DESPRE MAMA

 

RUGACIUNEA MAMEI AJUNGE LA DUMNEZEU

“Eu lucram la un negustor bogat – a povestit odata un taran. Stapanul meu facea comert cu grane: slepurile lui pluteau pe Volga si eu eram cu slepurile. Odata, pe bancul de nisip de langa Kostroma, ne-a prins noaptea, una furtunoasa, ploioasa, cetoasa si rece. Curentul de apa acolo este rapid si vasul nostru tragea spre cel mai inalt loc al bancului de nisip. Vedem ca nenorocirea este inevitabila, iar, de scapat, nu putem scapa. Vroiam doar sa ne indepartam de bancul de nisip, cand vantul s-a dezlantuit si a impins slepul, el s-a lovit cu toata puterea, fundul a inceput sa trosneasca. Noi ne-am aruncat in apa. Apa rece a venit in graba si mi-a udat capul; am incercat sa inot, dar nu aveam putere.

“Ei, bine – ma gandesc eu – mi-a venit moartea!”. Si atunci mi-am adus aminte de batrana mea mama, care ramasese in sat, si atata mila mi s-a facut de ea, atat de frica imi era ca mor, incat am inceput tare sa plang:”Maicuta, roaga-te, ca mor!”

Si minune: puterile parca mi-au crescut, am inceput sa dau mai repede din maini; vad un bustean plutind; ma prind de el si asa, tinandu-ma de el, ajung pana la tarm.

Ajung acasa in zi de sarbatoare, iar maicuta imi spune ca in ajunul zilei Sfintilor Flor si Lavru toata noaptea n-a dormit.

“Stau culcata – zice ea – si dintr-odata cineva bate la fereasta, si aud vocea ta: maicuta, mor! M-a cuprins groaza, am aprins o lumanre la icoana si m-am asezat la rugaciune”.

Iar mie nenorocirea mi s-a intamplat tocmai in ajunul zilei Sfintilor Flor si Lavru.

Mama este ca soarele: te si incalzeste, te si bucura, iar rugaciunea ei la Insusi Domnul Dumnezeu urca”.

 

(Preot Gheorghe Orlov – nevointele si virtutile femeilor in povestiri vii)