Apararea dreptului
-Parinte,
intr-un tropar se spune: Manati de mania cea indreptatita. Care manie este mai
justificata?
-Cand
sunt nedreptatiti altii si cineva striga si se manie cu durere sincera, atunci
“mania este mai justificata”. Dar cand este nedreptatit el insusi si se manie,
atunci mania sa nu este curata. Cand vezi pe cineva ca sufera pentru lucruri
sfinte, unul ca acesta are ravna dumnezeiasca. Din aceasta il poti intelege si
pe nebunul pentru Hristos. Daca, de pilda, iei o icoana si o pui inaintea lui
invers, nebunul pentru Hristos va sari in sus. Asa il testezi. Exista si manie
dreapta, dumnezeiasca, si numai aceasta manie se justifica la om. Moise, atunci
cand a vazut pe popor inchinandu-se vitelului de aur, s-a maniat si a aruncat
jos tablele cu poruncile ce i le-a dat Dumnezeu si le-a spart. Finees, nepotul
arhiereului Aaron, a facut doua ucideri si Dumnezeu a poruncit ca din semintia
lui sa iasa preotii lui Israel. Cand a vazut pe israeliteanul Zambri pacatuind
cu madianita Hasbi nu s-a putut abtine ci, inaintea lui Moise si a tuturor
israelitilor, s-a ridicat din adunare si l-a ucis oprind astfel urgia lui
Dumnezeu. Daca nu i-ar fi omorat pe amandoi, ar fi cazut urgia lui Dumnezeu
peste tot poporul lui Israel. Infricosator! Eu cand citesc din Psaltire stihul:”Si a
statut Finees si L-a imblanzit si a incetat bataia”, sarut de multe ori numele lui. Dar si Hristos, cand a vazut cum
inauntrul Templului vand boi, oi si porumbei si pe cei ce schimbau bani, a luat
biciul si i-a alungat.
Un
om duhovnicesc, cand este miscat de manie ca sa se apere pe sine intr-o
problema personala, sufera de pur egoism, este sub lucrarea diavolului. Primeste
inrauriri diavolesti din afara. Daca cineva este nedreptatit sau luat in ras,
pe unul ca acesta trebuie ca altii sa-l apere pentru dreptate, iar nu pentru
interesul lor personal. Nu se potriveste sa te certi pentru tine. Altceva este
sa reactionezi ca sa aperi subiecte duhovnicesti serioase, subiecte legate de
credinta noastra, de Ortodoxie. Aceasta este datoria ta. Cand te gandesti la
altii si te impotrivesti ca sa-I ajuti, atunci fapta aceasta este curata,
pentru ca se face din dragoste.
Cand
am mers la Sinai, coboram la manastire in fiecare saptamana sau la doua
saptamani, ca sa ma impartasesc. Odata un proiestos, care il inlocuia pe
episcop atunci cand acesta lipsea din manastire, mi-a spus:”Ei, dar nu chiar in
fiecare saptamana. Calugarii trebuie sa se impartaseasca de patru ori pe an”. Atunci
aveau tipic sa nu se impartaseasca des. Aveam si camifalca. “Nu trebuie nici
camifalca”, imi spune. Ei si-o puneau numai la sarbatori. “Sa fie binecuvantat!”,
am spus. Si o purtam si eu aruncata pe umar, ca pe un fular si nu m-a mai
preocupat aceasta. Ce? Sa ma cert? De fiecare data cand coboram, ma pregateam
pentru Sfanta Impartasanie si mergeam la biserica. Atunci cand preotul spunea “Cu
frica de Dumnezeu….” Imi plecam capul si spuneam: Hristoase al meu, Tu stii
cata nevoie am”, si simteam o astfel de schimbare, pe care nu stiu daca as fi
simtit-o daca m-as fi impartasit. Dupa ce au trecut mai multe luni, au venit la
manastire patru-cinci copii, indemnati de mine sa vina la Sinai. Le-a spus si
acestora sa nu se impartaseasca. Ei, atunci am vorbit si problema s-a aranjat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu