luni, 31 ianuarie 2022

POSTAREA DE DIMINEATA

 Acatistul zilei – 31 ianuarie

 Pentru rugaciunile SfintilorMucenici Doctori fara de Arginti Chir si Ioan, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, milueste-ne pe noi pacatosii.

Nota: Intrucat azi nu este acatist am ales sa postez cel de-al doilea acatist din data de 19 ianuarie.

 

Acatistul Sfântului Marcu Mărturisitorul - Episcopul Efesului - 19 ianuarie

 


Rugăciunile începătoare apoi:

Condacul 1

Pe alesul şi marele mărturisitor veniţi o iubitorilor de mucenici să lăudăm pe Marcu cel următor scaunului apostolesc, pe cel întocmai cu apostolii şi de un obicei cu Ioan Evanghelistul, să-l cinstim cu laude zicând:

Bucură-te sfinte Marcu mare mărturisitor şi apărător al Ortodoxiei!

 Icosul 1

Următor îngerilor te-ai arătat de Dumnezeu purtătorule Marcu, şi ales fiind din pântecele maicii tale cu adevărat ca un luceafăr între stele te-ai arătat, pentru care te lăudăm:

Bucură-te cel scris în cartea vieţii cea din ceruri

Bucură-te luceafăr între sfinţi luminător

Bucură-te că îngerilor cu vieţuirea ai urmat

Bucură-te cel ce arhanghelilor cu mărturisirea te-ai asemănat

Bucură-te cel ce din scutece cu laptele duhovnicesc te-ai hrănit

Bucură-te că obiceiurilor bătrân te-ai arătat

Bucură-te lauda cuvioasei tale maici

Bucură-te rod al sfintei rugăciuni

Bucură-te sfinte Marcu mare mărturisitor şi apărător al Ortodoxiei!

 Condacul 2

Împărate ceresc, slavă se cuvine Ţie Celui ce trimiţi luminători şi povăţuitori la vremi de cumpănă şi de prigoană, între care în vremurile cele de pe urmă l-ai arătat şi pe sfântul Marcu, dimpreună zicând Ţie: Aliluia!

 Icosul 2

Pildă de fapte bune de milostenie şi de înfrânare ai fost dăruit de Dumnezeu lumii, tu care nu ţi-ai îngropat talantul ci l-ai înmulţit spre a primi de la Dumnezeu răspuns bun, te rugăm primeşte această cântare:

Bucură-te păstorule al Efesului

Bucură-te luminătorule de Dumnezeu trimis

Bucură-te tuturor pildă de fapte bune

Bucură-te cel ce cu înfrânarea şi cu milostenia te-ai împodobit

Bucură-te iubitorule de feciorie

Bucură-te că darul ce l-ai primit l-ai înmulţit

Bucură-te că pentru răspuns bun te-ai îngrijit

Bucură-te că rugăciunea ta cu adevărat s-a împlinit

Bucură-te sfinte Marcu mare mărturisitor şi apărător al Ortodoxiei!

 Condacul 3

Ajungând la vârsta bărbatului desăvârşit, nu atât cu anii cât cu mintea cea înţelepţită, te-ai arătat ca o rază ce străluceşti din lumina Sfintei Treimi, pe care o lăudăm cu cântarea: Aliluia!

 Icosul 3

Înger pământesc şi om ceresc, cu ce gură te vom lăuda pe tine şi cu ce glas vom putea povesti darurile tale ce ai luat de la Dumnezeu, pentru care ai fost ridicat la scaunul Efesului ca o lumină pusă în sfeşnic ce luminează tuturor, de la care auzi:

Bucură-te bărbat desăvârşit în înţelepciune

Bucură-te că se minunează cei ce aud de bogăţia darurilor tale

Bucură-te înger pământesc şi om ceresc

Bucură-te cel ce vrednic eşti întru arhierie

Bucură-te cel ce prin nevoinţe te-ai adus întru curăţie

Bucură-te că dragostea cu adevărul ai împreunat

Bucură-te că Filioque eres catolicesc ai arătat

Bucură-te că primatul papal dogmatisind l-ai surpat

Bucură-te sfinte Marcu mare mărturisitor şi apărător al Ortodoxiei!

 Condacul 4

Vechea mitropolie a Efesului oarecând în vremurile vechi scaun apostolesc fiind în care a stat ucenicul cel iubit al Mântuitorului, tu primindu-l, cu acela te-ai sârguit a te asemăna lui Hristos Dumnezeu cântându-i: Aliluia!

 Icosul 4

De la începutul păstoriei tale, preaminunate părinte, de toţi ai fost cunoscut ca fiind păstor adevărat şi toţi slăveau pe Dumnezeu şi pe tine te lăudau zicând:

Bucură-te vas de mult preţ al lui Hristos

Bucură-te ce cu vieţuirea te-ai arătat mult-cuvios

Bucură-te ce prin cuvinte ai grăit luminos

Bucură-te ce până la sânge te-ai împotrivit ereticilor

Bucură-te că te-ai făcut următor Apostolilor

Bucură-te ce neîmblânzit ai asuprit pe draci

Bucură-te cel ce cuvintele latinilor în cenuşă le prefaci

Bucură-te că pe apostaţii ierarhi i-ai mustrat

Bucură-te sfinte Marcu mare mărturisitor şi apărător al Ortodoxiei!

 Condacul 5

Cu voia ta Doamne pentru păcatele noastre ai adus necazuri şi prigoniri, pe care pentru dreptate le primim; dar te rugăm încetează bătaia, potoleşte mânia, pentru rugăciunile sfântului Marcu pentru care Te lăudăm zicând: Aliluia!

 Icosul 5

Începând lupul cel depărtat de Biserică a sfâşia turma lui Hristos, tu ca un diamant tare i-ai stat împotrivă, pentru care ai atras asupra ta ura celor mai mari ai Romei, iar noi fericindu-ţi îndrăzneala te binecuvântăm strigându-ţi:

Bucură-te făclia prealuminată a Bisericii

Bucură-te ce cu lumină ai orbit ereticii

Bucură-te că la pocăinţă pe toţi i-ai chemat

Bucură-te că tâlhăreştilor sinoade nu te-ai plecat

Bucură-te că doar cei învârtoşaţi nu te-au urmat

Bucură-te că nu ai pregetat cu blândeţe a-i mustra

Bucură-te că prin cuvinte sfinte la Ortodoxie pe mulţi ai adus

Bucură-te că minciuna catolicilor nu te-a supus

Bucură-te sfinte Marcu mare mărturisitor şi apărător al Ortodoxiei!

 Condacul 6

Împăratul Ioan al Bizanţului cerând ajutor apusenilor în nevoile poporului în vreme de război, legat-a prieteşug cu latinii, iar tu nicicum nu ai vrut a întări acest sfat, ci drept mărturiseai şi-L slăveai pe Hristos Dumnezeu zicând: Aliluia!

 Icosul 6

Chemând papa în cetatea Florenţei pe ortodocşii arhierei din toată lumea, fost-ai şi tu chemat la acel rău sobor, şi punându-ţi înainte dogmele ereticeşti, te ispiteau să te învoieşti cu ei, iar tu nicidecum nu ai voit a auzi de aceasta ci îndată i-ai mustrat pe faţă, pentru care te lăudăm:

Bucură-te că pe latini i-ai vădit de eres

Bucură-te că la învăţarea norodului ortodox ai purces

Bucură-te că nu ai răbdat dezbinarea Bisericii

Bucură-te că nu ai semnat zapisul cu catolicii

Bucură-te voinic propovăduitor al Sfintei Tradiţii

Bucură-te că te-ai împotrivit unirii cu schismaticii

Bucură-te că cele şapte soboare ţi-au fost dreptar

Bucură-te că ale catolicilor cârteli zadarnice le-ai făcut

Bucură-te sfinte Marcu mare mărturisitor şi apărător al Ortodoxiei!

 Condacul 7

Singur sfinte părinte te-ai aflat în acel nelegiuit sobor ca un fiu al luminii, mărturisind dogma Sfântului Duh care purcede numai din Tatăl, dar închinat dimpreună cu Fiul, o singură Dumnezeire în trei ipostasuri, căreia Îi cântăm: Aliluia!

 Icosul 7

Duhul Sfânt pe care l-ai mărturisit după învăţăturile Sfinţilor Părinţi te-a întărit pe tine cel ce erai sfinţit de El, spre a răbda prigoana şi însingurarea, pentru care auzi:

Bucură-te aur preastrălucit

Bucură-te că în foc te-ai lămurit

Bucură-te că mărturisind te-ai mântuit

Bucură-te că pe demoni i-ai asuprit

Bucură-te credincios apărător al credinţei

Bucură-te păstrător al Sfintei Tradiţii

Bucură-te tâlcuitor iscusit din scripturi

Bucură-te luminos povăţuitor de mulţimi

Bucură-te sfinte Marcu mare mărturisitor şi apărător al Ortodoxiei!

 Condacul 8

Ca altă dată un nou Moise te-ai arătat că din muntele cel sfânt pogorându-te către poporul cel păcătos, le-ai sfărâmat ereticesul aşezământ şi idolul pe care şi l-au făcut, aruncându-l degrab sub blestemul Sfinţilor Părinţi, pe cei ce nu ştiau să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul 8

Văzându-te fiii blestemului celui veşnic că nu te pleci hotărârilor lor, care nicidecum nu au putut a te pleca în vicleşuguri, au aruncat pricini nedrepte asupra ta, prin care în surghiun te-au trimis, iar poporul cel binecredincios departe de tine fiind, îţi cânta:

Bucură-te surpătorul ereticeştilor oşti

Bucură-te înfricoşătorul netrebnicilor papistaşi hulitori

Bucură-te ridicătorul înşelaţilor ce se smeresc

Bucură-te rană mult chinuitoare latinilor eretici

Bucură-te pierzătorul anatemelor celor mincinoase

Bucură-te dumnezeiasca lumină a celor prigoniţi pentru dreptate

Bucură-te povăţuitor şi cârmaci ortodocşilor

Bucură-te vrednic stareţ al monahilor evlavioşi

Bucură-te sfinte Marcu mare mărturisitor şi apărător al Ortodoxiei!

 Condacul 9

Nu ai încetat, părinte, a scrie epistole şi învăţături care erau pline de Duh Sfânt, în care rătăcirea catoliceştilor învăţături o arătai; pentru aceasta noi cei binecredincioşi îl lăudăm pe Dumnezeu cântându-i: Aliluia!

 Icosul 9

Toată cetatea Bizanţului căzută la un gând cu papa Romei o ai afurisit, iar mica turmă ce nu s-a învoit cu neadevărul pe tine te-au luat păstor, care cu un glas te laudă:

Bucură-te stea ce ai condus pe necredincioşi la credinţă

Bucură-te cel prin care se luminează norodul

Bucură-te izgonitorul de iscusite vicleşuguri

Bucură-te făcător de nemincinoase minuni

Bucură-te mângâietor al căzutelor făpturi

Bucură-te stâlp de foc al credinţei

Bucură-te ce neclintit ai pătimit umilinţe

Bucură-te temelia dreptei credinţe

Bucură-te sfinte Marcu mare mărturisitor şi apărător al Ortodoxiei!

 Condacul 10

În sfântul munte al Athonului, venind spre închinare, înştiinţare de la Dumnezeu primind sfinţii părinţi, de a ta venire toţi s-au bucurat, care cu sârguinţă spre a primi binecuvântare de la tine un singur arhiereu ortodox pe tine te mărturiseau, slăvind pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!

 Icosul 10

Venind mai marele Sfântului Munte în insula Limnos unde erai întemniţat, cu întrebări te-a cercetat despre dreapta credinţă, şi primind răspunsul tău cel dreptmăritor, îndată toate lavrele din muntele Athonului ţi-au viersuit cântare, lăudându-te aşa:

Bucură-te cela ce prin feciorie te-ai curăţit

Bucură-te cela ce prin nevoinţe te-ai luminat

Bucură-te că prin mărturisire te-ai desăvârşit

Bucură-te că prin isihie cu mintea ai văzut lămurit

Bucură-te că inima prin rugăciune ţi-ai neprihănit

Bucură-te că de glasul conştiinţei ai ascultat

Bucură-te că simţurile trupeşti cu duh le-ai adăpat

Bucură-te că sufletul nu ţi-ai întinat

Bucură-te sfinte Marcu mare mărturisitor şi apărător al Ortodoxiei!

 Condacul 11

Care laude sau ce cuvinte pot zugrăvi bucuria ce le-ai pricinuit celor dreptcredincioşi în vremurile acelea de prigoană, când toţi după Hristos Dumnezeu şi preacurata Lui Maică, pe tine ajutor te-au agonisit, strigând lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul 11

Înteţindu-se relele chinuiri şi trupul slăbindu-ţi din pricina frigului şi flămânzirii, abătutu-sa asupra ta boala ce nu te-a lăsat până în sfârşit, pentru care te fericim cu unele ca acestea:

Bucură-te cela ce din umbra patimilor ne-ai scos

Bucură-te că la liman duhovnicesc ne-ai adus

Bucură-te rugător pentru cei neiscusiţi în credinţă

Bucură-te dascăl celor iubitori de adevăr întru dreptate

Bucură-te mângâietor celor ce zac întru umilinţe

Bucură-te părinte al monahilor celor ce petrec în trezvie

Bucură-te sfânt povăţuitor al preoţilor cuvioşi

Bucură-te mare luminător al ierarhilor ortodocşi

Bucură-te sfinte Marcu mare mărturisitor şi apărător al Ortodoxiei!

 Condacul 12

Cu ce laude vom ritorisi minunile tale Doamne, care ai întărit mulţimea mucenicilor ce au pătimit până la sânge pentru iubitul Tău Fiu Iisus Hristos, de nu vom cânta: Aliluia!

 Icosul 12

Astăzi la fericitul tău sfârşit, părinte sfinte, toţi doresc să audă cuvântul tău cel de pe urmă, iar tu ca un adevărat slujitor al lui Dumnezeu, poruncă ai lăsat ca la a ta îngropare niciunul să nu vină din cei căzuţi în reaua credinţă, şi nici la al tău mormânt să nu slujească nimeni din latinii cei hulitori, apoi cu veselie sufletul l-ai dat lui Dumnezeu, iar noi îţi cântăm:

Bucură-te că această zi este de bucurie pentru tine

Bucură-te că Hristos ţi-a dat cereasca împărăţie

Bucură-te că multe minuni se fac la al tău mormânt

Bucură-te bucuria iubitorilor de adevăr curat

Bucură-te preacuvios părinte de dragoste luminat

Bucură-te soare care niciodată nu apui

Bucură-te piatră de poticnire apostaţilor de azi

Bucură-te cela ce pe temeiul Credinţei Ortodoxe ne înalţi

Bucură-te sfinte Marcu mare mărturisitor şi apărător al Ortodoxiei!

 Condacul 13

(de 3 ori)

O întru tot lăudate sfinte Marcu, primeşte aceste puţine laude ce le aducem din inimi smerite şi te milostiveşte spre noi cei ce cădem cu smerită rugăciune către tine; grăbeşte spre a ne ajuta căci ridicatu-s-au prigoniri şi dureri negrăite, ca dimpreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

 Apoi iarăşi se zice Icosul 1 şi Condacul 1

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu