Infruntarea hulitorilor
-Parinte,
in Sfanta Scriptura se spune ca hula impotriva Duhului Sfant nu se iarta. Care este
aceasta hula?
-In
general hula impotriva Duhului Sfant este dispretuirea celor sfinte, atunci
cand omul este in toate mintile. Atunci se face vinovat. De pilda, unuia ce
mi-a spus: “Lasa-ma si tu cu dumnezeii tai…” i-am dat o branca si l-am aruncat
cat colo, deoarece aceasta a fost hula. Sau sa presupunem ca doi trec pe langa
o biserica. Unul isi face cruce si ii spune si celuilalt: ”Fa si tu cruce,
omule!”, iar acela se impotriveste zicand: “Ei si tu, ti-ai gasit, de ce sa-mi
fac cruce?”. Acest dispret este hula. Prin urmare este cu neputinta ca la un om
evlavios sa existe hula. Dar si nerusinarea este hula impotriva Duhului Sfant. Cel
nerusinat denatureaza sau calca, de pilda, un adevar evanghelic, pentru ca
sa-si justifice caderea lui. Nu respecta realitatea, adevarul, ci il mototoleste
intru cunostinta, calca in picioare un lucru sfant. Si lucrul acesta devine
incet-incet o stare de fapt, o situatie. Apoi se departeaza harul lui Dumnezeu
si omul primeste inrauriri demonice. Iar daca nu se pocaieste, in ce va spori,
fereasca Dumnezeu! Dar daca cineva s-a maniat si chiar a hulit impotriva
Duhului Sfant, aceasta hula nu este de neiertat, daca omul nu crede in hula ce
a spus-o, ci a spus-o deoarece in clipa aceea, sub influenta maniei, si-a
pierdut controlul, dar indata s pocaieste. Nerusinatul insa justifica minciuna,
ca sa-si indreptateasca astfel caderea sa. Cel ce isi indreptateste caderea, il
apara pe diavolul.
-Parinte,
cum isi indreptateste cineva caderea sa?
-Isi
poate aduce aminte de ceva ce s-a spus acum zece ani despre un alt caz si il
prezinta ca exemplu, pentru a se justifica pe sine. Nici diavolul, cel mai mare
avocat, nu s-ar fi putut gandi la asa ceva in ceasul acela.
-Si
cum se simte un asemenea om?
-Cum
se simte? Nu are niciodata liniste.chiar si dreptate sa aiba cineva, daca va cauta
sa se indreptateasca pe sine nu va avea odihna. Cu atat mai mult daca nu are
dreptate si isi indreptateste caderea sa intr-un mod nerusinat. De aceea, cat
putem, sa luam aminte la nerusinare si dispret nu numai fata de cele sfinte, ci
si fata de aproapele nostru, deoarece este chipul lui Dumnezeu. Oamenii nerusinati
se afla in prima faza a hulei impotriva Duhului Sfant. Cei ce dispretuiesc cele
sfinte suntr intr-a doua, iar intr-a treia se afla diavolul.
-Parinte,
atunci cand se vorbeste impotriva Bisericii sau impotriva monahismului, etc.,
ce trebuie sa facem?
-Daca
se vorbeste, de pilda, urat despre tine, nu-I nimic. Sa gandesti:”Pe Hristos,
Care a fost Hristos, L-au ocarat si n-a vorbit. Eu, care sunt pacatos, ce merit
oare?”. Daca ar veni sa ma ocarasca pe mine ca persoana, nu m-ar deranja deloc.
Dar daca ma blameaza ca monah, ei ocarasc toata randuiala monahismului, pentru
ca eu, ca monah, nu sunt independent, si atunci trebuie sa vorbesc. In aceste
cazuri trebuie lasati putin sa se descarce, iar apoi sa le spuneti doua
cuvinte. Odata, intr-un autobuz, o femeie ocara pe preoti. Am lasat-o sa se
descarce, iar atunci cand s-a oprit, i-am spus: “Avem pretentii de la preoti,
insa pe acestia nu i-a aruncat Dumnezeu cu parasutele. Sunt si ei oameni si au
slabiciuni omenesti. Dar spune-mi, te rog, o mama ca tine, vopsita, cu niste
unghii ca de soim, ce copil va naste si cum il va educa? Daca va fi preot sau
calgura, cum va fi?”.
Imi
aduc aminte, alta data, pe cand calatoream cu autobuzul de la Atena la Ioanina,
era unul care nu a tacut deloc tot drumul, ci a judecat un mitropolit care
atunci crease niste probleme. I-am spus doua cuvinte, dupa care am inceput sa
ma rog. Acela a continuat. Cand am ajuns la Ioanina si am coborat, l-am luat
putin deoparte si i-am spus: “Stii cine sunt?”. “Nu”, mi-a raspuns. “Atunci cum
poti sa spui astfel de lucruri? Eu se poate sa fiu mai rau decat acela pe care
il judeci sau se poate sa fiu un sfant. Cum indraznesti sa spui inaintea mea
lucruri pe care nu pot sa-mi inchipui ca le fac nici mirenii? Cauta sa te
indrepti, caci de nu, o sa incasezi o palma puternica de la Dumnezeu. Fireste,
pentru binele tau!”. L-am vazut dupa aceea cum a inceput sa tremure. Dar si
ceilalti si-au dat seama de greseala savarsita, pentru ca am vazut o tulburare
care s-a creat intre ei.
Vezi
cum injura de cele sfinte, si nimeni nu zice nimic.in cazul acesta blandetea
este diavoleasca. Odata, cand iesem din Sfantul Munte, am intalnit pe vapor pe
unul, sarmanul, care fugise din psihiatrie si venise in Sfantul Munte. Striga si
injura mereu pe cei mari, pe conducatori, pe medici…. “Atatia ani m-au chinuit
cu socuri electrice si medicamente. Aveti inlesnirile voastre, masinile voastre.
Pe mine mama mea de la 12 ani m-a trimis intr-o insula. De 25 de ani ma invart
dintr-un spital de nebuni in altul”. Ocara toate partidele, dupa care a inceput
sa injure pe Hristos si pe Maica Domnului. Ma ridic in picioare si ii spun: “Inceteaza!
Ce, crezi ca nu exista nici o lege aici?” se vede ca a fost atins insotitorul
lui – se pare ca era politai – si l-a adunat putin. Si-a spus tot necazul lui
strigand si ocarand. M-a durut pentru el. Dupa aceea a venit si mi-a sarutat
mana. L-am sarutat si eu. Avea dreptate. Toti, mult-putin, avem portia noastra de
vina. Am fost si eu de vina ca injura sarmanul. Daca as fi avut o stare
duhovniceasca asa cum trebuia, l-as fi facut bine.
Cat
au fost de deznadajduiti farasiotii atunci cand s-a facut Schimbarea si au
venit cu corabia in Grecia! Doi marinari se certau si injurau pe Hristos si pe
Maica Domnului. Insa farasiotilor le-a cazut foarte greu lucrul acesta. “Greci,
crestini, si sa injure pe Hristos si pe Maica Domnului?!”. I-au luat si i-au
aruncat in mare. Din fericire stiau sa inoate si au scapat. Chiar daca este
ocarat un simplu om, tot trebuie sa-l aparam. Cu atat mai mult pe Hristos!.
La
Coliba a venit odata un copil care schiopata, dar fata lui stralucea. Mi-am
spus:”Se intampla ceva aici, de straluceste atat de mult harul dumnezeiesc!”.
L-am intrebat:”Ce faci”?, iar el mi-a spus ce s-a intamplat. Unul, o fiara
inalta cat o namila, injura pe Hristos, iar copilul a sarit pe el ca sa-l
opreasca. Acela insa l-a pus jos, l-a calcat in picioare si l-a lasat infirm pe
sarmanul copil. Marturisitor! Ce-au tras marturisitorii si mucenicii!.
-Parinte,
unor tineri evlaviosi le vine foarte greu in armata impreun cu cei ce injura. Ce
sa faca?
-Este
trebuinta de discernamant si de rabdare. Dumnezeu va ajuta. Transmisionistul cu
care am facut armata era un medic necredincios, hulitor. In fiecare zi venea la
unitatea administrativasa-mi faca spalare de creier! Imi spunea teoria lui Darwin,
etc., niste lucruri cu desavarsire hulitoare. Insa dupa aceea, in urma unei
intamplari a inteles cateva lucruri. Odata eram intr-o aplicatie si aveam
aparatul de transmisie si targa puse pe un catar. La un coboras catarul a
alunecat. Atunci eu l-am prins de coada, iar medicul tragea de capastru. La un
moment dat targa a atins putin urechile animalului, care s-a speriat si m-a
lovit cu putere cu picioarele dinapoi. M-a aruncat cat colo. Dupa putin timp
mi-am revenit si am vazut ca pot merge. Singurul lucru de care imi aduc aminte
este ca am strigat: “Maica Domnului!”. Nimic altceva. Semnele potcoavelor
animalului se vedeau. Tot pieptul imi era negru. Atat de tare ma lovise
animalul! Medicul a ramas cu gura cascata cand m-a vazut ca pot merge. Ne-am
continuat drumul. Putin mai departe medicul a calcat stramb pe o piatra, a
cazut si nu se mai putea ridica sa mearga. A inceput sa strige: “Maica
Domnului, Hristoae al meu!” Se tanguia: “Acum toti ma vor parasi, s-a terminat,
ce ma voi face? Cine ma va ajuta?”. Se temea sa nu-l prinda. “Nu te mahni”, ii
spun, “voi sta eu cu tine. Daca ma vor prinde pe mine, te vor prinde si pe tine”.
Sarmanul s-a gandit dupa aceea: “Arsenie n-a patit nimic, desi l-a lovit
catarul, eu insa putin am calcat stramb si nu mai pot mege!”. Peste putin s-a
ridicat, dar schiopata iar eu il tineam ca sa poata merge. Ceilalti inaintasera
mult. A primit o lectie, dupacare si-a revenit. In fiecare zi zicea tot felul
de hule, dar atunci, in clipa de primejdie, a strigat: “Maica Domnului!”. L-a
indreptat Maica Domnului. Un altul, care era motociclist in armata, si-a rupt
piciorul de doua ori si tot continua sa injure.
-Nu
i-ati spus nimic, Parinte?
-Ce
sa-I spun? Nu-I spuneam nimic, dar acela injura mereu pe Hristos si pe Maica
Domnului. Iar aceasta o facea ca sa ma mahneasca. Dupa ce am inteles aceasta
rosteam Rugaciunea lui Iisus atunci cand mai injura. Si sa vedeti, in timp ce
la inceput si acela si ceilalti fara motiv, dupa aceea cand li se intampla ceva
si erau gata sa injure, isi muscau limbile. Daca unul injura, huleste, etc., si
este nerusinat, este mai bine sa te prefaci ca esti ocupat si nu auzi ce spune
si sa rostesti Rugaciunea lui Iisus. Pentru ca de va intelege ca il urmaresti,
poate sa injure mereu si te faci pricina ca acela sa se indraceasca. Atunci cand
nu este obraznic, ci constient, dar injura din rea obisnuinta ii poti spune
ceva. Dar chiar daca este constient, dar are mult egoism, trebuie sa iei aminte
sa nu-I vorbesti cu asprime, ci pe cat poti cu smerenie si cu durere. Ce va
spune Avva Isaac? Mustra cu taria virtutilor
tale pe cei ce se cearta cu tine… si inchide gura lor cu blandetea si pacea
buzelor tale. Mustra pe cei desfranati prin bunacuviinta vietuirii tale si pe
cei nerusinati cu simturile, prin infranarea privirilor tale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu