marți, 2 ianuarie 2024

SPRE CASA

NE-AM ÎNTORS ACASA

Deși azi voiam să vă spun câteva cuvinte despre Vila Noblesse, abia am ajuns acasă și suntem răpuși de oboseala. Drumul a fost lung și greu, dar foarte frumos, pentru că am ales sa ne întoarcem pe Baia de Arama-Targu Jiu.

Am plecat de la vila in jur de ora 10, dupa micul dejun servit alaturi de oaspeții din Târgoviște și din Craiova împreună cu care am petrecut aceste zile. Ne-am dat iar la povesti, și cu greu ne-am despărțit unii de alții.

Peisajul pe drumul spre Baia de Aramă este superb, drumul foarte bun și nu a fost aglomerație. Apropiindu-ne de Târgu Jiu, am văzut indicatorul spre mănăstirea Tismana. Nu se putea sa trecem și să nu mergem puțin să mulțumim lui Dumnezeu și Maicii Sale pentru toate cate ni le trimite. Ajunși la mănăstire ne-am adus aminte de Cuviosul Gherontie despre care am citit la Andreea pe blog. Am mers și la mormântul dânsului, l-am rugat sa mijlocească la Bunul Dumnezeu și pentru noi, după care  făcut o scurtă oprire la magazin sa cumpărăm Acatistul Cuviosului. Măicuța nu l-a dăruit și mult ne-am bucurat. Am plecat de la mănăstire cu sufletul ușor și cu bucurie.



Am pornit spre casa și următoarea oprire a fost la Horezu, dorind să mâncăm o ciorbita. Am ramas doar cu dorința pentru că am incercat la trei restaurante și, la toate am primit același răspuns: va servim cu drag, însă durează între o oră și o oră și jumătate. Am renunțat și am servit prânzul cu ceea ce aveam la noi, la care am adăugat cate un iaurt cumpărat de la magazinul Penny (și acela urma să închidă în 15 minute🤣🤣).

După acest prânz servit pe capota mașinii😀, am pornit spre casa, drum întins. S-a circulat foarte bine, însă cu 20 km înainte de intrarea pe autostrada, am înaintat foarte încet.

La Găiești am făcut o mică pauza, pentru că eram amândoi amorțiți. Am oprit în centrul orașului, ne-am plimbat prin parcul frumos luminat, am luat un kurtos și.... la drum spre casa, pentru că oboseala a început să ne dea târcoale.






Ajunși acasă, am descărcat bagajele și la odihna, pentru că mâine incepem serviciul.

Așa am petrecut a doua zi a acestui an.

Sunt recunoscătoare pentru:

- ziua însorită și frumoasa care ne-a însoțit tot drumul;

- popasul făcut la mănăstirea Tismana și închinarea la mormântul Cuviosului Gherontie;

-faptul că drumul nu a fost foarte aglomerat și am ajuns cu bine acasă;

-ca am reușit să lucrez la pătură, până când s-a întunecat.




12 comentarii:

  1. Da, mare bucurie. De când am ajuns acolo, m-am gândit la tine și la evlavia pe care o ai la Cuviosul Gherontie.🤗🤗❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult 😘
      Cuviosul sa va ajute sa aveți sănătate și mult spor în noul an!
      Va îmbrățișez cu drag!

      Ștergere
    2. Și eu te îmbrățișez și ne rugăm Cuviosului sa se roage pentru noi toți la Bunul Dumnezeu.
      ❤️❤️

      Ștergere
  2. ce frumos traseu! Imi place tot ce ai povestit!
    Eu mai am concediu pâna pe 8 ianuarie. Zilele acestea doresc doar sa tândalesc în pat, sa citesc, sa ma joc cu Leo... Afara e uragan si ploaie, deci ma bucur ca pe 1 ianuarie am facut o plimbare superba in parcul Zoo, amenajat cu lunimi si muzica linistitoare. Cred ca acum, daca e uragan, nici nu va mai fi permisa intrarea in parc - pericol de accidentari. Uite si acum ca scriu, aud vijelia prin geamuri - si avem geamuri groase pentru izolare fonica si termpca foarte buna si totusi, am impresia ca ne ia casa pe sus!S^mbata si duminica, daca vremea ne va permite, vrem sa mergem la schi - eu si fratele meu (cu patru ani mai tânar).
    Dar ce imi doresc mai presus de orice este sanatate! Doamne ajuta!
    Ioana draga, sananate si bucurii, noroc si vise implinite in anul 2024! La multi ani!🤗❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce bine de tine Carmen că mai ai concediu. Și eu as fi dorit să mai stau câteva zile, însă trebuie sa drămuim zilele de concediu. La voi ploua, Slava lui Dumnezeu. La noi sunt zile de primăvară, însă multa secetă. Mă uitam ieri, nivelurile apelor sunt foarte mici. Pe alocuri mai sunt doar firișoare de apa.
      Doamne ajuta ca weekendul să fie frumos și să mergi la schi. Abia aștept să ne povestești.
      La multi ani și ție, cu sănătate și multe bucurii.❤️❤️❤️

      Ștergere
  3. Ce frumos inceput de an!! Si ce bucurie ca ati putut merge si pana la Manastire.
    Un an nou minunat in continuare sa fie :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamne ajuta Rux!
      Și ție îți doresc un an plin de bucurii și realizări.❤️❤️

      Ștergere
  4. Sounds like a beautiful journey filled with gratitude, sunshine, and kurtos goodness! Happy new year! Here's to more exciting detours in the year ahead!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce fain a fost drumul! Imi plac pozele! Si povestile! Si locurile!
    Sper că v-ati incarcat bateriile...
    Un an minunat sa aveti!

    RăspundețiȘtergere
  6. Chiar ne-am incarcat bateriile in aceste zile de sfarsit si inceput de an.
    Corina, la fel iti doresc si tie si frumoasei tale familii!

    RăspundețiȘtergere