DESPRE SFINTELE TAINE

 

SFANTA TAINA A CUNUNIEI - III

– Ce părere aveţi de relaţia dintre o fată şi un băiat care este la modă acum?

– Întâi de toate, odată cu vârsta, cresc şi sentimentele. Există un obicei – mai mult a devenit o tradiţie – să ai un iubit. Acum nu-i mai spune iubit, îi spune prieten. Este un paravan acesta; nu există prietenie între băiat şi fată, decât iubire. Se merge cu mintea foarte adânc pe intimităţi, iar prietenia e cu totul altceva: fără nici cel mai mic interes. Relaţia cu o fată nu se face doar din dorinţa de a avea o relaţie, ci cu scopul unei căsătorii; iubirea nu înseamnă lins. Are o motivaţie dacă va fi soţia ta. Dar e foarte prematur să spui că va fi soţia ta, când abia ai început studiile, când abia ai început să ai şi tu gust de fete.

Chiar azi a venit un băiat care mi-a spus:„Părinte, iubesc o fată!” „Şi mori după ea?”, i-am răspuns. „Da, părinte!”

Acum vă întreb pe dumneavoastră, opreşti viaţa pe loc pentru nişte sentimente asupra unei persoane, care deja îl părăsise? Unde-i bărbăţia? Unde-i cavalerismul? Unde este energia, curajul? Unde-i puterea de a acapara?

Dacă te prinde fetiţa că nu eşti stăpân pe tine, se duce acolo unde-i protejată. Ea are nişte forţe sufleteşti nemaipomenite. Fata are un instinct de conservare mai dezvoltat şi o creştere a puterii raţionale mai din vreme decât băiatul. Ea poate să fie mamă şi la 13 ani. Citeam acum, într-un ziar, că o fată a născut la 11 ani chiar! Pe când un băiat nu poate să fie tată la vârsta asta. Dar şi puterea ei de a acumula raţional e mai scurtă – până la 20-21 de ani, pe când a bărbatului e până la 30 de ani. Începe să meargă pe linia unor interese de viitor. Având un mai mare instinct de conservare vrea să pună mâna chiar pe Alexandru Macedon, adică pe un mare erou. Şi dacă tu eşti erou, într-un fel, te-a ochit.

Cunosc un băiat, foarte deştept, student. Era şi băiat serios, nu-şi pierdea vremea, spunea: „Toate la vremea lor”. Şi o fată, mediocră din punct de vedere intelectual, nu s-a lăsat cu nici un chip – îi scria scrisori, stătea în calea lui... Şi a întrebat-o o colegă: „Ţie nu ţi-e ruşine?” Ea i-a răspuns: „Vreau să văd cum reacţionează un om deştept la astfel de propuneri!” Dacă acel băiat era mai puţin stăpân pe el, punea mâna pe ea; aşa că ei îi convenea această luptă, şi într-un sens şi în altul. Dacă este deştept, este deştept peste tot, şi atunci lasă lucrurile la vremea lor. Zice Solomon: „Este vreme pentru toate, dar fiecare la vremea lor!”

Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să şi-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Şi apoi, voi trebuie să preţuiţi foarte mult femeia. Ea este o creaţie a lui Dumnezeu extraordinară. Vă daţi seama ce puteri are o femeie să te scoată dintr-o stare amărâtă? Faptul că un bărbat ştie că acasă are parte de iubire desăvârşită îl face să muncească, să câştige războaiele, să-şi rezolve problemele. Să ştiţi că femeia nu gândeşte simplu. Chiar dacă nu e învăţată, ea are o putere de pătrundere deosebită, şi e mult mai realistă decât un bărbat. Ea are încă de azi un sentiment pentru ziua de mâine. Însă noi discutăm, raţionalizăm nişte lucruri, dar în iubire nu este nimic raţional.

Un student la Politehnică se îndrăgostise de o fată foarte urâtă. M-am trezit cu el la mine să-mi ceară sfaturi, că era înnebunit după ea. Ea, săraca, n-avea cum să speculeze iubirea, pentru că nu avea nimic, era urâtă. Dar nu există femeie urâtă. Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se aplece să o ia – adică să-i arate eleganţă, preţuire. Atunci floarea îşi arată şi mirosul şi calităţile ascunse, pentru că tu ai ştiut să răscoleşti adâncurile şi ai făcut din ea ceea ce nu ştia că este. Femeia trebuie preţuită, să ştiţi, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparând-o pe ea cu oamenii!

Să vă spun un caz. Aţi auzit de Clemenceau? A fost un om de ştiinţă francez, care a creat o epocă în vremea lui, dar care era ateu. Pe acest Clemenceau l-a călcat o maşină, şi, desigur, a apărut o ediţie specială: „Marele Clemenceau lovit!” „Marele Cle-menceau internat în spitalul cutare! Îngrijit de doctorul cutare!”, care informa lumea în aceşti termeni la superlativ. A scăpat din accident acest Clemenceau şi a spus aşa: „Domnule, pe mine nu doctorii aceştia m-au făcut sănătoşi, ci o asistentă care se ocupa de mine, de care nu a vorbit nimeni, nici un ziar!” În acest timp, un alt mare om de stat şi scriitor, a fost şi el călcat de o maşină, şi a vrut să fie dus la spitalul unde erau călugăriţe. „Dar cum, dumneavoastră care eraţi...!?” „Treaba voastră ce credeţi, eu vreau să mă fac sănătos!” Vedeţi ce superioară este femeia în creaţia lui Dumnezeu?

Am atras atenţia la fete să nu se grăbească în privinţa acceptării unei prietenii cu un băiat, dacă nu este credincios. Le întreb: „E creştin?” „Nu, dar acum doreşte să se facă!” „Bine, dar cum crezi tu, care ai crescut în biserică, că îl vei învăţa tu acum să se închine? Mâine-poimâine ăsta îţi dă în cap!” Asta e o enorm de mare greşeală. Prietenia adevărată este dacă ideile sunt comune; căutaţi-vă la biserică, nu la discoteci şi pe trotuare! Cel mai bine este să nu te grăbeşti, de la începutul începuturilor. Dacă este inevitabilă o întâlnire între un băiat şi o fată, acesta trebuie să o cultive, să-i semene calitatea de a fi productivă din punct de vedere sufletesc – pentru că trupeşte, cum am spus, nu e o problemă. Ai văzut că are un defect, completează cu sfatul şi cu compor-tamentul tău să-şi îndrepte defectul. Trebuie să fie pregătită să ducă toate aceste lucruri, iar tu trebuie să o întreţii cu orice chip în problemele ei, să o stimulezi continuu. Ea nu se bagă în problemele tale, nici nu are cum – dacă eşti o personalitate, dacă încearcă, dă greş.

O problemă mai intimă care trebuie lămurită este că cei mai mulţi tineri se gândesc la o căsătorie pentru plăceri, mai întâi, ceea ce este o mare greşeală. Aceste lucruri ţi le-a dat Dumnezeu gratuit, nu trebuie să te mai preocupe. Naşterea de copii este o consecinţă, nu e un scop suprem al căsătoriei. Scopul este stimularea reciprocă pentru mântuire. Aşadar este o greşeală să construieşti o relaţie pe nişte motive imediate – să fie o lună de miere şi o viaţă de amar. Trebuie gândit dacă rezistă la toate greutăţile binecuvântate ale căsătoriei. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită, de la început, când poţi să judeci – pentru că dacă te-ai îndrăgostit nu mai judeci – nişte lucruri pentru viitor, până la sfârşitul vieţii. Deci, este dezavantajul celui care se îndrăgosteşte prost, pentru că a văzut ceva superficial; el nu mai simte frumuseţea aceea grozavă a iubirii. Trebuie să o iubeşti, să urmăreşti pacea în familie. Pacea e mai mare decât dreptatea de patru ori. Are şi ea uneori îndrăzneală şi un punct de vedere. Nu trebuie să o desconsideri! „Nu prea văd eu cum ai dreptate, dar tare te iubesc, ca să nu te contrazic!” Vedeţi, iubirea leagă totul. Acesta e simbolul verighetei. Eşti obligat să o iubeşti cu toate forţele, bineînţeles, la măsură, nu cât pe Dumnezeu, şi ea este obligată să se supună. Nu este o umilinţă în sensul în care azi oamenii ironizează supunerea fe-meii, din contră, ea se supune ca o stăpână. Actul de smerenie al ei este plin de har. Soţul să iubească astfel de poziţii la soţia sa, şi soţia sa să nu se sperie de faptul că trebuie să asculte. Şi zice chiar la rugăciunile de la nuntă: „Ca să dăinuiască în veci căsătoria lor!”

Am cununat odată pe cineva şi, când am ajuns la rugăciunea unde preotul spune: „Iar femeia să asculte de bărbat!”, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la predică şi i-am spus: „Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte care spuneau că bărbatul este dator să-şi iubească soţia. Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculţi! Dragă mireasă...” Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie. Femeia, cu gingăşia ei: „ésprit de finesse”, e liberă şi nu o să asculte la infinit de un nepăsător. Ca femeia bună nu e nimic mai bun, şi ca femeia rea nu e nimic mai rău. Deci trebuie cu orice chip să o faci bună.

Vă mai spun ceva: Mama naşte, mama renaşte, ea se ocupă de copii. Şi, desigur, foloseşte cea mai frumoasă metodă din instinct, din iubire: îl îngăduie pe copil orice ar face acesta. Dacă băiatul e năvalnic, viteaz, i-a intrat în cap să cucerească lumea, de ce să nu? Dar în întâlnirea cu prietenii el începe să se vadă inferior, pentru că la primul contact cu lumea n-a biruit, şi se întoarce plângând la mama sa. Aceasta îi spune: „Nu, puiul mamii, tu eşti împărat, tu ai să cucereşti lumea!” Astfel, mama îi dă continuu sentimentul de erou. Ea nu face lucrul acesta pentru că a învăţat undeva, ci pentru că-l iubeşte şi pentru că nu vrea să-l vadă un prost.

Nu ştiu dacă aţi citit o poezie scrisă de regina Elisabeta (Carmen Sylva), soţia regelui Carol I: „De veţi auzi de un erou care a cucerit în războaie şi în urma lui a făcut dreptate, să ştiţi că a avut o mamă bună;/ De veţi auzi de un erou care a viersuit şi versul lui a schimbat sensuri de viaţă şi frumuseţi şi înflăcărări de inimă, să ştiţi că a avut o mamă bună!”, şi tot aşa vreo şapte eroi de felul acesta. Ei, mi-a plăcut enorm! Aceasta este fata pe care trebuie să o avem, să o pregătim, mai ales dacă e preoteasă, căci multe fete o întreabă pe preoteasă anumite intimităţi femeieşti, mai repede decât pe preot.

 

(Ne vorbeste Parintele Arsenie Papacioc)