BUCURII DE IANUARIE -SAPTAMANILE TREI SI PATRU
Iata ca, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am ajuns si la finalul acestei provocari lansate de Irina. Saptamana trecuta nu am reusit sa scriu, astfel ca voi face o postare pentru amandoua.
Tratatia saptamanii: saptaman trecuta a
fost o delicioasa supa crema de legume cu ghimbir, careia nu am apucat sa ii
fac fotografie, iar in aceasta saptamana a fost coliva. Da, suntem mari amatori
de coliva, ne place si mancam cu placere (am dat peste cap regimul stabilit la
Cluj, insa vom recupera de maine).
Plante/flori: saptamanile acestea au
fost cu multa alergatura, asa ca nu prea am avut timp sa ne bucuram de florile
din casa. Ne-am bucurat insa, de copacii incarcati de zapada, care aratau ca
niste mosneguti.
Grija de sine: am inceput regimul (timp
de o luna de zile, restrictie totala la lactate si zahar si de evitat carnea si
mezelurile), am inceput exercitiile recomandate de medicii de la Cluj
(inviorarea de dimineata), am reusit sa merg si la patinoar (superb, a fost o
minunatie) si am inceput tratamentul recomandat.
Rugaciune/Recunostinta/Meditatie/Jurnal: am reusit sa scriu
zilnic in jurnal, ceea ce ma bucura, si, cu ajutorul Bunului Dumnezeu,
saptamanile acestea, am reusit sa imi fac si pravila. Slava Tie Doamne!
Să ai spor la tricotat, dragă Ioana! Salopețica e tricotată, așa-i? Nici eu nu am lucrat raglan tricotat, dar croșetat am făcut de mai multe ori. Mi se pare mai ușor, dar e adevărat că salopetele tricotate pentru bebeluși arată tare frumos.
RăspundețiȘtergereBrazii sunt minunați. Să-ți ajute Dumnezeu cu regimul și programul de gimnastică! O săptămână binecuvântată vă doresc!
Da, Daniela, este tricotata. Mie mi se pare mai greu, dar bănuiesc să așa este prima data.
ȘtergereȘi vouă vă dorim la fel!🤗🤗
Chiar simpatici brăduții moșneguți. Mult succes cu tehnica aceea, să termini salopeta cât mai repede și baftă cu dieta. Să fie așa cum îți dorești.
RăspundețiȘtergereDoamne ajuta.
ȘtergereSăptămâna binecuvântata Niko.🤗
Am si eu în plan o supa crema de legume cu ghimbir.
RăspundețiȘtergereCe minunat ca tricotezi/ crosetezi! Eu nu mă pricep și nici cu răbdarea nu stau prea bine..
Mult succes cu regimul!
Trebuie sa-mi cumpăr și eu un jurnal, vreau sa lucrez cu mine prin terapia scrisului, sa vad cand ajung pe la vreo papetărie/ librărie sa cumpăr un jurnal.
Te îmbrățișez! O săptămână minunată!
Luiza, mie îmi place mult ideea de jurnal. Iar când am timp și citesc din urmă, îmi dau seama că sunt multe lucruri pe care de-a lungul timpului se uită.
RăspundețiȘtergereDoamne ajuta sa incepi sa scrii in jurnal.
Te îmbrățișez și eu și îți doresc o săptămână plină de bucurii.🤗🤗
Doamne ajută, Ioana!
RăspundețiȘtergereAi avut o perioadă foarte încărcată!
Multă sănătate și să reușești să te ții de program(dietă, exerciții...)
Spor și timp să termini salopeta nepoțelului!
O săptămână binecuvântată!
Mulțumesc frumos Lili.
ȘtergereȘi ție îți doresc o săptămână binecuvântată 🤗🤗
frumoasa saptamâna ta!
RăspundețiȘtergerewow, ai balansoar? cat mi-am dorit si eu unul... Acum m-am obisnuit sa nu am si este OK ☺
Excelenta dieta! Eu nu prea am ambitie, uit mereu ce am voie sa manânc si ce nu, sau exact cand nu as avea voie, mi-e o pofta grozava de exact ce nu am voie! Te admir! Tine-o asa!
Poate voi incerca si eu, sa renunt la dulciuri, la zahar!
Iti doresc numai bine! Sa ai o saptamâna placuta!
Daaa Carmen, și eu mi-am dorit tare mult balansoar, iar când mi-am luat gândul de la el, surioara mea mi-a dăruit unul. De atunci e locul meu preferat.
ȘtergereMă gândeam că ținând post, va fi ușor cu dieta, insa, așa cum spui și tu, acum as manca tot ceea ce nu am voie🤣🤣. Abia mă abțin.
Daca așa îți dorești, Doamne ajuta să reușești.
Mulțumesc frumos. Și ție îți doresc o săptămână plină de bucurii.
Superbe imaginile cu zapada :)
RăspundețiȘtergereSi mie imi placea coliva - cand eram mica cel putin se si facea in alt regim... stau si ma gandesc cat de mult s-au schimbat alimentele de atunci. Nu e de mirare ca suntem toti cu probleme de sanatate. Greu se gasesc alimente bune si ... din pacate, ignoram ca si ceea ce mancam noi se hraneste cu ceva, depinde cu ce.
Sa fie numai bine cu tratamentul!! Multa sanatet
Pupici!
Așa este Rux, multe s-au schimbat și nu dam atenție. Acum, când am aflat că am alergie la afanatori, coloranți, etc, realizez că sunt foarte puține alimente pe care le pot manca. Și asta mă refer la legume, căci carne și lactate nu cumpăr din supermarket.
ȘtergereDeci, am trecut la alimentația pe care o aveau bunicii noștri iarna: conservele de legume din cămară, fasole, varza și cartofi😀😀
Done ajuta.
Te îmbrățișez cu drag 🤗.