POVESTIRE

 

ASCULTAREA CEA GREA

 Tatal meu a fost un agricultor si crescator de animale bogat. Aveam cinci sute de oi, o suta de boi, noua porci, patru hambare, vii, maslini…s.a. Produceam douazeci de tone de stafide. Aveam in jur de douazeci si cinci de muncitori, dintre care cinci erau permanenti. Tatal meu a fost nespus de aspru, dur, disciplinat, moral si sincer in toate. Am fost 8 frati si ne cerea tuturor sa muncim din greu. Stia toate muncile agricole si negutatoresti. In afara de munca nu stia nimic altceva. Daca m-ar fi intrebat cineva care era diferenta dintre barbat si femeie n-as fi stiut sa ii raspund. Credeam ca sunt unul si acelasi lucru, iar copiii cad din cer.

Cand am devenit monahie alergam la toate treburile pentru ca toate mi se pareau usoare. Intr-o zi monahiile m-au intrebat:

-Dar…unde ai invatat o asemenea ascultare desavarsita?

-Ce e ascultarea…?, am intrebat, fiindca eram tanara si nu stiam carte, nici macar sensul acestui cuvant.

-Adica tot ce iti spune maica stareta stii si numaidecat indeplinesti. Unde gasesti atata bunavointa?

-Ar fi trebuit sa fi trecut si voi prin mainile lui Karavelakis, tatal meu! Acolo sa fi vazut ce insemnau ascultatea si munca…, nu aici!

 

(Sf Porfirie Kavsokalivitul – Va iubesc si ma rog pentru toti)