DOR DE IARNA

DOR DE IARNA

Desi sunt nascuta vara, iarna este anotimpul care imi place extrem de mult. Este vorba de iarna, asa cum era odata: cu zapada multa, cu ger de scartie zapada sub talpile cizmelor. Din pacate, In zona noastra, a “ragatenilor” nu au mai fost ierni adevarate de ceva ani. Doar doua-trei zile de ninsoare, cat sa “sperie” soferii care au de dat zapada de pe masini, au de indepartat omatul pentru a face loc de parcare si, daca “norocul” i-a lovit si a parcat un altul, atunci mai curata inca un loc. Dar, nu despre asta am vrut sa va vorbesc ci de faptul ca, la inceput de an, am avut ocazia de a ma bucura cu adevarat de iarna. Am realizat ca chiar imi era dor de ea.

Am plecat pe 2 ianuarie spre Prejmer si, pentru a evita aglomeratia de pe Valea Prahovei, am ales sa mergem pe varianta, adica pe la Cheia. Inspirata decizie pentru ca, pe langa faptul ca s-a circulat extrem de bine, am avut si placerea de a ne intalni cu iarna. Cu cat ne apropiam mai mult de statiune, cu atat stratul de zapada era mai mare. La un moment dat, am oprit masina si ne-am bucurat de veselia celor ce se dadeau pe un derdelus, de o familie mai temerara ce incinsese un gratar pe care l-au umplut cu muuulte bunatati.

Dupa ce am trecut de statiune, aproape tot drumul ne-a insotit peisajul feeric al pomilor incarcati de zapada.

De la Brasov la Prejmer zapada a ramas doar o amintire.

A doua zi am plecat intr-o mica plimbare pana la manastirea de la Valea Mare, unde ne-am bucurat de acelasi peisaj feeric de iarna.

Nu m-am putut abtine si am facut cativa pasi pe jos, bucurandu-ma de zapada ce scartia sub picioarele mele.

 

Si o fotografie draga sufletului meu, in care am senzatia ca cerul s-a “asezat” pe deal.