miercuri, 12 iulie 2023

POVETE DUHOVNICESTI

 

FERICITI CEI MILOSTIVI, CA ACEIA SE VOR MILUI

5. VIATA DUHOVNICEASCA

 

Nu spune cuvinte mari despre foloasele pe care le trag cei care vin des pe aici. Este o judecata grabita si imprudenta sa spui ca serviciul te impiedica sa treci pe la noi pentru ca, in ochii lui Dumnezeu, esti “nevrednic sa primesti harul Sau”.

Fiecare din cei care ne viziteaza se foloseste duhovniceste dupa masura credintei sale. Cei cu credinta putina se folosesc putin sau chiar deloc. Pe de alta parte, Dumnezeu este Domnul intregii lumi si al intregului pamant. Este prezent pretuttindeni. De la intruparea lui Hristos, Ierusalimul nu a mai fost singurul loc sfant. Intreg pamantul straluceste de slava. Nu exista nici un coltisor care sa nu raspandeasca mirosul bine-placut al rugaciunii. Nu exista oras si nu exista pustie in care sa nu cada din cer mana cereasca a Cuvantului lui Dumnezeu. Sarbatoarea sarbatorilor – jertfa fara de sange – poate avea loc pana si in cea mai saracacioasa bisericuta din cel mai indepartat sat. apele duhovnicesti ale harului sfant pot sa potoleasca setea tuturor oamenilor care, cu mult curaj si hotarare, Il cauta pe Acela Care a spus: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si saa bea. (Ioan 3,37).

 

(Sfantul Macarie de la Optina – Poveste duhovnicesti)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu