vineri, 20 octombrie 2023

SA URMAM MAICII DOMNULUI (IV)

 Pentru rugaciunile Sfantului Mare Mucenic Artemie si ale Sfantului Gherasim din Chefalonia, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

RABDAREA ESTE HRANITOAREA EVLAVIEI 

          Cat am fost pe lume, am intalnit multe necazuri, pe care le-am infruntat cu mare rabdare. Viata mea a fost ca si aceea a Fiului meu, plina de cruci si am trait suferinte din copilaria mea.

          Saracia, prigonirile, batjocurile erau painea mea cea de toate zilele pe care Dumnezeu mi-o punea pe masa.

          Durerile si moartea Fiului meu m-au strapuns pana-n ziua cea mai de pe urma a vietii mele, dar nu mi-am pierdut niciodata rabdarea. Nu poti trai fara rabdare, pentru ca trebuie sa suferi foarte mult pentru viata cea vesnica. Tu te-ai nascut in aceasta vale a plangerii, vale de lacrimi, pentru ca sa suferi, ca si toti fiii lui Adam.

          Nu astepta sa fii crutat de necazurile acestei vieti, pe care ai inceput-o plangand, ai petrecut-o in plans si pe care o vei lasa intre lacrimile si sudoarea mortii.

          La ce te astepti intre oamenii plini de pacate, decat la suferinta? Si daca suferi in rabdare, ce rasplata vei avea? Nu este fapta buna in care sa te poti deprinde asa de des, ca in aceasta, pentru ca intotdeauna vei avea de suferit fie din partea altora, fie din partea ta insuti.

          Daca primesti suferintele cu inima nerbdatoare si cu suflet deznadajduit, nu faci altceva decat sa maresti suferintele acestei lumi.

          Fiule, ce priveliste placuta i-ai oferi lui Dumnezeu si mie, daca in necazuri ti-ai pastra o fata vesela! Vai! daca supararea tulbura sufletul tau si pentru ca n-ai rabdare, il lipsesti de orice vrednicie!

          Unde este vreun Sfant, care sa fi intrat in cer fara rabdare? Eu si Fiul meu, am dat tuturor pilda cea mai mare de rabdare, de aceea oricine ne-a urmat, este fericit.

          Nu vei gasi nimic mai dulce decat rabdarea, numai s-o imbratisezi o data cu marinimie.

          Toate lucrurile vor deveni dulci, daca le vei indura din dragoste catre Dumnezeu si cu nadejdea in slava ce te asteapta. Putina rabdare rodeste o slava vesnica.

          Rabdarea este trebuincioasa pentru a dobandi fagaduintele cele vesnice!

          Urmeaza-ma pe mine!

 

(Viata, Urmarea si Psaltirea Maicii Domnului – Mama Noastra)

2 comentarii:

  1. Mulțumesc din tot sufletul pt aceste frumoase transcrieri de cuvinte ziditoare.
    Sa ne ajute Mama noastră, Fecioara Sfânta Maria, sa ne întărească intru răbdare!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu mare drag Andreea! Așa sa ne ajute Maica Domnului!🙏🙏

    RăspundețiȘtergere