Acatistul zilei – 13 decembrie
Condacul
1:
Pomenirea ta cea purtătoare de
lumină, ierarhe a lui Hristos, veseleşte sufletele celor binecredincioşi, că tu
înţelept tâlcuitor al dreptei credinţe şi luminător al limbii române te-ai
arătat. De aceea, toți se bucură şi te laudă: Bucură-te, Sfinte ierarhe
Dosoftei, luminător al cuvintelor!
Icosul
1:
Ca pe un purtător de biruinţă te-au
încununat cetele îngereşti, ierarhe Dosoftei, că, deşi tânăr la trup, te-ai
dovedit înţelept cu mintea, iar inima ta s-a aflat la pământ bine roditor, căci
primind sămânţa adevărului ai rodit înmiit. Pentru aceasta, ca un adevărat
lucrător al celor duhovniceşti te rugăm: întăreşte şi-n sufletele noastre
nemuritoare virtuţile dreptei credinţe, celor ce-ţi cântăm:
Bucură-te, lucrător plin de
înţelepciune,
Bucură-te, ucenic săvârşitor al faptei bune,
Bucură-te, fire blândă şi cucernică,
Bucură-te, păstor plin de râvnă,
Bucură-te, pildă vie a bunei cucernicii,
Bucură-te, veselie a celor fără bucurii,
Bucură-te, iubitor al vieţii simple şi curate,
Bucură-te, cugetare smerită,
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!
Condacul al 2-lea:
Cu mare bucurie în suflet te slăvim,
Sfinte Părinte, pentru că ai lăsat casa părintească şi la Mănăstirea Probota
te-ai închinoviat pentru duhovniceştile nevoinţe în care, cu multă sârguinţă,
i-ai întrecut pe cei ce-ţi erau povăţuitori. De aceea, şi noi, văzând acest
minunat lucru, cu bucurie Îl mărim pe Dumnezeu cântând: Aliluia!
Icosul
al 2-lea:
Plăcută a fost Domnului osteneala
ta, că te-a ales să fii sfinţit ca să-L slujeşti cu dragoste şi cu credinţă din
tinereţe. De aceea îndrăznim să-ţi aducem laude ca acestea:
Bucură-te, ostenitorule pentru cele
călugăreşti,
Bucură-te, smerit rugător cu îngerii în ceruri,
Bucură-te, că ai lăsat casa părintească,
Bucură-te, că din tinereţe ai ales viaţa monahicească,
Bucură-te, că al părăsit deşertăciunile lumeşti,
Bucură-te, că te-ai îmbrăcat cu virtuţile dumnezeieşti,
Bucură-te, că pentru curăţia ta harul preoţiei ai primit,
Bucură-te, că lui Dumnezeu cu multă dragoste ai slujit,
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!
Condacul al 3-lea:
Spre tine pururea nădăjduim, Părinte
Sfinte, că multă râvnă ai avut a urma poveţelor părinţilor îmbunătăţiţi. Pentru
aceea, şi noi la ajutorul tău alergăm, ca prin rugăciunile tale să împlinim
poruncile dumnezeieşti şi să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul
al 3-lea:
Cu multa-ţi osteneală ai sporit în
credinţă, iubire şi rugăciune şi te-ai învrednicit a fi părinte duhovnicesc şi
începător al obştii de la Probota. Călăuzit-ai pe monahi către Hristos şi,
întărindu-i în buna nevoinţă şi în cunoaşterea Sfintei Scripturi, ai înnoit
viaţa duhovnicească. Pentru aceasta primeşte de la noi aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, om duhovnicesc în trup
pământesc,
Bucură-te, chip îmbunătăţit al cinului monahicesc,
Bucură-te, că te-ai dovedit a fi ţarină bună şi roditoare,
Bucură-te, mlădiţă tânără, rază curată a Bisericii,
Bucură-te, a călugărilor lumină,
Bucură-te, a celor cuvioşi călăuză,
Bucură-te, iubitorule de nevoinţă,
Bucură-te, învăţătorule cu multă credinţă,
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!
Condacul al 4-lea:
Pentru multa ta înţelepciune, ierarh
al Huşilor şi Romanului ai fost rânduit, unde cu multă sârguinţă şi dragoste de
Dumnezeu ai înnoit bisericile si mănăstirile, zidind sufleteşte pe toţi cei
păstoriţi cu smerenie şi bunătate. Pentru aceea văzând minunata ta lucrare, Îi
cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul
al 4-lea:
Vrednic făcându-te de înălţimea
chemării arhiereşti, te-ai arătat pildă de slujire, de blândeţe şi milostenie,
iar noi bucurându-ne îţi zicem fie:
Bucură-te, tâlcuitor al Sfintelor
Scripturi,
Bucură-te, poet duhovnicesc al Psaltirii,
Bucură-te, traducător al Liturghiei,
Bucură-te, rugător împreună cu îngerii,
Bucură-te, că ai unit rugăciunea cu fapta,
Bucură-te, că ai miluit săracii,
Bucură-te, cel ce te veseleşti în Biserica biruitoare,
Bucură-te, că de la Împăratul Hristos primeşti binecuvântare,
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!
Condacul al 5-lea:
Ajungând părinte duhovnicesc şi
păstor al întregii Moldove, i-ai uimit pe toţi cu multa ta înţelepciune, precum
şi cronicarul scrie. De neam străin, cucernic şi blând ca un mieluşel, multe
limbi ştiai a vorbi. De aceea pentru multele tale daruri Îi cântăm lui
Dumnezeu: Aliluia!
Icosul
al 5-lea:
Mare cărturar te-ai arătat, asemenea
Sfinţilor Părinţi, pe care i-ai iubit. Căci, luminat fiind cu razele înţelepciunii
celei mai presus de cunoştinţă, Sfintele Scripturi şi cărţile de cult pe limba
poporului le-ai diortosit. Pentru aceasta noi, nevrednicii, te cinstim, grăind
aşa:
Bucură-te, fiu şi părinte
duhovnicesc al Moldovei,
Bucură-te, arhiereule luminat cu cerească lumină,
Bucură-te, părinte duhovnicesc al monahilor,
Bucură-te, Arhipăstor al Mitropoliei,
Bucură-te, teolog al Sfintei Scripturi,
Bucură-te, prieten al Sfinţilor Părinţi,
Bucură-te, al slujbelor sfinte tălmăcitorule,
Bucură-te, pe înţelesul poporului vorbitorule,
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!
Condacul al 6-lea:
Sfinte Ierarhe Dosoftei, iubitor de
frumos arătându-te, cuvintele psalmistului David în dulci versuri româneşti
le-ai preschimbat şi în sufletele credincioşilor le-ai semănat Pentru aceasta,
cunoscând roadele ostenelilor tale, lui Dumnezeu, dăruitorul mulţimii
darurilor, Îi cântăm: Aliluia!
Icosul
al 6-lea:
Auzind credincioşii versurile tale
cele minunate, inimile lor s-au întraripat de dumnezeiescul dor, că ai făcut să
răsară într-însele credinţa cea lucrătoare de fapte bune şi iubirea cea pentru
Dumnezeu. De aceea, văzând harul tău cel dumnezeiesc, îţi glăsuim:
Bucură-te, privighetoare dulce
cântătoare,
Bucură-te, cel ce eşti al psalmilor versuitor,
Bucură-te, cel ce eşti priceput traducător,
Bucură-te, cel asemenea lui Gură de Aur cuvântător,
Bucură-te, minte sfinţită de harul dumnezeiesc,
Bucură-te, călăuzitor al neamului românesc,
Bucură-te, teolog al Duhului Sfânt lucrător în Liturghie,
Bucură-te, prieten al Bisericilor Ortodoxe surori,
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!
Condacul al 7-lea:
Mare dar ai făcut limbii româneşti
prin tâlcuirile la slujbele dumnezeieşti şi învăţăturile Sfintei Scripturi pe
înţelesul tuturor. Acestea noi înţelegându-le şi ca pe nişte nestemate de mult
preţ avându-le, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul
al 7-lea:
Ca unul ce te-ai făcut sfinţilor
următor, ai fost insuflat de Duhul Sfânt să alcătuieşti "Viaţa şi
petrecerea lor", arătându-ne calea spre desăvârşire. Iar ca o slugă
credincioasă slujind Păstorului păstorilor, te lăudăm aşa:
Bucură-te, ctitor al limbii
româneşti,
Bucură-te, păstrător al tradiţiilor apostoleşti,
Bucură-te, tâlcuitor de slujbe sfinte,
Bucură-te, următor al sfinţilor Părinţi,
Bucură-te, scriitor al vieţii sfinţilor,
Bucură-te, păstor cărturar al poporului,
Bucură-te, dascăl al rugăciunii,
Bucură-te, statornic slujitor al Bisericii,
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!
Condacul al 8-lea:
Arhipăstor al Bisericii Moldovei,
dascăl şi lucrător al rugăciunii, cercetai mănăstirile şi sihăstriile din
eparhie, pe Cuvioşii Părinţi nevoitori, folosindu-te mult de smerenia, răbdarea
şi sfinţenia vieţii lor. Iar tu, părinte sfinte, întărindu-i cu povaţa, ajutându-i
şi cu fapta, pe toţi i-ai mângâiat. Pentru aceasta, cei care, prin rugăciunile
tale, s-au învrednicit de mari daruri de la Dumnezeu, I-au cântat: Aliluia!
Icosul
al 8-lea:
Odorul de mare preţ al Moldovei,
racla cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, ţi-a adus nespusă
mângâiere şi ajutor în multele ispite şi încercări. Iar când din binecuvântate
pricini, la Catedrala de la Iaşi le-ai mutat, cu mare sfinţenie le cinsteai,
iar la vreme de primejdie rugăciuni prin ţară făceai şi multe minuni şi semne
se făceau spre mângâierea poporului binecredincios. De aceea, şi noi cu
dragoste cinstim sfintele tale moaşte, zicând:
Bucură-te, destoinic ocârmuitor al
Bisericii în vremi de restrişte,
Bucură-te, că mult te-ai împotrivit învăţăturilor eretice,
Bucură-te, cel ce ai iubit înfrânarea,
Bucură-te, că te-ai întrarmat cu răbdare,
Bucură-te, al sfântului Ioan fierbinte cinstitor,
Bucură-te, că în multe primejdii i-ai cerut ajutorul,
Bucură-te, căci prin tine Dumnezeu minuni a lucrat,
Bucură-te, că ai alinat suferinţa poporului,
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!
Condacul al 9-lea:
Când grele încercări s-au abătut
peste ţara Moldovei, mare strâmtorare poporul suferind şi multe biserici prin
foc s-au mistuit, tu, ca un ostaş vrednic al lui Hristos, stâlp al credinţei
te-ai arătat turmei tale, Cuvioase Părinte. Pentru aceea Îi cântăm lui
Dumnezeu: Aliluia!
Icosul
al 9-lea:
Prădând năvălitorii bisericile şi
mănăstirile, au luat cu ei mulţime de odoare sfinte şi chiar racla cu moaştele
sfântului Ioan cel Nou. Văzând acestea, păstorule cel bun, cu lacrimi îi rugai
să nu te despartă de sfântul tău ocrotitor, alegând să pleci în pribegie; de
aceea, te lăudăm:
Bucură-te, stâlp al credinţei
dreptmăritoare,
Bucură-te, grabnic ajutător al celor nevoiaşi,
Bucură-te, alinător al durerilor,
Bucură-te, părinte iubitor de ţară şi neam,
Bucură-te, că pe Sfântul Ioan mult l-ai cinstit,
Bucură-te, că în pribegie credinţa ortodoxă ai păstrat,
Bucură-te, că în Polonia păstor demn te-ai arătat,
Bucură-te, că nici atunci neamul tău nu l-ai uitat,
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!
Condacul al 10-lea:
Fiind în ţară străină, dorul de
patrie te mistuia. De aceea, nu ai încetat a scrie cărţi de folos, tâlcuind din
scrierile Sfinţilor Părinţi, pentru poporul tău. Şi mulţi folosindu-se de
înţeleptele tale cuvinte şi de smerita-ţi purtare minunându-se, cu bucurie
cântau lui Dumnezeu, Celui ce te-a slăvit: Aliluia!
Icosul
al 10-lea:
Multe din cele trebuincioase
lipsindu-ţi, nu ţi-ai pierdut nădejdea, ci cu mai multă sârguinţă ai lucrat
pentru învăţarea dumnezeieştilor dogme, având grabnic ajutători pe trâmbiţele
Duhului: pe sfinţii Hrisostom şi pe Efrem, pe Damaschin şt pe Simeon Noul
Teolog. Pentru aceasta, cu smerenie, te lăudăm:Bucură-te, pildă de îndelungă
răbdare,
Bucură-te, a Bisericii făclie
luminătoare,
Bucură-te, cel ce patria ta mult ai iubit-o,
Bucură-te, căci prin cuvânt pe mulţi ai înţelepţit,
Bucură-te, spic ceresc cu însutită rodire,
Bucură-te, că de la sfinţi ai cerut ajutor,
Bucură-te, candelă a învăţăturii,
Bucură-te, luminat povăţuitor al mântuirii,
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!
Condacul al 11-lea:
După multă osteneală şi răbdare, în
pribegie săvârşind călătoria acestei vieţi. Cuvioase Părinte, te-ai mutat către
locaşurile cereşti, Moartea ta a fost înălţare la viaţa veşnică, căci înaintea
Sfintei Treimi te-ai învrednicit a sta. Sfântă ţi-a fost ascultarea şi
binecuvântată a fost tăierea voii tale, Sfinte Dosoftei, Pentru aceea, cu rugăciunile
tale ajută-ne să ne învrednicim a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul
al 11-lea:
Pom al raiului fiind, fericite,
având stâlpări de rugăciuni neîncetate către Dumnezeu, dă-ne ca sub umbra
acelora totdeauna să ne sălăşluim şi să grăim către tine:
Bucură-te, înger sfânt care te-ai
născut pe pământ,
Bucură-te, cel ce-n lume boldul răului ai frânt,
Bucură-te, că în ceruri cu sfinţii locuieşti,
Bucură-te, că Domnului pentru noi te rogi,
Bucură-te, că eşti rugăciune vie şi nemuritoare,
Bucură-te, rază a Duhului Sfânt,
Bucură-te, visterie a comorilor cereşti,
Bucură-te, că Moldova tu din cer o ocroteşti,
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!
Condacul al 12-lea:
Prealuminate Ierarhe Dosoftei, caută
cu milostivire din înălţimea slavei cereşti spre noi, care luptăm cu multe
necazuri pe marea acestei vieţi şi, primind puţinele noastre laude, dă-ne
ajutor cu rugăciunile tale, ca, mântuindu-ne, să ne învrednicim a cânta
dimpreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul
al 12-lea:
Lăudăm, cântăm şi fericim viaţa ta
curată, pentru că te-ai învrednicit a vedea preafericita faţă a Treimii Celei
nedespărţite şi neîncetat te rogi pentru plinătatea Bisericii lui Hristos şi
pentru poporul nostru românesc. De aceea, te rugăm primeşte lacrimile noastre
de mulţumire pentru tot darul cel bun şi desăvârşit mijlocit nouă de sus, de la
Părintele luminilor, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, că lupta cea bună toată
viaţa ai luptat,
Bucură-te, că adevărata credinţă până la sfârşit ai păstrat,
Bucură-te, cel care întru înălţimile cereşti sălăşluieşti,
Bucură-te, că faţa Sfintei Treimi o priveşti,
Bucură-te, al tuturor sfinţilor prieten iubit,
Bucură-te, al poporului tău ajutor nepreţuit,
Bucură-te, sfinte mărturisitor al credinţei strămoşeşti,
Bucură-te, cel ce din cer azi pe noi ne aperi,
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!
Condacul al 13-lea:
O, prealuminate Ierarhe Dosoftei,
primeşte smerita noastră rugăciune şi mijloceşte pentru noi către Stăpânul
Hristos, ca să ne izbăvească de înfricoşata muncă a iadului şi să ne
învrednicească de bucuriile cereşti, ca, dimpreună cu tine, să cântăm lui
Dumnezeu Cel în Treime lăudat: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zic iarăşi Icosul 1:
"Ca pe un purtător..." şi Condacul 1: "Pomenirea ta cea
purtătoare..."
Rugăciune
O, preaînţelepte, Sfinte Ierarhe
Dosoftei, ai fost trimis de Dumnezeu, la vreme de strâmtorare, să fii pavăză
Bisericii Moldovei. Pentru credinţa, blândeţea, răbdarea şi milostenia ta,
chipul îngeresc ai primit şi vrednic te-ai făcut de înălţimea chemării
arhiereşti. Înţelept tâlcuitor al dreptei credinţe, luminător şi sfinţitor al
limbii române, mare iubitor al Sfinţilor şi al Sfintei Liturghii te-ai arătat
Sfinte Ierarhe Dosoftei. Întrucât te-ai învrednicit să stai în preajma Sfintei
Treimi, te lăudăm, cântăm şi fericim viaţa ta curată şi multa ta osteneală
pentru credinţa şi lucrarea Bisericii lui Hristos.
Acum, te rugăm, păstor luminat al
Bisericii şi împreună liturghisitor cu îngerii în ceruri, ajută-ne cu mijlocirile
tale, rugând pe Dumnezeu să dăruiască poporului nostru tăria dreptei credinţe,
bucuria vieţii sfinte şi rodirea faptelor bune să ocroteacă pe părinţi şi pe
copii, să vindece pe cei bolnavi şi să mângâie pe cei întristaţi; să sporească
dragostea noastră, a tuturor, pentru cei săraci, singuri şi neajutoraţi; să ne
ajute pe toţi să împlinim poruncile Evangheliei lui Hristos, spre slava Sfintei
Treimi şi mântuirea noastră. Amin
(sursa:
doxologia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu