Se vor intoarce iarasi la cele vechi

            Mai tarziu oamenii vor pretui faptil ca astazi crestinii tin cinstea, credinta si toata maretia Bisericii. Veti vedea ca se vor intoarce iarasi la cele vechi. Asa cum s-a intamplat si cu pictura. Intr-o vreme nu puteau intelege arta bizantina si loveau picturile de pe pereti cu tesla ca sa dea jos tencuiala veche si sa o refaca, pictand alte icoane, ale Renasterii. Acum, dupa atatia ani, recunosc valoarea artei bizantine. Multi care nici macar nu au evlavie, chiar si atei, scot la iveala de sub tencuieli vechile picturi care au pe ele loviturile de tesla. Astfel, toate acestea pe cre acum le arunca socotindu-le nefolositoare, incet-incet le vor cauta.

            Vezi si cu muzica bizantina cum vin lucrurile la locul lor? Copiii mici au invatat muzica bizantina. Mai demult greu gaseai unul care sa stie muzica bizantina. Acum chiar si copiii mici stiu, iar aceasta ii pune pe ganduri pe ceilalti. Si ce “floricele” dulci are muzica bizantina. Mai ales cele curat bizantine au o frumusete deosebita, mladieri dulci. Unele subtiri ca ale privighetoarei, iar altele dau o maretie deosebita cantarii. Toate redau si accentueaza intelesuri dumnezeiesti. Cu toate acestea rar auzi aceste maldieri frumoase. Cei mai multi care canta le rostesc incomplet, ciuntite, sablonate. Lasa goluri, gauri. Si ceea ce este mai grav este ca le canta fara accent. Ma mir, oare aceste cartiale lor nu au accente? Sunt fara accente, ca gramatica de astazi? Le canta cu desavarsire superficial, fara intonatie, ca si cum ar trece valatucul si le-ar nivela pe toate. Pa-ni-zo, zo-ni-pa (note ale muzicii bizantine) si nu iese nimica. Unii canta, dar fara nici o simtire a inimii, de parca ar suiera. Ltii le intoneaza pe toate cu puetere, sacadat si intepat, de parca ar bate cuie cu tesla. Da, cu adevarat, canta ori cu desavarsire fara vlaga, ori prea puternic! Nu te inalta launtric, nu te schimba, desi atat de dulce este muzica curat bizantina! Ea linisteste sufletul, il inmoaie Psalmodierea adevarata este o revarsare a starii duhovnicesti launtrice. Este desfatare dumnezeieasca! Adica inima se bucra de Hristos si omul vorbeste lui Dumnezeu cu o inima imbata de veselie. Cand cel care canta traieste cantarea, participa la ceea ce se canta, atunci se schimba in sensul cel bun, atat el insusi, cat si cei care il asculta. Cu multi ani in urma un oarecare cantaret batran a mers in Sfantul Munte si s-a facut de ras. Parintii cantau traditional. L-au luat si pe acesta sa cante impreuna cu ei, dar el nu facea”floricelele” aghiorite, pentru ca nu le sita. Aghioritii le aveau din traditie, dupa aceea a intrat la ganduri si acesta si altii cativa. A intrat nelinistea cea buna, au cautat, au citit, au ascultat cantareti batrani care cantau dupa traditie si au invatat “floricelele” pe care le aveau cei vechi.

            Si turcii au luat muzica de la Bizant atunci cand au venit in Asia Mica. De aceea cantarile turcesti misca sufletul intr-un anumit fel, iar poporul spune:”Sa canti turceste, sa vorbesti frantuzeste si sa scrii greceste”. Aceasta nu inseamna ca toti turcii au voce buna, dar chiar si cei care nu au, canta cu sete, din toata inima. Unii dintr ai nostri nu stiu ca amanedele (cantari laice turcesti) sunt bizantine si spun ca noi am luat muzica bizantina de la turci. Dar cand turcii au venit din adancurile Asiei, nu aveau nici muzica, nici altceva si de aceea au luat ifosul muzicii bizantine.

            -Parinte, cum de le plac catolicilor cantarile acompaniate de orga?

            -Ma intrebi cum de le plac? “Secularizare”, iti spun aceia. Iti aduci aminte de acele calugarite catolice din Franta care cantau la Inviere Hristos a Inviat si dansau un dans modern cu o icoana? Faceau….Pastile! Icoana o tinea stareta lor. Schimbare, schimbare si vezi unde au ajuns. Am auzit odata un monah tanar cantand o doxologie putin ciudata putin ciudata. “Bine, mi-am spus in sinea mea, dar ce este aceasta pe care o canta?”. Iar dupa aceea l-am intrebat:”A cui este Doxologia?”. “A lui Petru Peloponistul, imi spune, dar am indreptat-o”.”Ai indreptat-o?”, il intreb. “Bine, dar nu am eu dreptul sa indrept?”, imi spune. “Sa faci o Doxologie a ta, daca vrei, dar sa nu strici una deja facuta”. S-a dus, a facut niste schimbari la ea si dupa aceea spunea:”Este aghioritica”. Este trebuinta de multa luare-aminte nimeni sa nu schimbe cele vechi, daca vrea sa faca ceva al saus sa-si puna si numele, are dreptul. Dar sa ia si sa schimbe cele vechi este lipsa de evlavie. Face ca unul care nu stie pictura si merge sa corecteze o icoana veche. Daca vrea, poate sa faca o icoana a sa, iar nu sa distruga o alta icoana.

( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)