Comportament cu discernamant
-Parinte, cand vedem pe cineva ca se
comporta urat, trebuie sa-i spunem ceva?
-Potrivit cu ce fel de om este. Este nevoie
de mult discernamant si de iluminare dumnezeiasca in vremea noastra. Nu este
usor sa va vorbesc despre aceasta. Intr-un caz, asa cum am vazut, exista 500 de
subcazuri. Sunt unii care pot fi indreptati, altii care nu se indreapta, ba
chiar la o observatie de-a noastra pot reactiona. Mai ales cand unul ca acesta
are egoism si-l atingi, reactioneaza urat. Desi de multe ori intelege ca
greseste, totusi din pricina egoismului nu da inapoi. Iar cand intentiile
noastre nu sunt chiar curate, adica impreuna cu interesul exista si mandrie si
dragostea nu este curata, in celalalt se creeaza o mare repulsie.
Atunci cand mustram pe cineva din
dragoste, cu durere, fie ca celalalt intelege dragostea noastra, fie ca nu, schimbarea
se savarseste in inima lui, deoarece suntem miscati de dragoste curata. In timp
ce mustrarea ce se face fara dragoste, cu patima, il face fiara pe celalalt,
pentru ca rautatea noastra se loveste de egoismul aceluia si atunci sar scantei
si se aprinde si foc, ca atunci cand lovesti cremenea de amnar. Cand il rabdam
pe fratele nostru din dragoste, acela simte aceasta. Asa cum simte si rautatea
pe care o avem inlauntrul nostru, desi nu se manifesta, pentru ca ii pricinuieste
tulburare. La fel se intampla si cu diavolul, care aduce tulburare chiar si
atunci cand se infatiseaza ca inger de lumina, in timp ce adevaratul inger
pricinuieste o veselie lina, negraita.
-Adica, Parinte, atunci cand spunem
ceva si se starnesc impotriviri, inseamna ca am facut-o din egoism?
-Se pricinuiesc si multe interpretari
gresite, caci unul intelege unele, altul altele! Dar fiecare sa se cerceteze
intotdeauna pe sine insusi:”De
ce vreau sa spun aceasta? De unde pornesc? Ma doare pentru el sau vreau s-o
spun doar ca sa par bun, sa ma arat ca sunt cineva?”. Daca cineva se va curati
launtric, atunci de se va mania, fie de va striga, fie de va face o observatie,
intentiile lui vor fi curate. Dupa aceea, toate merg firesc, deoarece
actioneaza cu discernamant. Iar discernamantul este curatirea, iluminarea
dumnezeiasca si claritatea duhovniceasca. Prin urmare, cum sa existe egoism
acolo? Iar atunci cand intentiile sunt curate, omul are odihna. Din aceasta va
veti putea da seama daca lucrarea voastra este buna.
De
multe ori nu intelegeti ca modul in care spuneti ceva altuia are ifos de
director:”Aceasta trebuie sa se faca asa si asa”. Intra apoi egoismul in
lucrare si il aruncati pe celalalt in aer. Daca exista intentii curate si
smerenie, observatia il ajuta pe celalalt. Altfel intra egoismul, care duce la
un rezultat contrar. Sa va scoateti pe voi insiva, egoismul vostru, din
actiunile voastre. Atunci veti fi miscati numai de intentiile cele curate. De cele
mai multe ori comportamentul fara discernamant face mai mare rau decat
comportamentul nebunilor care n-au judecata si isi sparg capetele, deoarece cei
fara discernamant, prin cuvintele lor taioase, naucesc sufletele sensibilie si
de multe ori le ranesc de moarte, pentru ca le duc la deznadejde.
Sunt
si unii care se comporta in acelasi fel fata de toti. Dar nu putem pune intr-un
degetar cat punem intr-un butoi sau incarcam pe un bou, cat pe un cal. Boul este
facut sa traga plugul, nu sa-i punem samar si sa-l incarcam. Pe cal nu trebuie
sa-l punem la plug, deoarece el este bun pentru a cara greutati. Pentru o treaba
este unul, pentru alta celalalt. Sa nu dorim sa punem toata lumea pe calapodul
nostru. Fiecare are particularitatile lui. Sa le trecem cu vederea pe unele,
atunci cand acestea nu vatama. Daca ar fi putut intra in randuiala toti oamenii
inca din viata aceasta, nu s-ar mai fi facut neoranduieli si ar fi fost si aici
Rai. Asadar, sa nu avem pretentii nerationale de la ceilalti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu