vineri, 24 iulie 2020

EMOTII

DIN NOU EMOTII

 

Cu ceva timp in urma scriam despre regretul meu ca pentru Mihai si colegii lui nu va rasuna imnul Gaudeamus. Iata insa ca m-am inselat. Profesorii de la Politehnica nu au putut lasa proaspetii absolventi sa plece din facultati fara un moment festiv, care sa le aduca aminte de incheierea unei perioade extrem de frumoase: STUDENTIA. Drept pentru care au organizat acest curs in aer liber, cu respectarea masurilor de protectie, oferind cate o zi pentru fiecare facultate.


Facultatea de Transporturi a avut acest curs festiv vineri, 17.07.2020, cu incepere de la ora 18. Numarul de persoane a fost limitat (doar 2 persoane pentru fiecare student).

Cu fluturi in stomac, am pornit spre Bucuresti, din timp, nu cumva din cauza aglomeratiei sa intarziem. Odata ajunsi in parcul Universitatii, ne-am indreptat spre spatiul amenajat pentru festivitate, ne-am dezinfectat si ne-am asezat la umbra. Fiind spatiu mare intre scaune, organizatorii au pus ecrane mari pentru ca festivitatea sa poata fi vazuta de toti invitatii.

Dupa intonarea imnului Gaudeamus, momentul cel mai emotionant, ce a adus lacrimi in ochii multor parinti, si nu numai, au avut loc discursurile doamnei decan si ale domnilor profesori. Discursuri scurte, dar pline de profunzime. Emotionant, cand fiecare profesor ii numea pe proaspetii absolventi: tinerii nostri colegi.

Dupa alocutiunile domnilor profesori au urmat cele ale reprezentantilor din industrie, spunand, printre altele, ca le asteapta CV-urile.

Urmatorul moment emotionant a fost acela al inmanarii diplomelor. Fiecare si-a primit diploma de la doamna decan, in aplauzele tuturor, urmand apoi un scurt moment pentru foto.



Inainte de intonarea imnului Gaudeamus, de lansarea baloanelor si auncarea tocilor, a fost un moment mai trist. A fost evocata amintirea stundetului Vlad Valentin Dediu, care a fost inmormantat doar cu o zi inainte. Asa cum a fost evocat, si cum stiam si de la Mihai, a fost un tanar deosebit, cu un suflet mare, gata sa sara in ajutorul oricui. Dumnezeu sa-l ierte.

Proaspetii absolventi au depus juramantul de inginer, dupa care au urmat momentele de lansare a baloanelor si aruncare a tocilor.

 Festivitatea s-a incheiat cu intonarea, pentru ultima data a imnului Gaudeamus. 

Si asa, la ora 21,00 s-a incheiat si pentru fiul nostru Mihai, ca si pentru colegii lui, o etapa a vietii – STUDENTIA – si incepe o alta – INGINERIA.

Dumnezeu sa le ajute tuturor, sa le daruiasca reusite si realizari in practicarea meseriei.


2 comentarii: