Acatistul zilei – 2 decembrie
Pentru
rugaciunile Sfantului Chiril Fileotul, ale Sfantului Proroc Avacum, ale Sfintei
Mucenite Miropi, ale Sfantului Ierarh Solomon, Arhiepiscopul Efesului si ale
Sfantului Cuvios Porfirie Kafsokalivitul, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui
Dumnezeu, milueste-ne pe noi pacatosii.
Acatistul
Preacuviosului Părinte Porfirie – 2 Decembrie
Condacul 1
Pe Părintele nostru Porfirie, făcătorul
de minuni, care a împărţit mană din pustia binecuvântată a Sfântului Munte
celor ce flămânzeau în pustia duhovnicească a lumii, veniţi să îl lăudăm,
binecredincioşilor, şi pentru rugăciunile pe care le înalţă Domnului pentru
mântuirea neamului creştinesc să îi mulţumim cântându-i: Bucură-te, Părinte
Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Icosul 1
Ai auzit dulcele glas al Preadulcelui
Iisus chemându-te la nunta cea veşnică şi zicând: "Vino, Părinte Porfirie,
de moşteneşte împărăţia Cerurilor care este gătită celor ce şi-au purtat crucea
nevoindu-se din dragoste pentru Dumnezeu!"; noi, vrând a fi părtaşi
fericirii tale, îţi aducem aceste laude:
Bucură-te,
cel ce mijloceşti înaintea Sfintei Treimi pentru mântuirea noastră;
Bucură-te,
rod înmiresmat al Tradiţiei Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te,
ostaş îmbrăcat în armură duhovnicească;
Bucură-te,
furtună care spulberi cuiburile ereticilor;
Bucură-te,
cel ce te-ai dăruit în întregime fiecăruia dintre cei ce te cercetau;
Bucură-te,
că luptând împotriva puterilor întunericului, le-ai biruit;
Bucură-te,
că ai apărat predaniile bisericeşti şi ai stat împotriva rătăcirilor de multe
feluri;
Bucură-te,
că i-ai binecuvântat pe cei ce au mărturisit minunile tale;
Bucură-te,
că i-ai mustrat pe cei ce au spus despre tine lucruri neadevărate;
Bucură-te,
cel ce stai departe de cei care răstălmăcesc minunile tale;
Bucură-te,
cel ce primeşti laudele aduse de către cei binecredincioşi;
Bucură-te,
ceară însemnată cu pecetea sfinţeniei;
Bucură-te,
Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul al 2-lea
Ştiind micimea vieţuirii noastre, să nu
deznădăjduim aflând nevoinţele Preacuviosului Părinte Porfirie, nici să
încercăm a le urma fără dreaptă socoteală, şi mai ales să nu căutăm a agonisi
harismele sale, căci nu puţină vătămare vom afla. Ci să căutăm a învăţa de la
el smerenia şi dragostea pentru cele sfinte, ca să îi putem cânta lui Dumnezeu:
Aliluia!
Icosul al 2-lea
Ai primit la botez numele de Evanghelie,
care se tâlcuieşte „Bună-Vestire", şi întreaga ta viaţă a fost o
bună-vestire despre lucrarea Duhului Sfânt şi despre dobândirea veşniciei de
către oamenii care, trecători fiind prin viaţa pământească, L-au cunoscut pe
Domnul care ieri, astăzi şi în veac Acelaşi este, şi din revărsarea inimii
ţi-au cântat:
Bucură-te,
că din pruncie ai fost păzit de Cel a cărui întrupare a fost binevestită de
înger;
Bucură-te,
că din fragedă vârstă ai năzuit să îi închini Domnului viaţa ta;
Bucură-te,
că din copilărie ai plecat la Muntele Athos ca să urci muntele virtuţilor;
Bucură-te,
că atunci când te-ai lovit din greşeală cu securea în picior ai cerut ajutorul
Maicii Domnului;
Bucură-te,
că ocrotitoarea Sfântului Munte ţi-a oprit de îndată şiroirea sângelui;
Bucură-te,
că ai trăit acoperit de Sfântul ei Acoperământ;
Bucură-te,
că pentru vieţuirea ta cucernică ai fost hirotonit preot;
Bucură-te,
că ajutând mulţimi de oameni nu ţi-ai pierdut liniştea;
Bucură-te,
luminător al Atenei şi a toată Grecia;
Bucură-te,
că ai fost căutat de pelerini veniţi din toată lumea;
Bucură-te,
că ai trăit în vremurile noastre nevoinţe aspre ca ale Părinţilor din vechime;
Bucură-te,
că până la moarte L-ai slujit cu jertfelnicie pe Hristos;
Bucură-te,
Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul al 3-lea
Nu pentru vre-o nevoinţă aparte s-au
revărsat asupra ta râurile binecuvântărilor, ci pentru că luând asupra ta
crucea grea a ascultării ai urmat Domnului care S-a arătat pe Sine ascultător
până la moarte, şi lepădând voia ta la picioarele bătrânilor tăi ai învăţat de
la aceştia cântarea: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Să vadă roadele ascultării cei ce vor să
trăiască neavând povăţuitor, cei care plini fiind de mândrie cred că au găsit
un drum mai scurt către Dumnezeu, şi să îşi cunoască înşelarea. Iar noi să luăm
aminte la vieţuirea Preacuviosului Părinte Porfirie şi cerându-i să mijlocească
la Dumnezeu ca să primim puterea de a merge pe calea ascultării, să îi cântăm
aşa:
Bucură-te,
rob al lui Hristos care ai cunoscut ce înseamnă adevărata libertate;
Bucură-te,
că nu ai cunoscut povara libertăţii pătimaşe;
Bucură-te,
cel ce supunându-te bătrânilor tăi ai înţeles taina ascultării;
Bucură-te,
că Părinţii Pantelimon şi Ioanichie te-au învăţat lepădarea voii;
Bucură-te,
că atunci când ţi s-au deschis ochii duhovniceşti i-ai văzut cu duhul pe
bătrânii tăi;
Bucură-te,
cel ce făcând ascultare ai ieşit din chilia unui părinte pe fereastră;
Bucură-te,
că nu te-ai mâhnit când frumoasa pasăre cioplită fără binecuvântare ţi-a fost
frântă;
Bucură-te,
că aşa s-a frânt şi gândul inimii tale de a face ceva după propria voie;
Bucură-te,
că prin rugăciune ai devenit asemenea stâlpilor monahismului;
Bucură-te,
că ieşind în mijlocul oamenilor te-ai sârguit să te jertfeşti pentru ei;
Bucură-te,
că ai ridicat mănăstirea din Milesi ca pe un chivot al cunoaşterii lui
Dumnezeu;
Bucură-te,
cel ce ai găsit în Sfânta Scriptură şi în Vieţile Sfinţilor chipuri de
sfinţenie;
Bucură-te,
Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul al 4-lea
"Dacă nu ar fi scris Sfântul Ioan
Scărarul cartea despre dumnezeiescul urcuş, ar fi putut-o scrie cu pricepere
Părintele Porfirie", s-a dat mărturie despre măsura sporirii tale;
văzându-te Domnul că din copilărie ai vrut să urmezi viaţa de nevoinţă a unui
alt avvă Ioan, cel numit Colibaşul, a venit în întâmpinarea ta şi ţi-a călăuzit
paşii pe treptele scării raiului, iar tu I-ai cântat cu umilinţă: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Mincinoşi sunt ritorii care învaţă că
vremea sfinţeniei a trecut, că în vremurile noastre nu mai este cu putinţă
omului să meargă pe calea cea strâmtă pe care o arată Scriptura; nouă numai a
cugeta la vieţuirea ta ne este de ajuns pentru a sta împotriva unora ca
aceştia, care nu vor să cânte împreună cu noi:
Bucură-te,
că urmând Sfântului Ioan Colibaşul, L-ai primit pe Hristos în chilia inimii
tale;
Bucură-te,
că Sfântul Porfirie al Gazei te-a crescut ca pe un urmaş al său;
Bucură-te,
bucurie a Sfântului Atanasie şi a celorlalţi cuvioşi aghioriţi;
Bucură-te,
cel ce ieşind din Sfântul Munte nu ai părăsit smerenia Sfântului Siluan;
Bucură-te,
că primind bastonul trimis de Sfântul Gherasim ai primit şi binecuvântarea
acestuia;
Bucură-te,
cu Sfântul Vasile cel Mare care te-a ajutat să ridici aşezământul din Milesi;
Bucură-te,
cu Sfinţii Ierarhi Nicolae şi Spiridon, neobosiţii făcători de minuni;
Bucură-te,
cu Sfinţii Cosma şi Damian şi cu ceilalţi Sfinţi doctori fără de arginţi;
Bucură-te,
cel ce ai fost asemănat cu Sfântul Serafim de la Sarov;
Bucură-te,
că ai arătat lumii că harismele Sfântului Nectarie din Eghina nu s-au pierdut;
Bucură-te,
cu soborul tuturor Cuvioşilor Părinţi şi Cuvioaselor Maici;
Bucură-te,
floare din buchetul Maicii Domnului care ai împrăştiat mireasma din Grădina ei;
Bucură-te,
Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul al 5-lea
Deşi în timpul vieţii ai avut parte de
apăsătoare boli, Părinte, nu te-ai lăsat biruit de durere, ci le-ai răbdat cu
mucenicească răbdare, şi în loc să cârteşti ai primit suferinţa cu seninătate,
cântându-I lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Cine poate să stea departe de
mijlocirile tale, ştiind câtă mulţime de bolnavi au simţit ajutorul tău? Cine
oare va şovăi să alerge la tine, aflând că din zi în zi numărul celor ce au
primit sănătate trupească şi sufletească sporeşte fără încetare? O, Părinte
Porfirie, pentru grija pe care ai arătat-o şi o arăţi celor bolnavi, primeşte
de la noi laudele acestea:
Bucură-te, că suferind grele boli ai
primit puterea de a-i ajuta pe bolnavi;
Bucură-te, că i-ai învăţat pe oameni că
vindecarea adevărată vine de la Dumnezeu;
Bucură-te, că însemnând bolnavii cu
semnul sfintei cruci le-ai uşurat durerile;
Bucură-te, cel ce i-ai ferit pe
credincioşi de doctorii cei închipuiţi care au puteri diavoleşti;
Bucură-te, că ai vindecat de paralizie
pe femeia celui ce a venit să te caute la mănăstire;
Bucură-te, că deşi acela nu te-a găsit a
avut mare credinţă în puterea mijlocirilor tale tainice;
Bucură-te, că aşa cum ai vindecat-o pe
femeia sa îi poţi vindeca şi pe cei pentru care ne rugăm;
Bucură-te, că i-ai mângâiat pe cei
căzuţi în deznădejde;
Bucură-te,
că i-ai povăţuit să poarte crucea răbdării;
Bucură-te,
că bolnavilor care ţi-au cerut ajutorul le-ai adus grabnică tămăduire;
Bucură-te,
cel ce şi acum te rogi pentru cei aflaţi în diferite suferinţe;
Bucură-te,
că pentru tine nu există boli de nevindecat;
Bucură-te,
Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul al-6-lea
Nici un om nu este fără de păcat, nici
un om nu se poate făli că a scăpat de orice urmă a bolii. Ştiind că nu numai
trupurile noastre, ci şi sufletele noastre sunt atinse de boală, dar ştiind şi
că Dumnezeu este Cel ce dăruieşte sănătate celor dreptcredincioşi, îţi cerem să
te rogi ca împreună cu cei tămăduiţi de bolile lor să Ii putem cânta lui
Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al-6-lea
Noule doctor fără de arginţi, Părinte
Porfirie, mulţumindu-ţi că prin nenumărate minuni ai dăruit celor suferinzi
tămăduirea, nu vom obosi vestind celorlalţi vindecările făcute prin rugăciune
către Dumnezeu, şi pentru aceasta te rugăm să primeşti drept plată mulţumirile
noastre:
Bucură-te,
că pe pruncul care nu se mişca l-ai vindecat spre bucuria părinţilor lui;
Bucură-te,
pentru copiii care primind vindecare trupească L-au slăvit pe Dumnezeu;
Bucură-te,
că pe femeia necăjită de boala bărbatului ei ai invăţat-o să se ferească de
tulburarea adusă de diavol;
Bucură-te,
cel ce îi ocroteşti pe cei care se îngrijesc cu dragoste de bolnavi;
Bucură-te,
cel ce vedeai şi vezi mai bine decât doctorii bolile oamenilor;
Bucură-te,
cel ce stai împotriva doctorilor nepricepuţi ca să-i fereşti pe bolnavi de mai
multă suferinţă;
Bucură-te,
cel ce te-ai arătat bolnavei care suferea de tromboză şi ai vindecat-o;
Bucură-te,
că mai târziu aceasta a recunoscut chipul tău şi aşa a înţeles de la cine a
primit ajutorul;
Bucură-te,
că doctorii au rămas fără grai în faţa vindecărilor pe care le-ai făcut;
Bucură-te,
balsam care aduci de la Dumnezeu vindecare trupească şi sufletească;
Bucură-te,
că prin rugăciunile tale s-a biruit rânduiala firii;
Bucură-te,
cel ce îi întăreşti pe cei care mărturisesc vindecările tale minunate;
Bucură-te,
Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Răbdând suferinţele ca un al doilea Iov,
ai arătat prin viaţa ta că încercările îngăduite de Dumnezeu nu covârşesc puterea
omenească, şi că oricât de grele ar fi acestea, dacă ne luptăm să le biruim,
Mântuitorul Hristos va pune pe frunţile noastre cununi strălucitoare, pentru
care îi cântăm: Aliluia!
Icosul al-7-lea
Auzind cum în timpul vieţii şi după
moarte i-ai izbăvit de felurite ispite pe cei cărora le-ai cunoscut
neputinţele, şi aflându-ne noi înşine în ispite fără de număr, căci viermele
păcatului nu doarme, dorim să te avem ca ocrotitor al nostru, şi pentru aceasta
îţi cântăm:
Bucură-te,
că trecând prin furtuna necazurilor ai primit puterea de a-i ajuta pe cei
ispitiţi;
Bucură-te,
că i-ai făcut dreptate slujbaşului învinuit pe nedrept;
Bucură-te,
că pe tânăra care vroia să se sinucidă ai scăpat-o din ghearele diavolului;
Bucură-te,
că ai prevenit maicile de la Mănăstirea Jazak să nu bea apă din fântâna
otrăvită de necredincioşi;
Bucură-te,
că fără teamă în vreme de război ai scăpat o fată de la pângărire;
Bucură-te,
că l-ai izbăvit pe ucenicul tău de primejdia din adâncurile apelor;
Bucură-te,
cel ce dai cu prisosinţă cele de trebuinţă credincioşilor;
Bucură-te,
că printr-o minune Cel ce a înmulţit peştii în pustie te-a vădit a fi asemenea
Lui;
Bucură-te,
că această minune şi altele asemenea ei au fost tăinuite până după moartea ta;
Bucură-te,
cel ce te-ai arătat în chip minunat celor care ţi-au cerut ocrotirea;
Bucură-te,
că oricine te cheamă în ajutor cu credinţă primeşte sprijinul tău;
Bucură-te,
că nenumărate sunt facerile de bine pe care ni le-ai arătat;
Bucură-te,
Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul al-8-lea
Cum să nu ne veselim de minunile tale?
Cum să nu tresalte inimile noastre la aflarea bucuriei pe care o aduci celor ce
te cinstesc, tainicule povăţuitor al călugărilor şi al mirenilor? Ştiind că
ducând viaţă monahicească tu ai fost călăuză pricepută şi pentru familiile care
în viforul lumii au căutat liniştea duhovnicească, îi cântăm Celui Care te-a
înţelepţit: Aliluia!
Icosul al-8-lea
Văzând cum vrăjmaşul diavol se luptă ca
mirenii să ducă o viaţă cât mai pătimaşă, aducându-le tulburare în suflet şi
şoptindu-le că numai în mănăstiri se poate duce o viaţă bineplăcută lui
Dumnezeu, tu i-ai povăţuit să stea împotriva acestuia şi să ducă lupta cea
bună, iar ei sporind în vieţuirea duhovnicească ţi-au cântat:
Bucură-te,
că îi afli pe fiii risipitori şi te rogi pentru ei;
Bucură-te,
că aduci pacea în familiile dezbinate;
Bucură-te,
că le-ai descoperiţi celor căzuţi calea pocăinţei;
Bucură-te,
că i-ai ajutat pe aceştia să ajungă fii credincioşi ai Bisericii;
Bucură-te,
că i-ai învăţat pe părinţi să trăiască o viaţă sfântă pentru ca fiii lor să fie
păziţi de ispite;
Bucură-te,
că rugându-se Domnului ucenica ta a fost peţită de tânărul pe care îl iubea;
Bucură-te,
că domolind împotrivirile părinţilor lui, au reuşit să se căsătorească;
Bucură-te,
că le-ai vorbit despre Hristos tinerilor care necunoscând lumina trăiau în
patimi;
Bucură-te,
că ei ţi-au sărutat picioarele cu dragoste;
Bucură-te,
sprijin al celor ce vor să îşi întemeieze o familie;
Bucură-te,
că Domnul ţi-a dat priceperea de a fi călăuză pentru cei căsătoriţi;
Bucură-te,
blând duhovnic care cu iscusinţă ai vindecat rănile sufleteşti;
Bucură-te,
apostol al sfinţeniei în vremuri de mare tulburare;
Bucură-te,
Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Doamne, Cel ce ne-ai zis "Fiţi
sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt", Care prin gura
Preacuviosului Părinte Porfirie ne-ai amintit această poruncă a Ta, iar noi am
priceput că numai dacă vom merge pe calea sfinţeniei vieţile noastre vor
cunoaşte împlinirea, acoperă-ne cu harul Tău cel ceresc ca să mergem pe această
cale fără a fi vătămaţi de cursele diavolului şi să îţi cântăm în toată vremea:
Aliluia!
Icosul al-9-lea
Ceea ce mărturiseşte întreaga predanie a
Răsăritului, şi anume că Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să se sfinţească,
este cu anevoie de priceput; dar ascultându-te pe tine, Preacuvioase Părinte,
că ne îndemni să ajungem la măsura sfinţeniei, oricât de mari ar fi ispitele
care ne apasă, îţi zicem:
Bucură-te,
icoană a virtuţilor poleită cu aurul smereniei;
Bucură-te,
că nu numai pe monahi, ci şi pe mireni i-ai îndemnat să rostească rugăciunea
lui Iisus;
Bucură-te,
că îi vezi pe creştinii râvnitori strălucind ca nişte făclii;
Bucură-te,
că l-ai văzut pe Părintele Yannis îmbrăţişându-şi preoteasa în lumina raiului;
Bucură-te,
dascăl al cugetării la cele sfinte;
Bucură-te,
că săvârşind dumnezeieştile slujbe inima ta a devenit altar al Celui Preaînalt;
Bucură-te,
că aflând nevoinţele tale sporim în nevoinţă;
Bucură-te,
că prin postiri îndelungate ţi-ai hrănit sufletul cu putere cerească;
Bucură-te,
lumânare care te-ai asemănat rugului lui Moise;
Bucură-te,
că prin înţelepciune duhovnicească i-ai întrecut pe înţelepţii lumii acesteia;
Bucură-te,
că ne-ai îndemnat ca prin lungi privegheri să călătorim spre odihna veşnică;
Bucură-te,
adeverire a învierii lui Hristos;
Bucură-te,
Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul al 10-lea
Fiind aprins de dragostea cea
duhovnicească şi vrând să propovăduieşti oamenilor credinţa în Hristos. pentru
râvna ta Domnul te-a chemat să fii părtaş darurilor Sfinţilor Apostoli şi prin
harisma vorbirii în limbi ai grăit pe înţelesul celor de alt neam, iar ei
mirându-se de sfinţenia ta au strigat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Vrând tu să o ajuţi pe tânăra Annoula să
lepede cugetările deşarte şi să creadă în Atotputernicul Dumnezeu, nu ţi-a fost
oprelişte necunoaşterea limbii pe care o vorbea aceasta, ci prin darul lui
Dumnezeu ai trecut de acestă stavilă, spre bucuria celor care te laudă aşa:
Bucură-te,
că niciodată nu ai greşit când ai spus oamenilor cele pe care ţi le-a arătat
Domnul;
Bucură-te,
cel ce din smerenie nu I-ai cerut Domnului harisme alese;
Bucură-te,
că nu te-ai mândrit pentru darurile cu care Dumnezeu te-a covârşit;
Bucură-te,
că primindu-le nu ai contenit cugetarea smerită la propria ta păcătoşenie;
Bucură-te,
că minunile le-ai făcut nu spre lauda ta, ci spre slava lui Dumnezeu;
Bucură-te,
că şi noi am urmat povaţa pe care i-ai dat-o femeii credincioase, şi nu ne
îndoim de harismele tale;
Bucură-te,
că ai trăit bucuria Rusaliilor;
Bucură-te,
cel ce prin luminare dumnezeiască ai înţeles necazurile oamenilor;
Bucură-te,
că ai astupat gurile celor care cârteau împotriva darurilor Sfântului Duh;
Bucură-te,
că ne-ai lămurit că puterile celor depărtaţi de Biserică vin de la îngerii
căzuţi;
Bucură-te,
stavilă pentru cei care fiind stăpâniţi de diavol imitau darul vorbirii în
limbi;
Bucură-te,
cel ce cunoşteai graiurile păsărilor şi ale animalelor:
Bucură-te,
Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Cuvântul despre trecerea în veşnicie,
cum că "de vei muri înainte de a muri, nu vei mai muri atunci când vei
muri", a fost sorbit de inima ta însetată de cunoaştere şi luminându-te
te-ai împărtăşit de această trăire când moartea ta a devenit un puternic:
Aliluia!
Icosul al 11-lea
"După ce voi pleca la Domnul, eu
voi continua să vă vorbesc. Voi, oare, mă veţi auzi?", ne-ai întrebat pe
toţi cei care te purtăm cu dragoste în inimile noastre. Nefiind vrednici de a
auzi cuvintele tale pline de putere, facem ceea ce ne este cu putinţă şi
îndrăznim să îţi aducem smerită laudă, ştiind că asculţi glasurile noastre:
Bucură-te,
cel ce ţi-ai aşteptat moartea ca pe o întâlnire cu Dumnezeu;
Bucură-te,
că ai părăsit această lume chemîndu-L pe Mântuitorul Hristos;
Bucură-te,
că ai adormit în Sfântul Munte, pe care lăuntric niciodată nu l-ai părăsit;
Bucură-te,
că dragostea ta pentru Hristos a covârşit frica morţii;
Bucură-te,
că rugându-te se risipea norul întunecat pe care îl vedeai deasupra unora
dintre muribunzi;
Bucură-te,
cel ce şi acum te rogi pentru cei aflaţi pe patul de moarte;
Bucură-te,
cel ce ne fereşti de moarte năprasnică;
Bucură-te,
că ultima ta dorinţă a fost "ca toţi să fie una", după cum voieşte
Hristos;
Bucură-te,
că te-ai rugat ca toţi oamenii să îl cunoască pe Dumnezeul Părinţilor noştri;
Bucură-te,
că Cel Ce a înviat din morţi te-a învăţat să biruieşti moartea;
Bucură-te,
că privind blândul tău chip ne umplem de mângâiere;
Bucură-te,
văzând că seminţele pe care le-ai semănat dau roadă îmbelşugată;
Bucură-te,
Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul al 12-lea
Aşa precum Sfântul Nectarie a voit ca
moaştele sale bine-mirositoare să fie împărţite spre binecuvântare în tot
pământul, şi pretutindeni s-a aflat de minunile sale, tot aşa după adormirea ta
Dumnezeu a vrut ca cinstirea ta să se răspândească în toate colţurile lumii, ca
toţi cei care în aceste vremuri de rătăcire au cunoscut că eşti stâlp de lumină
al dreptei-credinţe, să cânte Domnului împreună cu tine: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Înainte de a primi cinstirea cuvenită de
la oamenii cei muritori, bine-plăcutule al lui Dumnezeu, ai primit o cinstire
mai înaltă, căci ai fost prăznuit în Biserica Cerească de soborul celor care
îmbrăcaţi în veşminte luminoase cântau îngereşte troparul tău, şi cărora
următori facându-ne noi îţi zicem cu mare glas:
Bucură-te,
dar nepreţuit pe care Dumnezeu l-a dăruit Bisericii;
Bucură-te,
că am fost povăţuiţi în chip minunat să ne rugăm ţie;
Bucură-te,
că însuşi Domnul S-a îngrijit să primeşti cinstire de la oameni;
Bucură-te,
ascultând laudele celor care aşteaptă tainica ta povăţuire;
Bucură-te,
că aşa cum te rugai înainte împreună cu ucenicii tăi, te rogi acum cu noi toţi;
Bucură-te,
că precum îţi ocroteai fiii duhovniceşti acum ne ocroteşti şi pe noi;
Bucură-te,
că numărul celor care te cinstesc creşte fără încetare;
Bucură-te,
prieten al celor care învaţă de la tine urcuşul duhovnicesc;
Bucură-te,
că cei ce au privit chipul tău luminat vor să atingă şi sfintele tale moaşte;
Bucură-te,
candelă aprinsă de Părintele Ceresc;
Bucură-te,
ucenic al Fiului lui Dumnezeu;
Bucură-te,
vas ales al Sfântului Duh;
Bucură-te,
Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul al 13-lea
O, Preacuvioase Părinte Porfirie,
făcătorule de minuni, primind această puţină rugăciune de la noi, cei ce din
prea-plinul inimii îţi aducem laude după cuviinţă, ajută-ne să punem început
bun şi lepădând toate patimile şi poftele să trăim ca mădulare sfinte ale
Bisericii, ca împreună cu tine să putem cânta în vecii vecilor: Aliluia!
( de 3 ori )
RUGĂCIUNE
Preacuvioase Părinte Porfirie, robule al
Dumnezeului celui viu, primeşte laudele pe care ţi le aducem cu inimă smerită
şi mijloceşte înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră.
Ocroteşte-ne de tot răul şi de toată
tulburarea. Ajută-ne să biruim ispitele care ne stau înainte şi prin răbdarea
noastră să dobândim cununile cele netrecătoare. Iar la înfricoşătoarea Judecată
să fim feriţi de veşnica pedeapsă şi să fim aşezaţi în partea cea de-a dreapta,
unde cu soborul tuturor sfinţilor te veseleşti de frumuseţile cereşti. Ca
primind grabnicul tău ajutor să îi mulţumim în vecii vecilor Dumnezeului Care
te-a proslăvit. Amin.
TROPARUL Părintelui
Porfirie
Nu trecuse mult timp din ziua adormirii
părintelui Porfirie când, un nepot de-al său, de meserie educator, a văzut în
vis o biserică uriaşă, scăldată în lumină, aflată în înaltul cerului, ce fusese
ridicată în cinstea părintelui Porfirie şi în mijlocul căreia şedea însuşi părintele
Porfirie. Totodată a văzut cum numeroşi oameni ai lui Dumnezeu, îmbrăcaţi în
straie de lumină şi purtând cununi strălucitoare, se adunaseră înăuntrul dar şi
în afara bisericii şi cântau cu glasuri melodioase un tropar, al cărui text şi
a cărui muzică erau închinate părintelui Porfirie.
După cum pe pământ te rugai pentru
tămăduirea neputinţelor şi pentru iertarea păcatelor noastre, tot astfel şi
acum roagă-te în ceruri, părinte Porfirie, şi roagă-L pe Hristos Dumnezeul
nostru să mântuiască sufletele noastre.
(sursa: doxologia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu