Pentru rugaciunile Sfantului Sfintit Mucenic Antinoghen cu cei 10 ucenici ai sai si ale Sfintei Mucenite Iulia, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Sfânta Treime
Un om
simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una
de alta, omul şi-a arătat o nedumerire:
- Cuvioase
părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care
formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane
unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?
- Fiul meu,
îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândirea noastră
păcătoasă, însă ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de
exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri,
este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, lisus
Hristos, Ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi,
căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi
Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de
răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi
acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre
fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi
Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm.
Omul, ca şi
toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa
infinită. Dar omul este doar o creatură şi înţelepciunea sau puterile sale nici
nu pot fi comparate cu cele ale Domnului, însă oamenii mândri păcătuiesc
îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme
sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie însă, că nu mintea şi
nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
"Nădejdea
mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt.
Treime Sfântă, mărire Ţie! " (Sfântul Ioanichie)
(Cele mai frumoase
Pilde si povestiri crestin-ortodoxe- Leon Magdan)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu