CAINTA TARZIE
Odata, intr-o noapte de iarna, un preot de la tara se intorcea acasa. Drumul lui trecea prin cimitir si, intrand in el, se opri ganditor in fata mormantului fiului sau, pe care cu putin timp inainte il ingropase acolo. Deodata auzi un geamat si, intorcandu-se, a vazut o femeie aplecata peste doua morminte. Ea plangea cu lacrimi amare.
-De
ce ai venit aici la aceasta ora tarzie si pe o vreme atat de rece – o intreba
preotul – si pentru ce plangi cu atata amar?
-Ah
– raspunse femeia – sotul meu s-a imbatat si m-a dat afara din casa – si asta
nu se intampla pentru prima data; iar aici sunt ingropati parintii mei. Eu nu
am ascultat de ei. Ei m-au sfatuit sa nu ma casatoresc cu acest om si acum simt
roadele amare ale neascultarii mele. De i-as putea dezgropa cu mainile mele,
cat mi-as dori sa le cer iertare!
(Nevointele si virtutile femeilor in
povestiri vii-preot Gheorghe Orlov)
Doamne, cat de mult se potrivește această pildă cu realitatea. Cunosc și eu așa caz...
RăspundețiȘtergereMă gandeam că pe aici prin Ardeal părinții le aranjează nunta copiilor, nici acum nu am înțeles acest lucru. Părinții aleg cu cine sa se căsătorească copiii lor...