Infruntarea problemelor bisericesti

-Parinte, care este modul de rezolvare corect atunci cand se prezinta probleme bisericesti grele?

-Sa se evite extremele, caci astfel nu se rezolva problemele. Mai demult bacanul punea cate putin din caus in cantar, si astfel afla exactitatea si echilibra cantarul. Adica nu punea deodata mult, nici nu lua deodata mult. Cele doua extreme intotdeauna chinuiesc, deoarece cele doua extreme de obicei inteapa..... Este ca si cum o extrema ar tine-o indracitul, atunci cand are obraznicie duhovniceasca (dispret fata de toate), iar cealalta extrema ar tine-o nebunul, atunci cand acesta are ravna prunceasca cu ingustime de minte. Unul obraznic duhovniceste niciodata nu se intelege cu un stilist care are ravna prunceasca, ci se mananca si se lovesc, pentru ca amandoi sunt lipsiti de Harul dumnezeiesc. Atunci – fereasca Dumnezeu! – cele doua capete se pot lovi mereu si nimeni „nu le da de capat”. Cei care vor putea incovoia aceste doua capete ca sa se uneasca, adica sa se impace, vor fi incununati de Hristos cu doua cununi nevestejite.

            Sa luam aminte sa nu cauzam probleme in Biserica, nici sa marim micile neoranduieli omenesti ce se fac, ca sa nu pricinuim mai mare rau si astfel sa se bucure cel viclean. Cel ce pentru o mica neoranduiala se utlbura mult si se repede deodata cu urgie, chipurile ca s-o indrepte, seamana cu paracliserul usor la minte care atunci cand vede o lumanare curgand se repede cu avant, chipurile ca sa o curete, dar rastoarna oameni si sfesnice, pricinuind mai mare neoranduiala in vremea slujbei. Din pacate, in vremea noastra avem multi care o tulbura pe Biserica Mama. Dintre acestia, cei care sunt cu stiinta de carte au prins dogma cu mintea, iar nu cu duhul Sfintilor Parinti. Iar cei care sunt fara de stiinta de carte au prins si ei dogma, dar cu dintii si de aceea scrasnesc din dinti atunci cand discuta probleme bisericesti, astfel se pricinuieste mai multa vatamare in Biserica de la acestia, decat de la luptatorii impotriva Ortodoxiei noastre. Este bine ca raul sa nu fie prea iute, caci altfel ia totul, cioate, pietre, oameni, dar, desigur, nici prea domol, caci va aduna tantari...

            Sunt unii care se ocupa cu criticaunuia si aluita, iar nu cu binele in general. Unul urmareste pe celalalt mai mult decat pe sine. Cauta sa afle ce va spune sau ce va scrie celalalt, ca dupa aceea sa-l loveasca fara mila. In timp ce el insusi, de ar spune sau ar scrie acelasi lucru, l-ar sustine cu multe marturii din Sfanta Scritpura si de la Sfintii Parinti. Raul pe care il face este mare, pentru ca pe de-o parte nedreptateste pe aproapele sau, iar pe de alta il injoseste inaintea ochilor credinciosilor. De multe ori seamana si necredinta in sufletele celor slabi, pentru ca ii sminteste. Cei care isi justifica rautatea prin, chipurile, mustrarea celorlalti, iar nu a lor insisi sau prin a da publicitatii situatii bisericesti – chiar si lucruri ce nu se spun – pretextand pe „spune-l Bisericii”, sa inceapa mai intai cu mica lor biserica, familia sau Fratia lor, si daca li se va parea ca este bine, atunci sa faca de ras si Biserica Mama. Eu cred insa ca niciodata copiii cei buni nu o judeca pe mama lor.

            Toti au nevoie de Biserica, toti ii aduc slujirile lor, atat cei cu caracter bland, cat si cei aspri. Precum in trupul omului sunt absolut necesare si dulciurile si acriturile, chiar si papadiile amare, pentru ca fiecare are substantele si vitaminele ei, tot astfel si in Trupul Bisericii, toti sunt absolut necesari. Unul completeaza caracterul celuilalt si cu totii suntem datori sa suportam nu numai caracterul duhovnicesc al celuilalt, ci chiar si slabiciunile ce le are ca om. Vor ca toti sa aiba acelasi caracter duhiovnicesc cu al lor, iar atunci cand cineva nu este in acord cu caracterul lor, adica este putin mai ingaduitor sau putin mai iute, indata trag concluzia ca nu este om duhovnicesc.

( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)