Respect fata de Traditie

Multi Sfinti Mucenici, atunci cand nu stiau dogam, spuneau: “Cred ceea ce au hotarat Sfintii Parinti”. Daca cineva spune aceasta, marturisea! Adica nu stia sa aduca dovezi prigonitorilor pentru credinta lor si sa-I convinga, ci avea incredere in Sfintii Parinti. Se gandea: “Cum sa nu am incredere in Sfintii Parinti? Acestia au avut mai multa experienta, caci erau virtuosi si sfinti. Cum sa primesc eu o neghiobie? Cum sa sufar sa huleasca cineva pe Sfintii Parinti?”. Sa avem incredere in Traditie. Astazi, din pacate, a intrat politetea europeana si vor sa arate ca fac binele. Vor sa arate superioritatea, dar in cele din urma merg inspre a se inchina diavolului celui cu doua coarne. “Sa exista o singura religie” iti spun si le niveleaza pe toate. Au venit si la mine unii si mi-au spus: “Toti cei care credem in Hristos sa facem o religie”. “Aceasta este, le-am spus, ca si cum am luar de atatea carate si toate cele ce au fost separate de el si le-am amesteca din nou ca sa facem una. Este corect sa le amestecam iarasi? Intrebati un aurar: este bine sa amestecam zgura cu aurul? S-a dus atata lupta ca sa straluceasca dogma”. Sfintii Parinti au stiut ceva atunci cand au interzis legaturile cu cel eretic. Dar astazi spun: “Nu numai cu cel eretic, ci si cu budistrul si cu inchinatorul la foc si cu inchinatorul la diavol sa ne rugam. Trebuie ca si ortodocsii sa se afle la rugaciunile si conferintele lor. Este o prezenta.”. Ce prezenta? Le rezolva pe toate cu ratiunea si justifica cele ce nu se pot justifica. Duhul european crede ca si problemele duhovnicesti pot intra in Piata Comuna.

            Unii dintre ortodocsi, care pe toate le trateaza cu usuratate si care vor sa faca, chipurile, “misiune”, peste tot, crezand ca astfel vor propovadui Ortodoxia, dar de fapt facand impreuna cu cei rau-slavitori o “salata” ecumenica. Dupa aceea stilistii incep propaganda lor si apuca cealalta extrema. Spun si hule despre Tainele celor de pe stil nou, etc., si smintesc greu suflete care au evlavie si sensibilitate ortodoxa. Eterodocsii, pe de alta parte, vin la conferinte, fac pe dascalii, iau tot materialul duhonvicesc bun ce-l afla la ortodocsi, il trec prin atelierul lor. Pun vopseaua si firma lor si apoi il prezinta ca model. Iar lumea ciudata de astazi este impresionata de astfel de lucruri ciudate, dupa care se distruge duhovniceste. Dar Domnul atunci cand va trebui, va ridica un nou Marcu Evghenicul si un Grigorie Palama, care vor aduna pe toti fratii nostri ce s-au smintit si s-au departat de Biserica sa marturiseasca Credinta Ortodoxa si sa intareasca Traditia, pricinuind astfel bucurie mare Maicii noastre Biserica.

Daca am fi trait dupa Sfintii Parinti, toti am fi avut o deplina sanatate duhovniceasca, pe care ar fi invidiat-o toti eterodocsii si astfel si-ar fi lasat inselaciunile lor bolnavicioase si s-ar fi mantuit fara predica. Acum, insa, ei nu mai sunt miscati de Traditia noastra patristica sfanta, ci vor sa vada si continuitatea noastra patristica, adica adevarata noastra inrudire cu Sfintii nostri. Ceea ce se cere fiecarui ortodox este sa puna nelinistea cea buna si in eterodocsi, adica sa inteleaga aceia ca se afla in inselare, iar nu sa-si odihneasca in mod mincinos gandul lor si sa se lipseasca atat in aceasta viata de binecuvantarile bogate ale Ortodoxiei, cat si in cealalta viata de si mai multele si vesnicele binecuvantari ale lui Dumnezeu. Vin acolo la Coliba multi tineri catolici foarte bine intentionati, pregatiti sa cunoasca Ortodoxia. “Vrem sa ne spui ceva ca sa ne folosim duhovniceste”, imi spun. “Uitati-va, le raspund, luati Historia Bisericii si veti vedea ca odinioara am fost impreuna si unde ati ajuns dupa aceea. Aceasta va va ajuta mult. Faceti aceasta si alta data vom discuta mai multe”.

Mai demult oamenii aveau respect fata de ceva pe care il aveau, de pilda de la bunicul, si de aceea il pastrau ca obiect de valoare. Am cunoscut un avocat foarte bun. Casa lui era simpla si-l odihnea nu numai pe el, ci si pe vizitatori. Odata mi-a spus:”Acum cativa ani, Parinte, cunoscutii mei ma luau in ras pentru mobila veche ce-o am. Acum insa vin si le admira ca pe niste antichitati. In timp ce eu o folosesc si ma bucur de ea, pentru ca imi aduce aminte de tatal meu, de mama, de bunica, de bunici, iar aceasta ma misca sufleteste. Aceia aduna diferite lucruri vechi, isi impodobesc saloanele caselor cu ele, facandu-le sa arate ca niste magazine de antichitati, ca prin ele sa se destinda sufleteste si sa uite oarecum stresul lumesc”. Mai demult o moneda, oricat de mica, era tinuta ca o mare avere, caci era de la mama sau de la bunicul. Astazi daca cineva are de la bunicul sau o lira de aur, de pilda, si daca este mai mica cu o suta de drahme fata de o alta lira, o schimba. Nu pretuieste nici pe mama, nici pe tatal sau. Incet-incet, intra acest duh european si la noi si ne ia pe toti inainte.

Imi aduc aminte ca atunci cand am mers pentru prima oara in Sfantul Munte, la o obste era staret un batranel ce avea multa evlavie. Pastra cu evlavie nu numai culioanele staretilor chiliei, care locuisera mai inainte acolo, ci si calupurile pe care fusesera facute acele culioane. Avea si carti si diferite manuscrise, pe care le pastra legate frumos intr-o biblioteca bine inchisa, ca sa nu se prafuiasca. Cartile acelea un le folosea, ci le tinea inchise. “Eu nu sunt vrednic sa citesc astfel de carti, spunea. Voi citi cele simple, Patericul, Scara”. Dupa aceea a venit la chilie un monah tanar – acesta in cele din urma n-a ramas in Sfantul Munte – care i-a spus:”De ce aduni aici gunoaie?”. Si a luat calupurile sa le arda. Plangea sarmanul batranel si spunea:”Acesta sunt de la staretul meu, cu ce te deranjeaza? Avem atatea camere. Lasa-le intr-un coltisor!”. Din evlavia pe care o avea, tinea nu numai cartile, obiectele, culioanele, ci chiar si acele calupuri! Atunci cand exista respect fata de lucrurile mici, exista mult respect si fata de cele mari. Iar cand nu exista respectfata de cele mici, nu exista nici fata de cele mari. In felul acesta pastrau Sfintii Parinti Traditia.

( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)