luni, 10 ianuarie 2022

POSTAREA DE AMIAZA

 

Acatistul zilei – 10 ianuarie

 Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Grigorie, Episcopul Nyssei, ale Sfantului Cuvios Antipa de la Calapodesti, ale Sfantului Ierarh Dometian, episcopul Melitinei, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, milueste-ne pe noi pacatosii.

Acatistul Sfantului Antipa de la Calapodesti - Sfant Cuvios ! (10 ianuarie)

 


 Troparul Cuviosului, glasul al 3-lea:

Povatuitor preaintelept al calugarilor si inger pamantesc te-ai aratat, Sfinte Cuvioase Parinte Antipa, infranandu-ti trupul cu nepatimirea si luminand inimile credinciosilor cu stralucirea virtutilor tale. Pentru aceasta te-ai facut locas preacinstit al Sfantului Duh si in ceruri ai aflat plata ostenelilor tale de la Hristos Dumnezeu, pe Care roaga-L sa ne daruiasca noua mare mila.

 Troparul Cuviosului, glasul al 5-lea:

Peste pamant arcuindu-te ca un curcubeu, ai ajuns din Sfantul Munte in Athosul de la miazanoapte, Valaam. O, Sfinte Parinte Antipa, mult laudatule, asemenea mult minunatilor batrani ai Moldovei te-ai facut; si acum, locuind in slava cerescului Valaam, roaga-L pe Hristos Dumnezeul nostru sa ne povatuiasca pe calea ingereasca.

 Condacul Sfantului:

Viata pustniceasca dorind, fericite, si grijile pamantesti lepadand, ai parasit desertaciunea "celor trecatoare si ca un nou David de la turmele tatalui fiind luat, in singuratatea pustiului ai intrat, nevoindu-te barbateste in postiri si in privegheri. Pentru aceasta te-ai facut pilda infrumusetata a sihastrilor, impodobindu-ti sufletul cu neprihanita curatie si cu untdelemnul rugaciunii, si luminandu-ti mintea cu privirea la locasurile cele dumnezeiesti, acum te bucuri impreuna cu ingerii inaintea Imparatului fapturii. Pe Acesta roaga-L sa izbaveasca din nevoi si din primejdii pe cei ce savarsesc cu credinta si cu dragoste sfanta pomenirea ta.

 Condacul: glasul al 4-lea:

Din framantatura ostenelilor inmuiate cu lacrimile milostivirii tale, ai dospit rugaciunea cea mult roditoare, Parintele nostru Antipa. Adu-ti aminte si de neamul nostru din care ai odraslit, Preafericite, si ocroteste patria ta cu mijlocirile tale catre Dumnezeu, ca sa-ti cantam tie: Bucura-te, odrasla a Moldovei, iubitorule de pustnicie.

 Condacul 1:

Ca pe o vistierie a nevointelor sihastresti, te laudam pe tine, Cuvioase Parinte Antipa; ca cel ce te-ai invrednicit, prin harul lui Dumnezeu, a dobandi implinirea virtutilor si lucrarea rugaciunii celei curate, instrainandu-te de patria si neamul tau. Pentru aceasta, intr-un glas, cu bucurie iti cantam: Bucura-te, Parinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

 Icos 1:

Din pruncie ai fost ales sa fii salas al Duhului Sfant, Care te-a intarit pururea in lucrarea faptelor bune si in ravna catre viata cea pustniceasca, placuta lui Dumnezeu. Pentru aceasta, noi, cei ce savarsim cu dragoste sfanta pomenirea ta, iti cantam unele ca acestea:

Bucura-te, Cuvioase, zamislit in rugaciune;

Bucura-te, c'a ta mama te-a nascut fara suspine;

Bucura-te, floare rara, pe plaiuri moldovenesti;

Bucura-te, ca iesit-ai din satul Calapodesti;

Bucura-te, mangaiere pentru bunii tai parinti;

Bucura-te, ca pruncia ti-a fost cale catre sfinti;

Bucura-te, c'Alexandru la botez ai fost numit;

Bucura-te, copil ager, luminat de Duhul Sfant;

Bucura-te, cel ce Domnul ti-a pus sufletu-n lumina;

Bucura-te, ca de Duhul, toata inima ti-e plina;

Bucura-te, bunatate, si a ochilor lumina;

Bucura-te, pustnic mare al intinselor cuprinderi;

Bucura-te, faclierul simtitoarelor deprinderi;

Bucura-te, Parinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

 Condacul al 2-lea:

Auzind cuvintele psalmistului care zice: "Arata-mi, Doamne, calea pe care trebuie sa merg, ca la Tine am ridicat sufletul meu", ai plecat la Manastirea

Neamt unde ti-ai inchinat viata slujind lui Hristos si ascultarii neconditionate potrivit regulilor sfinte, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al 2-lea:

Daca ai parasit casa parinteasca si satul natal, ai intrat in obstea fratilor si calugarilor din lavra Neamtului unde ai cautat neincetat sa urmezi pravila Bisericii si sa te induhovnicesti din viata parintilor imbunatatiti. Pentru aceasta, primeste de la noi cantarea aceasta:

Bucura-te, ca de tanar ai plecat spre nevointa;

Bucura-te, ca te mangai din iubire si credinta;

Bucura-te, ca la Neamtu ai intrat in manastire;

Bucura-te, ca Fecioara ti-a fost tie ocrotire;

Bucura-te, ca dorit-ai sfanta viata ingereasca;

Bucura-te, ca-ntru tine Domnu' a vrut sa locuiasca;

Bucura-te, ca virtutea ai avut-o ca arvuna;

Bucura-te, ca vrajmasii n-au putut sa te rapuna;

Bucura-te, ca in suflet ai purtat pe Duhul Sfant;

Bucura-te, cel ce cerul l-ai coborat pe pamant;

Bucura-te, ca viata nu ti-a fost decat o cruce;

Bucura-te si primeste lauda ce ti-o aducem;

Bucura-te, Parinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

 Condacul al 3-lea:

Dupa ani indelungati petrecuti in smerenie si pocainta in obstea Manastirii Neamt, ai avut sfatul imbunatatitului Parinte Dimitrie ca sa pleci in Muntele Sfant al Athonului. Iar acesta, daruindu-ti binecuvantare, ai plecat sa te nevoiesti in Schitul Prodromu, cantand neincetat: Aliluia!

 Icosul al 3-lea:

Puterea Celui Preainalt pogorandu-se peste tine, Parinte Antipa, ai implinit cu osardie poruncile Evanghe­liei lui Hristos, incat numele tau s-a facut cunoscut intre Parintii Athonului, pentru care lucru iti cantam unele ca acestea:

Bucura-te, bun Parinte, plin de har dumnezeiesc;

Bucura-te, ca in suflet razele iubirii-ti cresc;

Bucura-te, pustnic vrednic si inger inaripat;

Bucura-te, ca viata ti-ai ferit-o de pacat;

Bucura-te, floare rara udata de Duhul Sfant;

Bucura-te, ca avut-ai viata sfanta pe pamant;

Bucura-te, piatra-aleasa si frumosul giuvaer;

Bucura-te, ca din lacrimi ti-ai gatit cununa-n cer;

Bucura-te, trandafirul cu petalele-n lumina;

Bucura-te, ca virtutea imbracat-ai ca o haina;

Bucura-te, ca pustia ti-a fost rai duhovnicesc;

Bucura-te, ca in juru-ti flori mirositoare cresc;

Bucura-te, Parinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

 Condacul al 4-lea:

Vazandu-te pe tine vrajmasul, de Dumnezeu purtatorule, Parinte, spo­rind in viata cea duhovniceasca, iti pregatea multime de ispite ca sa te piarda; insa, dupa putin timp, s-a rusinat de statornicia ta in lucrarea virtutilor, caci cantai lui Dumnezeu neincetat: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Avand permanent constiinta prezentei lui Dumnezeu in fiinta ta, Parinte Antipa, nu ti-ai lipit inima de trecatoarele desfatari ale vietii acesteia, facandu-te pilda buna celor ce vor sa se mantuiasca; pentru aceasta iti aducem aceste laude:

Bucura-te, ca fiinta ti-o patrunzi cu nepatrunsul;

Bucura-te, cel ce ruga ti-ai impletit-o cu plansul;

Bucura-te, pustnic mare cu desavarsita minte;

Bucura-te, ca'mplinit-ai toate poruncile sfinte;

Bucura-te, pilda buna si profet intre profeti;

Bucura-te, indreptatorul tinerilor intelepti;

Bucura-te, ca in noapte umpli cerul de-ncantare;

Bucura-te, viers de taina pe launtrica suflare;

Bucura-te, cel ce viata ti-a fost Sfanta Liturghie;

Bucura-te, geana'nchisa peste-a vazului trezvie;

Bucura-te, aurora cu raze stralucitoare;

Bucura-te, ca in Athos ai luminat ca unsoare;

Bucura-te, Parinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

 Condacul al 5-lea:

Precum cerbul care cauta sa se adape din izvoarele cele limpezi ale muntilor, asa si sufletul tau dorea sa se adape din izvoarele cele nesecate ale Harului intru liniste. Pentru aceea, te-ai departat in pustie pentru a petrece impreuna cu ingerii si a canta neincetat lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al 5-lea:

Dupa o vreme ai fost nevoit sa parasesti salasele Athosului, Parinte, calatorind pana in partile Novgorodului, unde ai si ramas pana la sfarsitul vietii tale pamantesti. Intampinand si acolo ispite si greutati, nu te-ai despartit de dragostea Stapanului Hristos, pentru care iti aducem aceasta pioasa cantare:

Bucura-te, ca fiinta ti-a fost plina de Treime;

Bucura-te, ca rabdarea te-a suit la inaltime;

Bucura-te, ca pe diavol de rusine l-ai umplut;

Bucura-te, ca de dansul toata viata ai fugit;

Bucura-te, minte, plina de smerita cugetare;

Bucura-te, ca psalmiiti-au fost pururea cantare;

Bucura-te, ochi launtric vazator prin orice gand;

Bucura-te, cel ce harul ti-l impropriezi plangand;

Bucura-te, fericite, tu, preascump al nostru rod;

Bucura-te, ca viata ti-ai dus-o in Novgorod;

Bucura-te, mandra floare a gradinii romanesti;

Bucura-te, ca te-asteapta plaiurile stramosesti;

Bucura-te, Parinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

 Condacul al 6-lea:

De puterea Duhului Sfant umbrit fiind, Sfinte, cu indrazneala te-ai ridicat impotriva incepatoriilor si stapanitorilor rautatilor celor din lume; si, izgonind viclesugurile lor, toate faptele tale cele bune le-ai savarsit cantand Atotputernicului Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al 6-lea:

Voind Preabunul Dumnezeu sa arate lumii ca nu in zadar se ostenesc toti cei ce implinesc voia Lui, a impodobit, aici pe pamant, pe Cuviosul Antipa cu smerita cugetare si darul inainte-vederii ca sa se preamareasca numele Lui intre prietenii Sai, iar noua, tarie sa zicem:

Bucura-te, cel ce-n tine chipul Lui s-a implinit;

Bucura-te, ca Acela pe tine te-a preamarit;

Bucura-te, cel ce-n dar primesti si darui;

Bucura-te, c-ai dat totul tuturor si fiecarui;

Bucura-te, rugaciune rasucita pe matanii;

Bucura-te, vazatorul de dumnezeiesti vedenii;

Bucura-te, el ce-n taina glasul Domnului asculti;

Bucura-te, ca viata ti-a fost plina de virtuti;

Bucura-te, fantana cea cu apa cristalina;

Bucura-te, focul sacru din a Duhului lumina;

Bucura-te, cel ce trupul cu rugaciune il saturi;

Bucura-te, ca Scriptura ti-a fost pravila si sfaturi;

Bucura-te, Parinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

 Condacul al 7-lea:

Nici frigul, nici aspra vietuire, nici primejdiile tinutului auster al Novgorodului inghetat nu te-au despartit de dragostea lui Hrisots, Care ti-a incalzit sufletul prin energia Duhului Sfant. Preasfanta Treime te-a pazit in viata aceasta, ca sa folosesti multora si sa inveti pe toti a canta: Aliluia!

 Icosul al 7-lea:

Dumnezeu Cel negrait si necuprins de gand si de cuvant, nevazut, neajuns, pururea fiind si Acelasi fiind, Cel care a iubit lumea atat de mult, incat pe Unul-Nascut Fiul Sau L-a dat, ca lumea viata sa aiba si s-o aiba din belsug, te-a ales pe tine, Parinte Antipa, sa-I slujesti cu bunacuviinta. Drept aceea, numele tau, Sfinte, a ramas in memoria celor ce ti-au urmarit viata ta imbunatatita, dar si noua, celor ce-ti cantam:

Bucura-te, cuvioase si dascal al rugaciunii;

Bucura-te, paravanul vanturilor si furtunii;

Bucura-te, fericite, uns cu mir dumnezeiesc;

Bucura-te, floare rara cu miros duhovnicesc;

Bucura-te, ca te bucuri, incetand a' tale plangeri;

Bucura-te, impreuna cu soboarele de ingeri;

Bucura-te, nume pasnic si frumos, cu chip de avva;

Bucura-te urcand trepte, fericit, din slava'n slava;

Bucura-te, ca intrat-ai in timpul lui Dumnezeu;

Bucura-te, ca de haru-I te-ndulcesti mereu, mereu;

Bucura-te, ca stai vesnic intre cetele de sfinti;

Bucura-te, ca si noua multa mila ne trimiti;

Bucura-te, ca in ceruri te avem mijlocitor;

Bucura-te, ca la Domnul ne esti pururi rugator;

Bucura-te, Parintele Antipa, iubitorule de pustnicie!

 Condacul al 8-lea:

Voind Hristos sa arate lumii ca nu in zadar se ostenesc cei ce fac voia Lui aici, pe pamant, ci mare plata se gateste lor intru Imparatia Cerurilor, a preamarit pe alesul Sau, Antipa, la savarsirea din viata aceasta cu asezarea in ceata prietenilor Lui, cu care impreuna canta lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al 8-lea:

Credinta cea dreapta pazind, calea savarsind, incarcat de fapte bune, cand Bunul Dumnezeu a voit, te-a chemat pe tine, Parinte Antipa, de la cele vremelnice la cele nepieritoare, primind cununa cea nevestejita a slavei Lui. Pentru aceasta, iti aducem aceste laude:

Bucura-te, cel ce-n pace lumea o ai parasit;

Bucura-te, ca in ceruri Hristos - Domnul te-a primit;

Bucura-te, ca te bucuri, incetand a tale plangeri;

Bucura-te, impreuna cu soboarele de ingeri;

Bucura-te, nume pasnic si frumos, cu chip de avva;

Bucura-te urcand trepte, fericit, din slava'n slava;

Bucura-te, ca intrat-ai in timpul lui Dumnezeu;

Bucura-te, ca de haru-I te-ndulcesti mereu, mereu;

Bucura-te, ca stai vesnic intre cetele de sfinti;

Bucura-te, ca si noua multa mila ne trimiti;

Bucura-te, ca in ceruri te avem mijlocitor;

Bucura-te, ca la Domnul ne esti pururi rugator;

Bucura-te, Parintele Antipa, iubitorule de pustnicie!

 Condacul al 9-lea:

Trupul tau plin de mireasma ostenelilor a fost ingropat in Manastirea Valaam, alaturi de ale acelor cuviosi parinti nevoitori, iar sufletul tau salasluieste pururea in locasurile ceresti, slavind neincetat pe Dumnezeu, cantand: Aliluia!

 Icosul al 9-lea:

Nu dupa multa vreme trupul tau s-a dovedit a fi salas al Duhului Sfant, Parinte Antipa. De aceea, cu evlavie sfintele tale oseminte au fost scoase si puse cu cinste, ca o comoara de mult pret, spre inchinare credinciosilor. Iar vestea preamaririi tale de catre Dumnezeu s-a raspandit in toata lumea ortodoxa, dar mai curand in patria si neamul tau din care ai plecat. Pentru aceasta iti cantam:

Bucura-te, ca in chinuri ti-a fost totdeauna traiul;

Bucura-te, ca rabdarea te-a facut sa castigi raiul;

Bucura-te, ca de-a pururi vezi fata Sfintei Treimi;

Bucura-te, ca in juru-ti cresc multime de lumini;

Bucura-te, trup de slava inundat de Duhul Sfant;

Bucura-te, ca pamantul nu te-a socotit pamant;

Bucura-te, podoaba scumpa care ceru 'mpodobesti;

Bucura-te, camara-n care pururi cu Hristos vorbesti;

Bucura-te, chip de inger, in vazduhul necuprins;

Bucura-te, raza sfanta, lumina si foc nestins;

Bucura-te, ca din slava har pogoara sa ne-adape;

Bucura-te 'ndepartare care, totusi, esti aproape;

Bucura-te, Parinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

 Condacul al 10-lea:

In ceata alesilor Tai ai asezat pe Cuviosul Antipa, cel mult nevoitor. Caci acesta a stiut pe pamant sa preamareasca numele Tau, iar in ceruri Te lauda neincetat impreuna cu ingerii, cantand: Aliluia!

 Icosul al 10-lea:

Ca un zid tare impotriva ispitelor esti pentru noi, Sfinte Cuvioase Parinte Antipa; roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru neamul romanesc, ca intru bucuria inimii sa-ti cantam:

Bucura-te, stea cereasca in lumina negraita;

Bucura-te, datatorule de energie nenascuta;

Bucura-te, stiutorul nestiutelor mistere;

Bucura-te, datatorul de stiinta si putere;

Bucura-te, trandafirul inflorit pe vesnicie;

Bucura-te, sfesnic sacru care-n alte zari invie;

Bucura-te, ca stai vesnic intre cetele marite;

Bucura-te, ca prin tine, Hristos mila ne trimite;

Bucura-te, lecuirea bolilor nevin­decate;

Bucura-te, datatorul de puteri si sanatate;

Bucura-te, hranitorul cel cu painea mantuirii;

Bucura-te, purtatorul de balsamul lecuirii;

Bucura-te, Parinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

 Condacul al 11-lea:

Faclie purtatoare de lumina te avem pe tine, Parinte Antipa, ca luminezi toata Biserica Ortodoxa, de la o margine la alta, izvorand buna mireasma si revarsand tamaduiri celor ce cinstesc cu dragoste si se inchina sfintelor tale moaste. Pentru aceasta, lui Dumnezeu, Cel in Treime laudat, ii cantam impreuna cu tine: Aliluia!

 Icosul al 11-lea:

Laudam nevointele tale, Cuvioase Parinte, cinstim sfintele tale moaste, preamarim rabdarea ta pentru Hristos, cantam cu bucurie incununarea ta in ceruri si te rugam, cu osardie, sa ne ajuti pe noi in vremea ispitelor si necazurilor, care ne impresoara, ca sa-ti cantam:

Bucura-te, ca in lume te-a umbrit cereasca raza;

Bucura-te, ca prin tine crestinii se lumineaza;

Bucura-te, biruinta, in a lumii osteneala;

Bucura-te, indraznire, in a noastra indoiala;

Bucura-te, vindecare bolilor nevindecate;

Bucura-te, ca esti baie spalatoare de pacate;

Bucura-te, cort de aur si ancora a nadejdii;

Bucura-te, aparare celor ce sunt in primejdii;

Bucura-te, mangaierea celor slabi de suferinta;

Bucura-te, alinare celor ce vin cu credinta;

Bucura-te, scara tare si putere nevazuta;

Bucura-te, izbavirea celor ce cad in ispita;

Bucura-te, Parinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

 Condacul al 12-lea:

Daruieste, Parinte, si noua din darurile cu care te-a inzestrat Dumnezeu, ca sa putem birui uneltirile vrajmasilor, sa mergem pe calea Adevarului si a dreptatii, ca impreuna cu tine sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al 12-lea:

Cel ce vezi pururea fata Treimii Celei de o fiinta si nedespartita, Sfinte Cuvioase Parinte Antipa, primeste lauda si cantarea noastra:

Bucura-te, pazitorul, a sihastrilor din munti;

Bucura-te zi de pace si alesul intre sfinti;

Bucura-te, usurinta in ale noastre mari necazuri;

Bucura-te, biruinta si-ajutor in negre ceasuri;

Bucura-te, saturarea celor care iti cer hrana;

Bucura-te, incalzirea celor goi fara de haina;

Bucura-te, cale buna si podoaba fecioriei;

Bucura-te, crin de aur si sadul cuviosiei;

Bucura-te, scutul tare si sabia nedreptatii;

Bucura-te, adevarul si solia demnitatii;

Bucura-te, miluirea celor ce se pocaiesc;

Bucura-te, ajutorul celor ce se mantuiesc;

Bucura-te, Parinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

 Condacul al 13-lea:

O, preaminunate Parinte Antipa, omul rugaciunii si podoaba cuviosilor, cel ce ai castigat mostenirea vesnicelor bunatati, primeste aceasta cantare de lauda si, prin rugaciunile tale catre Dumnezeu, cere noua iertare pacatelor si izbavire de chinurile vesnice, ca impreuna cu tine sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia! (de trei ori).

 (sursa: crestin ortodox)

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu