Vredniciile si slava omeneasca

            Ma mir cum unii dau atata insemnatate slavei omenesti, iar nu slavei lui Dumnezeu ce ne asteapta, si atat de mult „alearga dupa slava oamenilor”. Chiar daca am dobandi vrednicia cea meai mare care exista si ne-ar lauda toata lumea, la ce ne-ar folosi? Laudele lumii ne vor duce in Rai sau ne vor imbranci in iad?Ce spune Hristos? Slava de la oameni nu primesc. La ce mi-ar fi folosit daca as fi folosit daca as fi devenit ieromonah, episcop, patriarh? Vredniciile m-ar fi ajutat sa ma mantuiesc sau ar fi fost o greutate prea mare pentru un Paisie slab si m-ar fi surpat in iad?  Daca n-ar exista cealalta viata, ar fi putut fi indreptatita o astfel de neghiobie, dar unul care urmareste mantuirea sufletului sau pe toate le vede „gunoaie”si nu alearga dupa vrednicii.

            Cu toate ca Moise a fost trimis de Dumnezeu sa elibereze poporul lui Israil, nu s-a invrednicit sa intre in Pamantul Fagaduintei, pentru ca a ajuns sa se supere pe Dumnezeu din pricina poporului. Traia mereu in carteala poporului si de aceea odata s-a suparat. „Im cer apa”, a spus. „De unde sa le gasesc apa?”. Dar cu putin mai inainte lovise piatra, scosese apa si le daduse sa bea! Era greu sa faca si acum la fel? Se incurcase cu problemele si cu nevoile poporului si uitase cata apa scosese mai inainte. Din pricina multelor griji pe care le avea, nu si-a dat seama ce a facut, ca sa ceara iertare de la Dumnezeu. Daca ar fi cerut iertare, Dumnezeu l-ar fi iertat. Faptul ca nu a intrat in Pamantul Fagaduintei a fost un canon mic de la Dumnezeu, o pedeapsa pentru manierea lui. Fireste, Dumnezeu l-a luat in Rai si l-a cinstit prin faptul ca l-a trimis impreuna cu Proorocul Ilie pe muntele Taborului, la Schimbarea la Fata a Domnului. Toate acestea ajuta sa intelegem cat de mare piedica se face vrednicia, cu responsabilitatile ei, in drumul unui crestin spre Rai.

            Unii, in vreme ce ar trebui sa fie numai bucurie, atat launtric, cat si la exterior, pentru ca Dumnezeu a iconomisit sa fie eliberati de orice responsabilitate, dimpotriva, ei urmaresc responsabilitati si vrednicii, iar atunci cand nu li se dau se chinuiesc, stricandu-si astfel sufletul si trupul lor, biserica lui Dumnezeu, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel. Desi Dumnezeu le pregateste slava cereasca, ei vor s mearga in Rai, dar sa fie slaviti si de oameni.

            Poate ma va intreba cineva: „De ce unii sunt slaviti atat de oameni cat si de Dumnezeu?”. Nimeni nu va fi slavit de Dumnezeu, atunci cand cauta slava oamenilor. Sa nu urmareasca nimeni niciodta responsabilitati. Atunci cand este slobozit de responsabilitati ar trebui sa se bucure, iar nu sa se mahneasca. Daca nu se bucura, inseamna ca exista inaluntrul sau viclenie sau mandrie. Niciodata sa nu urmarim vrednicii prin care sa fim slaviti, deoarece aceasta dovedeste ca boala este agravata. Arata ca mergem pe un drum gresit, altul decat cel al smereniei, pe care au mers Sfintii Parinti si au ajuns in Rai.

            Cunoastem atatie Sfinti Parinti care au fugit de vrednicii, egumenii, preotie, episcopie. Unii si-au taiat mainile, altii nasul, altii urechile, iar altii limba, ca sa nu fie madularele intregi si astfel sa fie hirotoniti. Unii erau ascunsi in colibele lor si au fost hirotoniti  pe deasupra acelora, iar pe altii i-au hirotonit de departe, precum pe Sfantul Amfilohie. Desi erau invatati si sfinti, ei au inteles marea vrednicie a sufletului, precum si marea greutate a responsabilitatilor, care devin o piedica pentru mantuirea omului, si de aceea le refuzau. Unii ca acestia au aflat calea cea dreapta.

            Si in Sfantul Munte unii considera preotia piedica in viata duhovniceasca, pentru ca afara de celelalte indatoriri sunt nevoiti sa mearga la hramuri cu episcopi – desigur, hramuri duhovnicesti – dar nici acestea nu ii odihnesc. Cand eram in obste am cunoscut un diacon care a imbatranit si a murit diacon. Atunci insa cand era monah tanar toata manastirea avea nevoie de diacon si l-au hirotonit. Mai tarziu au venit altii mai tineri. Aceia au devenit diaconi si preoti, iar el dadea mereu randul celorlalti si astfel a ramas diacon. Cand ii cereau sa se faca preot spunea: „Acum manastirea nu are nevoie. Slava lui Dumnezeu, sunt frati tineri!”. L-au pus la cancelarie, dar cand au venit in manastire tineri cu carte, a cerut binecuvantare si a plecat de la cancelarie. Odata, cand manasitrea a trecut printr-o incercare, acest diacon evlavios a cerut unui preot virtuos sa ia staretia. Acela insa i-a spus:”Sfintia Ta de ce eviti raspunderile si le pui pe umerii mei? Fa-te Sfintita Ta proiestos si ma voi face si eu staret.”. Astfel unul a devenit staret, iar celalalt proiestos. Atunci cand lucrurile s-au mai asezat si manastirea mergea bine, acela a demisionat din functia de proiestos. Mult m-a ajutat diaconul acesta. Avea mult Har de la Dumnezeu. Pe el il chemau la Sfanta Chinotita atunci cand aveau subiecte grele, ca sa-si spuna parerea sa luminata.

            -Parinte, care este pricina pentru care unii oameni duhovnicesti, desi nu iubesc banii, urmaresc insa slava? Este valabil ceea ce spunea vechii elini:”Multi au urat bogatia, dar slava nici unul?”.

            -Este de vina capul lor cel sec! Aceasta este slava desarta. Maxima „Multi au urat bogatia...” este o mentalitate lumeasca, nu incape in viata duhovniceasca. Acestea le spuneau vechii elini care nu cunosteau pe adevaratul Dumnezeu. In viata duhovniceasca slava lumeasca trebuie sa dispara. A suferit cineva o necinste mai mare decat aceea pe care a suferit-o Hristos? Sfintii Parinti urmareau necinstea, dar Dumnezeu ii cinstea. Acestia se afla inca in stadionul lumesc. Joaca fotbal. PAOK-AEK-SLAVA! Slava despre care se vorbeste in Evanghelie are dragoste si smerenie.Preaslaveste pe Fiul Tau, spune, ca si Fiul Tau sa Te preaslaveasca.... Si aceasta este viata vesnica: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat. Adica Hristos a cerut de la Dumnezeu ca oamenii sa-L cunoasca pe Izbavitorul lor si astfel sa se mantuiasca. Astazi cei mai multi se intereseaza cum sa dobandeasca slava de peste tot. Slava de aici, slava de dincolo, si in cele din urma sfarsesc in ....nebunie de aici, nebunie de acolo. Aceasta este ceea ce a spus Hristos: Primesc unii de la altii, ratacind pe altii si rataciti fiind ei insisi. Cu astfel de lucruri imi vine sa vomit. Intr-o astfel de atmosfera nu pot trai nici macar douazeci si patru de ore.

            Responsabilitatile sunt o mare piedica in viata duhovniceasca. Toti cei care vor sa faca lucrare duhovniceasca evita responsabilitatile. De obicei nimeni nu a vazut un sfarsit bun la cei ce urmaresc vrednicii si ranguri. Intra elementul personal, egoismul, iar apoi proiestosii se cionesc si se cearta intre ei pentru ca si intr-un proiestos si in celalalt exista egoism. Insa cei ce se nevoiesc cu marime de suflet si nu cauta odihna, ci se nesocotesc pe ei insisi in orice lucrare a lor, ajuta foarte multe, pentru ca numai atunci se odihnesc sufletele ce au nevoie de ajutor. Atunci se va odihni launtric si sufletul lor, atat in aceasta viata cat si in cea vesnica.

            Mai demult Sfintii Parinti plecau intai in pustie si se pustiau de patimile lor prin nevointa pe care o faceau. Se lasau in mainile lui Dumnezeu fara planuri si programari personale si fugeau de vrednicii si stapanire, chiar si atunci cand ajungeau la masura sfinteniei – afara numai daca Biserica Mama avea nevoie. Atunci faceau ascultare de voia lui Dumnezeu si slaveau numele Lui prin viata lor cea sfanta. Adica se faceau donatori duhovnicesti de sange, dupa ce mai intai dobandeau o stare buna de sanatate duhovniceasca in pustie printr-o hrana duhovniceasca buna si printr-o trezvie neincetata.

( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)