luni, 23 mai 2022

POSTAREA DE DIMINEATA

 

Acatistul zilei – 23 mai

 Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Mihail Marturisitorul, episcopul Sinadei, ale Sfintei Mironosite Maria lui Cleopa, ale Sfantului Evmenie Saridakis, ale Sfintilor din Rostov siu Yaroslav si ale Sfantului Mucenic Evghenie, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, milueste-ne pe noi pacatosii.

 

ACATISTUL Sfântului Nou Mucenic Evghenie (Rodionov)

 


Condacul 1

Alesule luptător întru Hristos şi prea cinstite mucenice, apărătorul sfintei credinţe ortodoxe, născut pe pământ rusesc şi care ai strălucit pe pământul Caucazului, pe sfântul mucenic Evghenie cel Nou, cu cântări de slavă îl preamărim; tu, alesul lui Dumnezeu, care în faţa altaruluiÎmpăratului Slăvit te înfăţişezi, fereşte-ne de toate relele pe noi, cei care cu iubire şi mulţumire ne rugăm ţie: Bucură-te, sfinte şi preaslăvite mucenice Evghenie, grabnic ajutătorulecare te rogi Domnului pentru sufletele noastre!

 Icosul 1

Făcătorul Îngerilor şi Domnul Puterilor, văzând mai dinainte bunătatea sufletului tău, preamărite mucenic Evghenie, din oraşul Podolsk, alegându-te, ţi-a dăruit harul Său şi te-a încununat cu cununa de mucenic, şi te-a dăruit nouă ca un trimis şi grabnic apărător ceresc. Şi noi, minunându-ne de aşa purtare de grija a lui Dumnezeu faţă de tine, să dăruieşti inimilor noastre smerenie ne rugăm ţie:

Bucură-te, cel care ai suferit pe pământ pentru Hristos!

Bucură-te, cel care eşti alături de El în Ceruri!

Bucură-te, stea luminoasă deasupra pământului Rusiei!

Bucură-te, cel ce nu părăseşti prin molitvele tale pământul patriei!

Bucură-te, ocrotitor grabnic al celor care se roaga ţie!

Bucură-te, apărătorule tare al celor care pe tine te cheamă!

Bucură-te, apărător de nestăvilit al celor înţelepţi!

Bucură-te, pururea alinarea suferinţelor noastre!

Bucură-te, sfinte şi preaslăvite mucenice Evghenie, grabnic ajutătorulecare te rogi Domnului pentru sufletele noastre!

 Condacul 2

Văzând Domnul Hristos bunătatea din inima ta, preafericite Evghenie, ţi-a daruit un drum al mantuirii plin de greutăţi şi de spini: pe când erai în luptă agarenii te-au luat prizonier pe pământul Caucazului, unde ai fost de neînduplecat în credinţa ortodoxă, pentru credinţă ai suferit şi ai primit o moarte înfricoşătoare, fără încetare gura ta şi inima ta cântând cântare luiDumnezeu: „Aliluia!”

 Icosul 2

Luminat de Sus, cinstite Evghenie, începutul şi sfârşitul vieţii tale l-ai intemeiat pe stanca cea dreapta a Mântuitorului Hristos; pentru El ai lăsat toate frumuseţile lumii acesteia şi ai suferit amarnic în numele Lui, te bucuri şi te veseleşti astăzi în împărăţia cerurilor iar noi, care înţelegem acumfaptele tale preaminunate, astfel de laude îţi aducem:

Bucură-te, cel luminat de Duhul Sfânt!

Bucură-te, cel ce nu ai cedat ispitelor din lume!

Bucură-te, cel care ţi-ai dat viaţa întru Hristos!

Bucură-te, cel care ai trecut prin suferinţa Lui!

Bucură-te, cel care ţi-ai îndreptat privirea către Dumnezeu!

Bucură-te, cel care ţi-ai întărit voia ta prin fapte bune!

Bucură-te, cel care ai mustrat şarpele cel rău!

Bucură-te, cel care ai înveselit faţa sfinţilor!

Bucură-te, sfinte şi preaslăvite mucenice Evghenie, grabnic ajutătorulecare te rogi Domnului pentru sufletele noastre!

 Condacul 3

Călăuzit de Puterea lui Dumnezeu, prearăbdătorule demn de laude Evghenie, nu te-ai ferit de suferinţele trupeşti, vrând să faci fapte bune; fiind întărit de aceeaşi putere, ai trecut cu preamărire pe calea suferinţelor, şi ai primit astfel de la Dumnezeu puterea de a săvârşi minuni de tot felul; iar toţi cei care vin astăzi la tine, primesc vindecare nu numai de la orice boli trupeşti dar şi de la cele sufleteşti; si cântă lui Dumnezeu cântarea „Aliluia!”

 Icosul 3

Bucurându-te acum de fericirea veşnică în Ceruri, nu ne uiţi nici pe noi păcătoşii de pe pământ, alesul lui Dumnezeu, preamărite Luptător Evghenie; noi, cei trudiţi şi împovăraţi, la tine alergăm: nu ne lăsa orfani şi neputincioşi pe noi, cei care cerem ajutor la tine, şi adu rugăciunile noastre pe altarul ceresc, iar noi cu bucurie te chemăm:

Bucură-te, cel care afli alinare în însuşi Hristos!

Bucură-te, învăţătorule care în suferinţă ne înveţi să îl chemăm peDumnezeu!

Bucură-te, cel care ne aperi copiii de ispitele lumeşti!

Bucură-te, cel care îi întăreşti în înfrânare şi curăţie!

Bucură-te, cel care Îl milostiveşti pe Dumnezeu faţă de cei păcătoşi!

Bucură-te, cel care îi îndrepţi pe cei buni întru bunătate !

Bucură-te, cel care alungă gândurile neliniştite!

Bucură-te, preamărit alungător al sfaturilor rele!

Bucură-te, sfinte şi preaslăvite mucenice Evghenie, grabnic ajutătorulecare te rogi Domnului pentru sufletele noastre!

 Condacul 4

Viforul păcatelor nu te-a înecat, nici valurile patimilor nu te-auacoperit, mucenice al lui Hristos Evgheni, nu ai căzut în lupta aceasta, ci te-ai întors la Hristos şi i-ai adus viaţa ta, ca jertfă înmiresmată LuiMântuitorului Nostru Dulce; roagă-te pentru noi , căci şi noi din marea vieţii, care găsim liman în Domnul, Mântuitorul nostru, ne rugăm umili „Aliluia!”

 Icosul al 4-lea

Auzind conducătorii ruşi necredincioşi despre pomenirea ta în plen, preamărite Evghenie, te-au crezut că ai dat înapoi şi ai înşelat patria. Dar noi, care te vedem ca un adevărat luptător întru Hristos, care nu şi-a pătat onoarea patriei şi care ţi-ai păstrat credinţa Ortodoxă în suferinţă, astfel de laude îţi aducem:

Bucură-te, luptător neînvins întru Hristos!

Bucură-te, cel ce eşti întru răbdare mai tare decât diamantul!

Bucură-te, căci ai indurat vorbe mincinoase de la răufăcători!

Bucură-te, căci de la răufăcători ai primit umilinţă!

Bucură-te, cel care linişteşti inimile neliniştite!

Bucură-te, apărătorul nostru in faţa furiei duşmanilor noştri!

Bucură-te, căci ne izbăveşti de necredinţă!

Bucură-te, căci ne vindeci de lipsa de curaj!

Bucură-te, sfinte şi preaslăvite mucenice Evghenie, grabnic ajutătorulecare te rogi Domnului pentru sufletele noastre!

 Condacul al 5-lea

Ai venit în lumea aceasta ca o stea dumnezeiască, prearăbdătorule preaslăvite Evghenie, căci ai propovăduit cu curaj credinţa lui Dumnezeu înfaţa agarenilor cuprinşi de nebunie; ai indurat suferinţe multe şi grele şi te-ai indreptat cu bucurie către Domnul Hristos Mântuitorul Nostru. Şi acum alături de feţele Îngerilor stai şi fără tăcere înalţi cântare Lui: „Aliluia!”

 Icosul al 5-lea

Văzând agarenii necredincioşi semnul Crucii lui Dumnezeu la tine, sfinte Evghenie, s-au înfuriat tare şi te-au supus unor chinuri amare. Iar tu,împărtăşindu-te cu răbdare de la Hristos, ai albit odăjdiile tale cu sângele jertfei, fiind cinstit asemenea vechilor mucenici şi precum noii mucenici ai avut aceeaşi slavă. Noi, cei care înţelegem toate acestea, astfel de laude îţiaducem:

Bucură-te, că prin sângele tău ai mărturisit biruinţa credinţei adevărate !

Bucură-te, căci Însuşi Domnul a văzut de sus suferinţele tale!

Bucură-te, că eşti mai tare decât cei mai puternici bărbaţi!

Bucură-te, cel care ai indurat întemniţarea pentru Hristos!

Bucură-te, cel care ai aflat tăria atotputernică a îndurării!

Bucură-te, cel ce ai fost întărit de Sus pentru faptele unui mucenic!

Bucură-te, cel ars de focul pământean pentru Hristos!

Bucură-te, cel care aprinzi în inimile noastre focul Dumnezeiesc!

Bucură-te, sfinte şi preaslăvite mucenice Evghenie, grabnic ajutătorulecare te rogi Domnului pentru sufletele noastre!

 Condacul al 6-lea

Asemenea propovăitorului adevărului, ca un apostol al lui Hristos, nu te-ai speriat de acei chinuitori răi ca fiarele, Sfinte Evghenie, ci cu curaj ai propovăduit numele Lui Hristos Dumnezeul nostru. Pentru El ai indurat chinuri de tot felul şi ai primit o moarte aprigă, iar Dumnezeu te va numi printre sfinţii Săi Cel Minunat, şi Lui îi aduci cântare acum „Aliluia!”

 Icosul al 6-lea

Va străluci lumina lui Hristos peste trei luptători ruşi, care cu tine, preaminunate Evghenie, în lanţurile agarenilor au trecut un drum plin desuferinţă. Învăţaţi de tine, şi-au inchinat viaţa lor lui Hristos Mântuitorul nostru şi pentru El suportând chinuri groaznice, şi-au croit drum să stea acum în ceruri alături de Tatăl Ceresc. Noi, cei care înţelegem acestea, te rugăm, prealuminate mucenic Evghenie, luminează-ne şi inimile noastre,întunecate de întunericul grijilor lumeşti, luminează-i cu razele luiDumnezeu pe toţi binefăcătorii, care te iubesc şi care prin rugăciuni techeamă:

Bucură-te, cel care ai luminat cu lumina lui Dumnezeu pe cei treiluptători!

Bucură-te, întăritorul credinţei pentru cei trei luptători aflaţi însuferinţă!

Bucură-te, cel ce împreună cu ei ai ajuns în Cămările Tatălui!

Bucură-te,cel ce împreună cu ei ai primit cununa nemuririi!

Bucură-te, căci îi aduci pe drumul cel adevărat pe cei rătăciţi!

Bucură-te, că pe noi toţi ne chemi la pocăinţă!

Bucură-te, că ai strălucit tu prin Harul dăruit tie, mai tare ca razelesoarelui!

Bucură-te, căci cu lumină nepământeană luminezi sufletele noastre!

Bucură-te, sfinte şi preaslăvite mucenice Evghenie, grabnic ajutătorulecare te rogi Domnului pentru sufletele noastre!

 Condacul al 7-lea

Vrând călăul rău ca o fiară să te întoarcă de la Dumnezeu Cel Adevărat prin vorbe linguşitoare să te întoarcă de la credinţa ta şi să te ispitească în reacredinţa agareană, Tu prealăudate Evghenie, ai rezistat cu curaj, grăind:„nu îmi schimb credinţa întru Iisus Hristos, Dumnezeul Meu, îl slăvescîmpreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh şi voi cânta mereau „Aliluia!”

 Icosul al 7-lea

Din nou a arătat calăul ca o fiară furia lui neomenească, când te-a supusla chinuri de tot felul pe tine, preaslăvite prearăbdător Evghenie. Tu nu te-ai speriat de furia agarenilor şi de suferinţele amare, căci ai recunoscut că eşti creştin şi ai primit cu bucurie toate loviturile, lanţurile de fier şi alte chinuride nesuportat. Noi, care ne minunăm in faţa unui aşa mare curaj, grăim:

Bucură-te, cel care nu te-ai infricosat de furia călăilor tăi!

Bucură-te, cel care ai indurat biruitor chinuri de nesuportat!

Bucură-te, cel care porti pe trupul tău rănile Domnului!

Bucură-te, cel care ai dat dovadă de răbdare de neclintit în suferinţa ta!

Bucură-te, cel care nu te-ai îndepărtat de credinţa Ortodoxă!

Bucură-te, cel care ai trecut cu curaj prin chinuri la fel ca şi Hristos!

Bucură-te, cel care ai păstrat până la sfârşit credinţa, nădejdea sidragostea!

Bucură-te, cel care ai bucurat cu faptele tale pe credincioşii cei drepţi!

Bucură-te, sfinte şi preaslăvite mucenice Evghenie, grabnic ajutătorulecare te rogi Domnului pentru sufletele noastre!

 Condacul al 8-lea

Le-a fost de mirare sa vadă agarenilor cei cu reacredinţă şi fără de asemănare, care nu cunosc Puterea lui Dumnezeu, cum la o vârstă aşa fragedă şi cu corpul aşa de slăbit ai putut tu, mucenice Evghenie, să induri chinurile cele mai groaznice pentru Hristos. Noi, slăvind pentru aceasta pe Dumnezeu, că ţi-a dăruit aşa putere, cu dragoste îi cântăm: „Aliluia!”

 Icosul al 8-lea

Ca o nouă lumină pe bolta cerului, ai strălucit tu pentru tot neamul

crestinesc, prealăudate mucenic Evghenie, atunci când capul ţi l-au tăiat, si ţi-ai dat duhul Domnului. De aceea noi, cu cinstire înţelegând suferinţele şifaptele tale, cu dragoste te chemăm:

Bucură-te, cel care nu te-ai speriat de moartea trupească!

Bucură-te, cel ce ai fost credincios până la moarte lui Dumnezeu!

Bucură-te, cel care ţi-ai jertfit viaţa pentru credinţă şi patrie!

Bucură-te, cel care ai îndreptat mintea şi inima către Dumnezeu când erai chinuit!

Bucură-te, cel care cu bucurie pentru Capul Bisericii lui Hristos ai pus sub sabie capul tau!

Bucură-te, cel care ai primit din mâinile Domnului cununa slavei!

Bucură-te, cel care alungi toate relele şi tristeţile de la cei care teiubesc!

Bucură-te, ajutătorul grabnic al tuturor celor care te cheamă!

Bucură-te, sfinte şi preaslăvite mucenice Evghenie, grabnic ajutătorulecare te rogi Domnului pentru sufletele noastre!

 Condacul al 9-lea

Toate cetele Îngereşti şi feţele drepţilor s-au bucurat, văzându-te pe tine, sfinte Evghenie, nou mucenic apărut pe pământul Rusiei care a suferit şi a fost în nedreptate. Noi, slăvind acum faptele tale, cântăm Domnului şi Mântuitorului nostru: „Aliluia!”

 Icosul al 9-lea

Toate laudele si cântările din această lume nu pot să spună măreţia faptelor prearăbdătorului sfânt Evghenie, căci şi înţelepciunea veacului acestuia nu poate ingaduii nici un cuvânt creştinesc; iar noi cei, smeriţi,incredinţaţi de trâmbiţarea propovăduirii despre cel Răstignit, pe care afăcut-o preaslăvitul Evghenie, care s-a lepădat de sine şi sufletul său pentru Hristos a fos gata să îl împartă,  pe noul Mucenic îl slăvim aşa:

Bucură-te, căci şi prin icoana ta eşti alături de noi!

Bucură-te, căci aflăndu-te în Ceruri, nu ne uiţi pre noi!

Bucură-te, cel ce eşti încununat în ceruri cu cununa nemuririi!

Bucură-te, cel ce eşti binecuvantat prin cinstire pe pământ!

Bucură-te, cel care pe necredincioşi îi luminezi cu lumina credinţei!

Bucură-te, cel care întăreşti în credinţă pe copiii Bisericii lui Hristos!

Bucură-te, cel care îl rogi pe Mântuitorul nostru pentru mântuirea noastră!

Bucură-te, cel care mijlocesti mila Maicii Domnului faţă de noi!

Bucură-te, sfinte şi preaslăvite mucenice Evghenie, grabnic ajutătorulecare te rogi Domnului pentru sufletele noastre!

 Condacul al 10-lea

Fii mijlocitorul mantuirii noastre şi acum, sfinte mucenic nou Evghenie, căci multe obiceiuri desfrânate oamenii necinstiţi le-au adus în ţara noastră şi au pângărit cu ele cetatea noastră, dar în rănirea inimilor noastre cădem la picioarele tale şi nadajduind la apărarea ta, cântăm luiDumnezeu: „Aliluia!”

 Icosul al 10-lea

Zid puternic şi tare fi pentru noi, prearăbdătorule sfinte Evghenie, cei care cu credinţă caldă şi iubire la tine alergăm; fiind feriţi de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi şi fiind izbăviţi prin mijlocirea ta, te slăvim aşa:

Bucură-te, giuvaerul Sfintei Biserici Ortodoxe!

Bucură-te, cel care te rogi pentru copiii Ei!

Bucură-te, potir plin de mila lui Dumnezeu pentru noi!

Bucură-te, munte, care întorci din calea noastră norii mâniei luiDumnezeu!

Bucură-te, cel care eşti alături celor suferinzi şi neajutoraţi!

Bucură-te, apărătorul celor neînsemnaţi şi obidiţi!

Bucură-te, căci îi luminezi pe cei întunecaţi!

Bucură-te, căci îi întăreşti pe cei luminaţi!Bucură-te, sfinte şi preaslăvite mucenice Evghenie, grabnic ajutătorulecare te rogi Domnului pentru sufletele noastre!

 Condacul al 11-lea

Orice cântare a noastră este neputincioasa, şi multele cântări de laudăinchinate tie, nu sunt vrednice ca să te lăudăm îndeajuns, preaslăvite mucenic şi făcător de minuni Evghenie, iar pentru molitvele tale pentru care primim de la Dumnezeu Hristos binecuvântări de tot felul, suntemmângâiaţi, şi cântăm lui Dumnezeu pentru tine: „Aliluia!”

 Icosul al 11-lea

Tu, prearăbdătorule sfinte Evghenie eşti martorul luminii neânserate şi a bucuriei Dumnezeieşti. De aceea te rugăm: nu înceta să mijlocesti pentru noi toţi, împreună cu preafericiţii care au suferit împreună cu tine mucenicii Alexandru, Igor şi Andrei, să ne miluiască Domnul în numele vostru, şi să ne ajute pe noi cei slabi să biruim noua putere a răului şi pe duhurile cele vrajmase şi vă rugăm pe voi cu laude ca acestea:

Bucuraţi-vă, voi cei ca şi vulturii, că aţi zburat către Soarele Adevărului!

Bucuraţi-vă, cei care din locaşul călăului către Lumina neânserată aţi plecat!

Bucuraţi-vă, moştenitorii Împărăţiei Cerurilor!

Bucuraţi-vă, cei care v-ati invrednicit de preamărire veşnică!

Bucuraţi-vă, cei care încălziţi sufletele noastre cu căldura Iubirii Dumnezeieşti

Bucuraţi-vă, cei care ne învăţaţi răbdarea lui Hristos în boli şi suferinţe!

Bucuraţi-vă, cei care ne izbăviţi cu adevărat de cursele vrajmasilor!

Bucuraţi-vă, cei care ne îndreptaţi să mergem după poruncile luiDumnezeu!

Bucura-te, sfinte şi preaslăvite mucenice Evghenie, grabnic ajutătorule care te rogi Domnului pentru sufletele noastre!

 Condacul al 12-lea

Îţi este dată de la Dumnezeu mare binecuvântare, preaminunate prearăbdătorule, căci ai trecut prin suferinţe mari şi ai albit veşmintele tale cu sângele Jertfei; şi pentru aceasta împreună cu sfinţii stai alături la Altarului Dumnezeu, cântând: „Aliluia!”

 Icosul al 12-lea

Slăvindu-l pe Dumnezeu, cel Minunat intru sfinţii Săi, îţi cântăm, preaslăvite prearăbdătorule Evghenie, cinstim suferinţele tale, slăvim răbdarea ta fără margini şi curajul tău de neclintit, lăudăm sfârşitul tău de mucenic, prăznuim slava ta cerească şi îţi aducem laude asa:

Bucură-te, cel care ne îndrepţi să credem în Ziditorul a toate!

Bucură-te, cel care ne chemi pe toţi la pocăinţă!

Bucură-te, cel care ne luminezi minţile noastre întunecate!

Bucură-te, cel care readuci la viaţă inimile noastre împietrite!

Bucură-te, cel care preschimbi suferinţele noastre în bucurie!

Bucură-te, cel care ne luminezi cu lumina nădejdii!

Bucură-te, cel care pomeneşti în faţa lui Dumnezeu pe cei care tecinstesc!

Bucură-te, cel care îl rogi pe Dumnezeu pentru cei care te preaslăvesc!

Bucură-te, sfinte şi preaslăvite mucenice Evghenie, grabnic ajutătorulecare te rogi Domnului pentru sufletele noastre!

 Condacul al 13-lea

O, sfinte şi preaslăvite prearăbdătorule, luptător-mucenic Evghenie, lauda şi diamantul cel de mult preţ al pământului rusesc şi a întregii lumi creştine, primeşte această mică rugăciune de la noi, păcătoşii, care te iubim şi cu molitvele tale bine plăcute lui Dumnezeu ocroteşte-ne şi apără-ne de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, eliberează-ne de toate bolile sufleteşti şi trupeşti, şi izbăveşte-ne pe noi de la chinurile veşnice cu apărarea ta, ca să fim şi noi alături de tine în Rai să-i cântăm lui Dumnezeu cântare de biruinţă: „Aliluia!”(Acest condac se citeşte de trei ori, apoi icosul 1 şi condacul 1).

 

Rugăciune către sfântul Mucenic luptător Evghenie cel Nou

O, preaslăvite, prealăudate alesule al lui Hristos, apărătorul Bisericii Ortodoxe, lauda şi întărirea armatelor ruseşti, sfinte mucenic Evghenie cel Nou! În genunchi te rugăm: aruncă-ţi privirea către noi, păcătoşii, care mijlocim apărarea ta, auzi această mică rugăciune a noastră şi prin calda ta înfăţişare roagă-l pe Dumnezeu cel Milostiv, căci în faţa lui stai astăzi cu Ţarul biruitor Nicolae, cu îngerii şi toţi sfinţii, să ne păzească in unitatea Bisericii Ortodoxe şi să întărească în inimile noastre duhul viu al Dreptei Credinţe şi al smereniei, şi să ne izbăvească de orice ispită a diavolului. După marea ta iubire, cu care ai pe iubit aproapele tău, cere-i Milostivului Dumnezeu pentru Patria ta şi a noastră în acelaşi timp pace şi bună rânduială; iar pentru noi toţi, nevrednicii, care alergăm către tine cu evlavie,o viaţă smerită şi liniştită şi un sfârşit bun creştinesc, care să cunoască tainele lui Dumnezeu. O sfinte apărătorule al nostru, nu ne părăsi, pe noi cei slabi şi neajutoraţi, roagă-te pentru noi la Dumnezeu şi Mântuitorul Nostru Iisus Hristos şi la Maica Domnului Preacurata Împărăteasă, şi mijloceste să se roage pentru noi şi cei care erau cu tine întemniţati, preaferciţii muceniciIor, Andrei şi Alexandru, cu ei împreună în ceruri infăţişează-te Altarului Împăratului Ceresc, ca să dăruiască El, Domnul nostru Preamilostiv toată bunătatea vremelnică şi veşnică folositoare şi de trebuinţă; şi să nu ne răsplătească nouă după faptele noastre, ci după iubirea Lui fără margini faţă de oameni să ne ierte nouă fărădelegile şi greşelile noastre, şi să ne izbăvească de toate nevoile şi grijile, bolile şi suferinţele; şi să ne trimită nouă binecuvântare şi putere să lucrăm la îndreptarea vieţii noastre, iar înVeacul ce va să vină să ne ajute să intrăm în Împărăţia Cerurilor şi să slăvim sfântul nume al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh în vecii vecilor. Amin.

(sursa: crestin ortodox)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu