duminică, 7 ianuarie 2024

DESPRE SFINTI (IV)

 Pentru rugaciunile Sfantului Proroc Ioan Botezatorul, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

SFINTII NECUNOSCUTI AJUTA “IN ASCUNS”

-Gheronda, Sfintii necunoscuti ajuta cu toate ca nu-i chemam?

-Multi Sfinti necunoscuti ajuta si fara sa-i cunoastem. Pentru mine acestia sunt cei mai mari Sfinti. Nu au nici o slava de la oameni, ci numai de la Dumnezeu. Din marea lor smerenie l-au rugat pe Dumnezeu cu staruinta – asa imi spune gandul -, sa ramana necunoscuti, ca sa nu fie cinstiti de oameni, dar sa-i ajute in continuare in acelasi chip, adica “in ascuns”. Fata de acesti Sfinti necunoscuti trebuie sa avem mare evlavie si sa le datoram multa recunostinta, pentru ca ne ajuta in tacere cu mijlocirile lor si cu pilda lor tacuta, cu discretia lor.

Odata am vrut sa scriu despre un Parinte din Sfantul Munte, care adormise. Aveam adunat in minte toate imprejurarile vietii lui pe care le cunosteam si intr-o seara m-am asezat sa le scriu. Am aprins lumanarea, am luat creionul si caietul, dar nu-mi mai aduceam aminte nimic; nici macar numele lui, desi il cunoscusem foarte bine. Mi-am adus in minte tot Sfantul Munte. Am luat la rand toate manastirile, schiturile, chiliile, pe unde trecusem. L-am luat si din partea de rasarit, crezand ca poate imi voi aminti ceva, dar nimic. L-am luat si din partea de apus, dar tot nimic. Am luat-o apoi cronologic, din momentul in care am venit in Sfantul Munte si pana in acea clipa si am inceput sa ma gandesc cu ce parinti m-am intalnit, dar nu am putut sa-mi aduc aminte nimic. Se vede treaba ca Parintele acela nu a voit sa fie descoperit si Dumnezeu a savarsit minunea Sa. Pana acum singurul lucru de care imi aduc aminte este ca viata sa m-a impresionat mai mult decat vietile tuturor celorlalti Parinti Athoniti despre care am scris. Din aceasta am inteles si ca, daca Dumnezeu nu vrea, omul nu poate face nimic. Si iarasi, chiar si numai putin sa ajute Dumnezeu, omul se face filosof.

(Cuviosul Paisie Aghioritul – Despre rugaciune)


2 comentarii:

  1. La mulți ani binecuvântați, dragă Ioana! Să fii sănătoasă și să ai numai bucurii împreună cu familia ta minunată!
    Te îmbrățișez cu drag! 🤗❤️

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc frumos Daniela. Te imbratisez si eu cu drag!😘😘

    RăspundețiȘtergere