasta in alta postare.

Am încheiat plimbarea indreptandu-ne spre mașină prin parcul din apropierea Catedralei. Aici se afla o statuie a Regelui Ferdinand și Reginei Maria.