TAINA IUBIRII-III
Există poruncă mare repetată de Iisus Hristos, încât
insistă: Să vă iubiţi unul pe altul. Vedeţi, cu orice chip trebuie să
fim controlaţi, dacă avem acest sentiment
de iubire pentru toţi. Practic e greu. Nu poţi chiar să iubeşti pe toţi. Bine, asta se înţelege. Dar, cu
nici un chip să nu urâţi! Dacă nu urăşti, nu mai eşti în apă, eşti pe scară, pe
prima treaptă. Dar eşti pe uscat! Şi sigur că treptele merg până la treapta
dragostei de sus. Eşti liber şi ai posibilitatea de a urca, dacă nu urăşti.
Deci este un început doar. Ce se numeşte scară: „Două lemne hodo-lemne şi un
braţ de ălea mărunţele!” Adică, dacă eşti pe prima treaptă eşti salvat. Dar ceva sfânt din noi, creân-du-ne Dumnezeu singur numai pentru Dumnezeu şi poruncindu-ne
să iubim, ne-a dat şi putinţa să iubim. Şi atunci ceva sfânt din noi ne spune:
„De ce să stau chiar aşa pe ultima treaptă? Ia să păşesc mai sus!” Se întâmplă
de capeţi o bucurie pe care nu o cunoşteai, dar care te odihneşte şi te sileşte
la a treia treaptă. Şi tot aşa, şi tot aşa, până când ajungem la dragoste, care
este legătura desăvârşirii.
Mântuitorul nu spune că sunt treizeci de trepte, cum arată
Sfântul Ioan Scărarul. Spune: Să vă iubiţi – vorbeşte la superlativ şi
termină. Dar acum, noi, care ne întâlnim cu neputinţele noastre şi cu frecuşul,
lipsa de educaţie la un adversar, dintre două rele, alegem răul cel mai mic.
Decât să-l urăsc, mai bine mă aşez pe prima treaptă şi nu-l urăsc. Şi mă ţin cu
mâinile de treapta de sus. Dacă te ţii cu mâinile de treapta de sus, înseamnă
că e posibil să ajungi la ea, că e deja în mâna ta. Este poruncă. Nu mai avem voie să comentăm, decât, cu orice chip, să stabilim relaţii
măcar la „Bună ziua”, sau să nu urăşti pe nimeni.
(Ne vorbeste Parintele Arsenie
Papacioc)
Buna dimineata, da, foarte frumos text, m a dus cu gandul la unul din șefii mei care ma provoacă si ma trece prin toate stările prin atitudinea lui nepotrivita zi de zi, este foarte dificil si de 2 luni zic nu mai pot cu el, nu pot sa relationez cu el si apoi iar imi da Dzeu tarie, incerc pe cat posibil sa il accept, ca atat poate si el, sa nu i port sentimente negative, dar e intr adevar o provocare zilnica, noroc ca stau la jobul resoectiv doar dimineața cateva ore! Zi binecuvântată!
RăspundețiȘtergereOana, tare greu este cu astfel de sefi. Dumnezeu si Maica Domnului sa ii lumineze mintea si sa ii daruiasca intelepciune. Slava lui Dumnezeu ca stai la job foarte putin.
RăspundețiȘtergereSi eu iti doresc o zi binecuvantata!
Mulțumesc frumos pentru cuvintele înțelepte ❤️
Ștergere❤️❤️
RăspundețiȘtergere