sâmbătă, 12 februarie 2022

POSTAREA DE AMIAZA

 

Acatistul zilei –12 februarie

 Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Meletie arhiepiscopul Antiohiei si ale Sfantului Mucenic Hristea, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, milueste-ne pe noi pacatosii.

Nota: Pentru ca in aceasta zi nu este acatist, am ales sa postez acatistul din data de 11 februarie

Acatistul Sfantului Mucenic Vlasie - ocrotitorul animalelor domestice – 11 februarie

 


Condacul 1:

Pe mine cel plin de toată întinăciunea ,care alerg la ajutorul tău Sfinţite Mucenice Vlasie, mă vindecă , mă mântuie cu ruga către bunul Dumnezeu şi aşa voi cânta: Aliluia!

 Icosul 1:

Cel ce îmbracă crinii ţarinii, te-a îmbrăcat pe tine Sfinte cu toată bunătatea, Păstorule al Sevastiei, hrăneşte-ţi turma ta cu roadă de fapte bune şi aşa îţi vom cânta:

Bucură-te, mucenice;

Bucură-te, pustnice;

Bucură-te, ierarhe;

Bucură-te, sfinte;

Bucură-te, sfinţite mucenice Vlasie!

 Condacul 2:

Plăcută ţi-a fost viaţa sfinţilor şi ca un milostiv ai cercetat pe sfinţii ce erau în temniţă, aşa sfinte împreună cu mucenicul Eustaţie scoală-mă pe mine din temniţa fărădelegilor mele şi aşa voi cânta: Aliluia!

 Icosul 2:

Ales-ai Sfinte a locui cu fiarele în pustie făcut-ai arătat darul lui Dumnezeu prin minunile tale, arătându-ţi milostivirea spre fiarele necuvântătoare prin tămăduirile pe care le dădeai, iar noi îţi zicem:

Bucură-te, căutătorule de Dumnezeu;

Bucură-te, aflătorul faptelor bune;

Bucură-te, iubitorule de linişte;

Bucură-te, şi ajută pe cei ce te cinstesc;

Bucură-te, sfinţite mucenice Vlasie!

 Condacul 3:

Bucuratu-te-ai sfinte atunci când ai fost chemat la munci, dorind tu de Hristos, ne dă şi nouă din dragostea ta să iubim necazul care ne duce la Dumnezeu, şi aşa cu bucurie vom cânta: Aliluia!

 Icosul 3:

Pe mulţi ai tămăduit ierarhe când mergeai spre munci. Precum spre aceia ţi-ai arătat bunătatea, arată-te milostiv spre mine cel ce pătimesc şi cu durere strig:

Bucură-te, vindecătorule;

Bucură-te, folositorule;

Bucură-te, şi mă miluieşte;

Bucură-te, ajutătorule;

Bucură-te, sfinţite mucenice Vlasie!

 Condacul 4:

Ajută-ne nouă sfinte să ieşim din calea răutăţii. Depărtează cugetele cele rele. Ne spală cu roua rugăciunilor tale sfinte pe noi cei ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul 4:

Pe văduva ce ţi s-a plâns ţie sfinte cu bucurie ai ajutat-o, poruncindu-i ei să-ţi prăznuiască pomenirea spre ai fi ei de folos şi mie celui ce îţi cânt:

Bucură-te, ajutând pe cei ce te roagă;

Bucură-te, că nu treci cu vederea;

Bucură-te, bucurie lină;

Bucură-te, linişte sfântă;

Bucură-te, sfinţite mucenice Vlasie!

 Condacul 5:

Răbdata-i ierarhe bătăi şi batjocură pentru dragostea lui Hristos, nădăjduind la bunătăţile ce vor sa fie celor ce iubesc pe El. Şi eu laud pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul 5:

Picură nouă din darul tău sfinte. Ne păstoreşte pe noi în staulul lui Dumnezeu. Fă-ne nouă pe Hristos blând în ziua judecăţii şi aşa îţi vom cânta:

Bucură-te, bucuria mea;

Bucură-te, învierea faptelor bune;

Bucură-te, iubitor de osteneală;

Bucură-te, fericit chinuit;

Bucură-te, sfinţite mucenice Vlasie!

Condacul 6:

Şapte femei sfinte te-au urmat pe tine la mucenie ,făcându-te plin de darul lui ristos, prin lucruri bune ce le-ai trimis înainte la Dumnezeu căruia îi cântăm: Aliluia!

Icosul 6:

Nu te-ai temut sfinte să ocărăşti pe cel ce te îndemna să te închini idolilor, batjocorind pe demoni iar pe Dumnezeu îl lăudai numind pe Hristos al tău iar noi aşa îţi cântăm:

Bucură-te, plin de Dumnezeu;

Bucură-te, lauda mucenicilor;

Bucură-te, slava pustnicilor;

Bucură-te, podoaba ierahilor;

Bucură-te, sfinţite mucenice Vlasie!

Condacul 7:

Urmând Stăpânului Hristos ,ai mers pe apă însemnându-o cu semnul crucii ai făcut-o slujitoare ţie, pe ceea ce pe mulţi i-a înecat pe tine te-a cruţat cântând: Aliluia! 

Icosul 7:

Vrând slujitorii idolilor să-ţi urmeze s-au înecat, nădăjduind ei spre puterea dracilor. Fereşte-ne sfinte de vătămarea lor şi aşa cu bucurie te vom lăuda:

Bucură-te, pierzătorul dracilor;

Bucură-te, slujitorul adevărului;

Bucură-te, viaţă adevărată;

Bucură-te, virtute arătată;

Bucură-te, sfinţite mucenice Vlasie!

Condacul 8:

Rugatute-ai Sfinte înainte de tăierea ta pentru cei ce te vor prăznui, la care dumnezeiesc glas din înălţime a făgăduit împlinirea cererilor tale pentru cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8:

Copiii cei lăsaţi în grija ta sfinte i-ai luat după tine, făcându-i pe ei părtaşi muceniciei tale; Sfinte ne fă şi pe noi următori lucrurilor tale şi aşa îţi zicem:

Bucură-te, şi mă povăţuieşte;

Bucură-te, şi vindecă-mă;

Bucură-te, şi ajută-mă;

Bucură-te, şi mă izbăveşte;

Bucură-te, sfinţite mucenice Vlasie!

Condacul 9:

Iubind tu curăţia până în sfârşit, dimpreună ai fost îngropat cu copii mucenici de la care izvorăsc tămăduiri şi nouă celor ce-ţi cântăm: Aliluia!

Icosul 9:

Ce laudă vrednică vom aduce ţie sfinte nu ne pricepem, dar tu ca un milostiv primeşte această săracă cântare:

Bucură-te, ales folositor;

Bucură-te, cu Hristos;

Bucură-te, Sfinte;

Bucură-te, dătător de umilinţă celor împietriţi la suflet;

Bucură-te, sfinţite mucenice Vlasie!

Condacul 10:

Aşa cum ţi-ai ţinut făgăduinţa faţă de văduvă, îmi împlineşte şi acum faţă de mine cel neputicios, şi voi cânta lui Dumnezeu împreună cu tine: Aliluia!

Icosul 10:

Se bucură sfinte creştinii făcându-te tu mijlocitor,sădeşte în sufletele celor ce te iubesc dragostea Domnului şi îţi vom cânta aşa:

Bucură-te, rugă sfântă;

Bucură-te, milă dumnezeiască;

Bucură-te, slujitor împărătesc;

Bucură-te, bucurie în Hristos;

Bucură-te, sfinţite mucenice Vlasie!

Condacul 11:

Cel ce te-a sfinţit pe tine în vreme de prigoană să ne întărească pe noi sfinte a urma ţie, bucură-ne pe noi în necazurile noastre şi aşa vom cânta cu tine: Aliluia!

Icosul 11:

Roagă-te bunului Dumnezeu să ne dăruiască lacrimi, pentru că tare ne-am întinat şi ne este nouă frică de lucrurile noastre şi aşa vom cânta ţie:

Bucură-te, casă sfântă;

Bucură-te, sfinţit ierarh;

Bucură-te, munte ales;

Bucură-te, peşteră a darurilor;

Bucură-te, sfinţite mucenice Vlasie!

Condacul 12:

Pe ierarhul , mucenicul, pustnicul, cel ales a lui Dumnezeu să-l lăude credincioşii, zicând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12:

Pe apărătorul ortodocşilor, pe cel ce ne întăreşte în vreme de prigoană, prigonit fiind de cei fărădelege; credincioşii îi cântă:

Bucură-te şi ne întăreşte;

Bucură-te, cetatea lui Dumnezeu;

Bucură-te, colac de salvare;

Bucură-te, nădejde sfântă;

Bucură-te, sfinţite mucenice Vlasie!

Condacul 13:

O, de trei ori fericite a lui Hristos sfinte auzi-mă pe mine cel ce te laud şi te rog cu umilinţă să mă ajuţi să cânt lui Dumnezeu: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se zic iarăşi Icosul 1 şi Condacul 1

 

Rugăciune

Nu îmi este nădejde sfinte de nu-mi vei ajuta tu, nu aflu milă de nu-l vei face milostiv mie pe Cel ce te-a sfinţit pe tine. Nu am lucru bun, ci numai nădejde că tu te rogi pentru mine şi pentru aceea sfinte nădăjduindu-mă spre ruga ta şi milostivirea lui Dumnezeu nu mă voi teme de cei ce caută să-mi facă rău, spre tine Doamne Dumnezeule să vin mereu îmi dă. Amin!

 (sursa: doxologia)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu