COMUNICAREA CU DUMNEZEU

Pentru rugaciunile Sfantului Sfintit Mucenic Dionisie Areopagitul si ale Sfantului Mucenic Teoctist, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 SA NU TAIEM FRANGHIA

 -Gheronda, dupa ce toata ziua stati de vorba cu atata lume, seara sunteti istovit, insa dimineata pe chipul Sfintiei Voastre nu se mai vede nici o urma de oboseala, ci sunteti luminos. Cum se explica asta?

-Ei, eu nu tai franghia (Staretul se refera la comunicarea cu Dumnezeu, la rugaciune).

-Gheronda, uneori, cand din pricina ascultarii nu merg la Pavecernita si sunt foarte obosita, imi spun: ”Sa ma intind putin si voi rosti Rugaciunea lui Iisus”, dar in cele din urma ma ia somnul si nu fac nimic.

-Nu asa, binecuvantato! Chiar si atunci cand esti foarte obosita, sa nu te intinzi pe pat fara sa faci rugaciune. Sa spui un “Sfinte Dumnezeule” si Psalmul 50, sa saruti icoana lui Hristos si a Maicii Domnului, sa faci semnul crucii pe perna ta si apoi sa te culci. Sa pui ceasul sa sune cu o ora inainte de a incepe slujba, ca sa te scoli si sa iti faci canonul. Este trebuinta de silire, dar sa o simti ca pe o necesitate, sa te silesti cu toata inima ta. “Pe datatorul de buna voie il iubeste Dumnezeu.”

-Si atunci cand nu am deloc ravna?

-Sa te silesti pe tine insati sa faci ceva duhovnicesc. Sa te ingrijesti ca in fiecare zi sa faci putin studiu si putina rugaciune. Studiul, rugaciunea, psalmodia sunt vitamine care ii trebuiesc sufletului in fiecare zi.

Sa nu lasam sa treaca ziua fara sa facem rugaciune. Imi aduc aminte ca in razboi, atunci cand treceau mai multe zile fara sa atacam, trageam in aer cateva focuri de arma. Daca nu faceam asa, dusmanii ar fi zis: “aceia dorm” si ne-ar fi luat prin surprindere. La fel sa facem si in nevointa duhovniceasca. Daca vreodata ne simtim istovit si nu ne mai putem indeplini toate indatoririle noastre duhovnicesti, sa nu taiem franghia, adica comunicarea cu Dumnezeu, ci sa facem macar cateva metanii, cateva siraguri de rugaciuni. Adica sa tragem vreo doua rafale, ca sa nu ne robeasca tangalachi. Iar dupa ce ne vom reveni, sa incepem iarasi nevointa noastra dupa randuiala.

Atunci cand cineva isi lasa cele duhovnicesti, daca nu face macar cateva metanii, vreun sirag de rugaciune, se salbaticeste. Treburi poate face, rugaciune insa nu. Vad monahi care fac tot felul de treburi fara oprire si lasa studiul si rugaciunea:”Hai s-o fac si pe asta, hai s-o fac si pe cealalta” si renunta la rugaciune, iar in cele din urma se salbaticesc, devin ca mirenii. Am vazut argati care o zi intreaga, de dimineata pana seara, puteau sa stea in soare si sa ciopleasca sau sa taie lemne, insa intreita plata sa le fi dat si nu puteau sa stea in biserica o jumatate de ceas, ci ieseau afara si fumau. Am observat lucrul acesta.

Cand omul nu se roaga, se departeaza de Dumnezeu si devine ca boul: munceste, mananca si doarme. Si cu cat se departeaza de Dumnezeu, cu atat mai anevoioase devin lucrurile. I se raceste inima, dupa care nu se mai poate ruga deloc. Iar ca sa-si revina, trebuie sa i se inmoaie inima, sa inceapa pocainta, sa se cutremure.

 

(Cuviosul Paisie Aghioritul – Despre rugaciune)