MINIVACANTA
LA IASI - I
In Saptamana Luminata am revenit, cu
mare drag, la Iasi. Cazarea a fost la acelasi hotel – Prestige Hotel – care ne
place foarte mult. Este intr-o zona frumoasa si linistita (chiar langa parcul
Copou), camerele sunt mari, curate si luminoase, iar personalul foarte amabil. Ne
simtim ca acasa. Cu cateva zile inainte de a pleca la drum, am sunat si am
rugat sa ne rezerve aceeasi camera din noiembrie. Cu multa amabilitate, au
raspuns acestei solicitari.
Asa cum spuneam si in postarea de ieri,
am plecat la drum destul de tarziu, in jur de ora 13, dar, cu ajutorul lui
Dumnezeu am ajuns in jur de ora 18. Oboseala drumului si-a spus cuvantul,
astfel ca ne-am cazat si ne-am odihnit.
Ne-am propus ca, in fiecare zi petrecuta
la Iasi, sa trecem pe la Mitropolie si sa ne inchinam la moastele Cuvioasei Parascheva.
Cu mila Domnului si a Cuvioasei, am reusit acest lucru.
A doua zi, a inceput cu micul pelerinaj
la Mitropolie, dupa care am pornit la plimbare prin centrul orasului. De data
acesta ne-am plimbat pe la Mall Palas, am admirat vitrinele diverselor magazine
si am petrecut foarte mult timp la targul de carte din Mall. Va dati seama ca
nu am plecat de acolo fara sa achizitionam cate ceva. Dupa ce am servit pranzul
la Restaurantul Rustic Bellaria (pe care il recomand din toate punctele de
vedere: servire ireprosabila, mancare foarte gustoasa, iar raportul calitate-pret
este foarte corect) am pornit spre Gradina Botanica.
Dimineata, chiar cand am iesit de la
Mitropolie, o bunicuta vorbea foarte tare la telefon si recomanda cuiva sa
mearga la Biserica “Sfantul Nicolae” din Copou, pentru ca se trece prin Sfantul
Altar. Bineinteles ca am profitat de aceasta informatie auzita “din zbor” si
ne-am oprit si noi la respectiva biserica. Doamne, cat de frumos era, ce icoane
vechi, ce atmosfera incantatoare. Ne-am inchinat, am trecut prin Sfantul
Altar, dupa care am vizitat Gradina Botanica. Din pacate, doar pe afara
intrucat serele sunt inchise lunea si miercurea pentru ca se aplica tratamente plantelor. Ne-am bucurat din plin de multitudinea de tipuri de lalele (de la alb stralucitor până la negru violet, de la unele simple, la altele cu flori tip buchet, etc). Și multe dintre ele erau doar imbobocite. Calatoria prin frumoasa gradina am incheiat-o la micuta ceainarie putin ferita
de copaci, unde am savurat un delicios ceai (a mers de minune avand in vedere
vantul rece care ne-a insotit pe tot parcursul vizitei).