TAINUIREA II
”…. Parintele Cleopa, desi era
unul dintre cei foarte apropiati ai parintelui, marturiseste ca nu-i cunostea
in totalitate nevointa. El, intr-o carte aparuta dupa invesnicirea parintelui
Paisie, spunea:” Asa era parintele Paisie: smerit, tacut, bland, intelept la
cuvant, foarte milostiv si iubitor de aproapele. Intotdeauna cauta pacea sa cu
toti si iubea linistea. Nu-i placea sa traiasca intre multi si isi ascundea
viata si nevointa. Nimeni nu stia cum se roaga in chilie, ce lucrare are mintea
si inima lui, cat sta la masa si cat se odihneste. Pe langa liniste, iubea
mult si fiii sai duhovnicesti pe care ii primea la spovedanie la orice ora din
zi si din noapte si purta mare grija de mantuirea lor. El nu era prea aspru la
canoane, ca tinea cont de asezarea sufleteasca a fiecaruia, si era bland cu
toti, precum spune Sfantul Efrem Sirul ca “chipul aducerii la pocainta este
numai al blandetii”. Cu iertarea, cu rabdarea si blandetea lui, a castigat
multe mii de suflete, jertfindu-se pe sine pentru altii. Uneori batranul dadea
si acest sfat, cum ne invata insusi Domnul nostru Iisus Hristos:”Cel ce va rabda
pana la sfarsit, acela se va mantui”. Or, Parintele Paisie a rabdat toate
ispitele si necazurile vietii pamantesti pana la sfarsit, mai ales in ultimii
cinci ani de orbire, de surzire si suferinta la pat pana cand si-a dat sufletul
in mainile lui Hristos”.
(Parintele Ioanichie-Parintele
Paisie Olaru sau acolo unde salasluia iubirea).
”Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui”.
RăspundețiȘtergereAșa să ne ajute Dumnezeu și nouă, tuturor!
Doamne ajuta!
RăspundețiȘtergere