luni, 29 august 2022

IN CONCEDIU-MEHEDINTI

 

JURNAL DE CONCEDIU – SEJUR LA CONACUL BOIERULUI PONOARELE

 Ieri nu am reusit sa va povestesc cum am petrecut ziua, pentru ca, desi nu am calatorit foarte mult, temperatura mare, ne-a “secat”, asa ca seara am cazut rupti.

Ei bine, fiind duminica, initial am zis ca vom merge la Sfanta Liturghie la biserica de langa conac. Numai ca, dimineata ne-am razgandit si am mers la manastirea Baia de Arama, care se afla la o distanta de numai 5 km.

Manastirea Baia de Arama este o manastire veche, ce a fost o perioada de timp chiar biserica de mir.




Dupa un mic dejun copios, cu preparate foarte diversificate, facute in casa, am pornit la drum. Cand am ajuns, la intrarea pe strada manastirii, era targul de duminica. Oferta foarte variata, pornind de la fructe si legume, continuand cu laptele si branza si terminand cu carnea de vitel, miel, porc. Noi am cumparat doar fructe.

Dupa Sfanta Liturghie am pornit spre Isverna sa vizitam centrul de echitatie Curtea cu cai. Am cautat locatia de am ametit. Waze nu recunoaste deloc, singura locatie cu acest nume pe care o recunoaste este la Borsec. Pe pagina de facebook am gasit un numar de telefon si am sunat insa, din pacate, nu a raspuns nimeni.

Asa ca am facut cale intoarsa. Pe drumul de intoarcere, am vazut un indicator cu pestera Izverna. Fiind la o distanta de doar 300 m, am pornit spre pestera. Nu am intrat, insa ne-a placut peisajul si ne-am plimbat prin poiana din apropiere.








Soarele a inceput sa arda torid, dar nu am renuntat. Am pornit spre Godeanu, in ideea ca vom vizita ceva. Nu am reusit sa ajungem pentru ca deja aerul conditionat la masina nu mai facea fata. Am intalnit, la un moment dat, o fantana, insa nu am putut bea apa, pentru ca era tulbure.




Am ajuns la conac, lesinati de foame si de caldura. Dupa ce am servit masa, am ramas in camera, ne-am odihnit putin, si apoi am facut o mica plimbare pe jos, cand am savurat si un mar, cules direct din copac.


Bucatarul pensiunii s-a casatorit, astfel ca, intreg personalul a plecat ceva mai devreme, pentru a fi alaturi ce colegul lor. Linistea ce s-a lasat, ne-a indemnat la odihna, adica la somn, destul de devreme.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu