Respect fata de cei mai mari

            -parinte, uneori vrobesc urat celor mai mari. Imi dau seama ca gresesc si ma marturisesc.

            -Daca iti dai seama si te marturisesti, incet-incet te vei scarbi de tine, te vei smeri si atunci va veni Harul lui Dumnezeu si va pleca acest obicei rau.

            -Parinte, spun cate o gluma si impung pe surori din dragoste, dar ma tem de indrazneala.

            -Tu esti mica; nu ti se potriveste. Intr-o familie de obicei cei mari glumesc cu cei mici, iar nu cei mici cu cei mari. Nu se potriveste pentru unul mic sa glumeasca cu bunicul sau cu bunica. Inchipuieste-ti, cum ar arata ca un copil sa mearga pe neasteptate si sa-l gadile pe tatal sau dupa gat? Altceva este atunci cand cel mare rasfata pe cel mic si acesta se bucura, pricinuind o buna dispozitie. Astfel, cel mare se face mic si se bucura amandoi.

            -Parinte, atunci cand ii spun cuiva mai mare pararea mea in legatura cu un lucru, despre care gandul imi spune ca nu este bine, iar acela se impotriveste, trebuie sa fiu de acord cu el?

            -Nu, sa nu fii de acord la rau. Sa spui ceea ce este corect, dar cu smerenie. „Nu cumva este mai bine sa facem astfel?Asa imi spune gandul.” Sau sa spui:”Am gandul acesta”. Atunci te faci magnet si atragi Harul lui Dumnezeu. Sunt unii care vorbesc cu indrazneala din obisnuinta, iar nu din dorinta de a-si spune parerea lor. In tot cazul, este nevoie de respect fata de cel mai mare. Dar intr-un anumit fel, si cel mare vrea sa fie respectat. Desi are neputinte, are totusi si lucrurile lui bune, are o experiente, etc. Tu, atunci cand esti intrebata, spune-ti gandul cu smerenie si respect, fara sa crezi in sinea ta ca este asa cum spui tu, pentru ca celalalt poate sa stie ceva pe care tu nu-l stii sau la care nu te-ai gandit. Cand cineva este mic si asculta, de pilda, o discutie despre un subiect si se gandeste la solutia pe car eo socoteste mai buna, in cazul in care trebuie sa spuna parerea unuia de o varsta cu el, sa zica:”Mi-a venit acest gand”. Daca celalalt este mai mare in varsta, trebuie sa spuna:”Mi-a trecut un gand netrebnic”. Chiar si atunci cand cineva spune adevarul, aceasta este o obraznicie saca nu este in masura sa o faca.

            -Atunci cand spuneti mai mare, va referiti la ani sau la viata duhonviceasca?

            -Mai ales la ani. Pentru ca, vezi chiar si unul care este intr-o stare duhovniceasca inaintata, respecta pe unul mai in varsta decat el.

            -Parinte, oare este firesc ca cineva sa respecte pe unul mai mic, dar mai sporit duhonviceste, decat pe altul mai mare, dar mai putin sporit?

            -nu, aceasta clasare nu este corecta. Oricum ar fi cel mai mare, trebuie sa-l respecti pentru varsta. Pe cel mai mare il vei respecta pentru varsta, iar pe cel mai mic pentru evlavie. Atunci cand exista respect, cel mic respecta pe cel mare, iar cel mare pe cel mic. Inaluntrul respectului exista dragoste. Sfantul Apostol Pavel spune: „Celui cu carea, dare, celui cu cinstea, cinste”.

            -Daca cei mici fac observatii celor mari, lucrul acesta este rau?

            -Acesta este tipicul generatiei noi. Insa Scriptura spune:”Mustra pe fratele tau”, nu zice: „Mustra pe tatal tau”. Tinerii de astazi au in cuvant duhul razvratirii, fara ca ei sa-si dea seama. Acest compoetament il considera firesc. Vorbesc cu obraznicie si iti spun:Am spus-o simplu”. Au fost influentati de acest duh razvratit al lumii, care nu respecta nimic. Nu mai exista respect in comportamentul celui mic fata de cel mare si nu isi dau seama ce mare rau este lucrul acesta. Atunci cand cel mic spune celui mare ca respectul este ceva depasit care nu se mai potriveste nici astazi si care ii ingradeste, chipurile, personalitatea, ce sa mai astepti? Este nevoie de multa luare-aminte. Duhul lumesc contemporan spune:”Nu ascultati de parinti, de dascali, etc”. De aceea si copiii cei mici devin mai rai acum. O mare vatamare sufera mai ales acei copii ai caror parinti nu inteleg ce rau le fac prin a-i admira si a-i considera destepti atunci cand vorbesc cu obraznicie.

            La Coliba au venit doi fratiori de opt-noua ani cu tatal lor. Acolo era si un cunoscut de-al meu, un baiat foarte bun si totodata un bun pictor. Intr-un minut, tac-tac, te zugravea. „Dionisie, ii spun, picteaza copiii asa cum stam impreuna”. „Ia sa vad daca o sa reusesc, pentru ca se misca”. A scos o foaie si a inceput sa zugraveasca. Atnci sare unul dintre copii si spune: „Ia sa vedem, ba prostule, ce vei face!”. Si era si lume de fata. Pictorul insa nu s-a tulburat deloc. „Acestia sunt copiii de astazi, Parinte”, mi-a spus si a continuat sa zugraveasca. Mie mi s-a urcat sangele in cap, dar tatal lui a ramas nepasator, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Sa spuna asa la un om de treizeci de ani, iar acela sa stea si sa-i picteze! Obraznicie, lipsa de evlavie si cate altele!.... Infricosator! Ia gandeste-te daca unul din acesti copii va voi sa se faca monah, de cata munca este nevoie ca el sa devina un calugar corect! Cand mamele nu au grija de ei, ii distrug. Totul este mama. In Rusia, daca s-a schimbat ceva, este pentru ca mamele au tinut in ascuns credinta, evlavia, si i-au ajutat pe copii. Bine ca exista si putin aluat din familii crestine, altfel am fi fost pierduti.

            -Parinte, daca acesti copilasi care cresc asa vor voi sa se schimbe mai tarziu sau sa se faca monahi, vor putea?

            -daca vor crede ca ceea ce au facut nu este bine, ii va ajuta Hristos. Caci atunci cand intra in om nelinistea cea buna, s-a rezolvat. Insa atunci cand cred ca au dreptate si spun despre egumen sau egumena: „Ce, aici avem un dictator? Unde s-a mai auzit asa ceva in ziua de azi?”, atunci cum sa se indrepte” Si sunt unii calugari care ajung sa-mi spuna astfel de neghiobii.

            Incet-incet respectul se pierde cu desavarsire. Vin la Coliba copii si cei mai multi stau picior peste picior, iar cei batrani nu au unde sa stea. Unii, desi vad ca buturugile sunt mai incolo, se ingreuiaza sa mearga la doi pasi sa le aduca, ca sa stea pe ele. Trebuie sa le aduc eu. Si desi ma vad ca le car, nu vin sa le ia. Vor sa bea apa, dar nu merg singuri sa bea, trebuie ca eu sa le aduc si al doilea pahar. Cu adevarat, aceasta mi-a facut o impresie neplacuta. Cogeamite voinici, vin in grup de cate treizeci, ma vad cum aduc o cutie de rahat si un bidon de apa, cum duc si paharele ca sa-i multumesc, inca si schiopatand, si nu se misca nici unul, ci se scoala sa ma ajute un ofiter pensionar care toata viata lui a slujit patria cu multa osteneala. Ei vad cred ca asa cum ii serveste chlenerul atunci cand merg la vreun restaurant sau hotel, tot astfel si aici la Coliba va veni chelnerul sa-i serveasca. De cinci-sare ori insa am facut lucrul urmator: m-am ostenit sa aduc apa si apoi am varsat-o inaintea lor:”Eu sa va aduc apa, voinicilor, iar voi sa stati? Le spun. Aceasta nu va ajuta”.

            In mijloacele de transport in comun vezi copiii mici stand pe scaune, iar batranii stand in picioare. Vezi tineri ca stau picior peste picior si nu cedeaza locul vreunui batran, ci se scoala cei mai mari si le dau locul lor. „Am platit locyul”, iti spun si stau jos fara sa tina seama de cineva. Mai demult ce duh exista! Femeile stateau la drum, de-a dreapta si de-a stanga lui, iar cand trecea preotul sau un batran, se ridicau in picioare si ii indemnau si pe copiii lor sa faca aceasta.

            De cate ori nu ma infurii! Vorbesc adeseori unor oameni cu functii si vezi niste copii cum intrerup discutia cu obraznicie, spun niste neghiobii si socotesc aceasta o mare isprava. Le fac semn sa se opreasca, dar nimic. Trebuie sa-i faci de rusine ca sa taca din gura, altfel nu se poate. In nici o carte patristica nu scris sa vorbeasca tinerii astfel. Patericul spune:”a spus Batranul”, nu spune „a spus tanarul”. Mai demult cei mici nu vorbeau in fata celor mari si se bucurau ca nu vrobeau. Nici nu stateau acolo unde stateau cei mari. Aveau o sfiala, o evlavie, se roseau atunci cand vorbeau unuia mai mare. Si daca vreun copil vorbea urat parintilor lui, n-ar fi iesit in piata de rusine. Si in Sfantul Munte, daca nu avea cineva barba alba, nu mergea la strana sa cante. Acum vezi si pe frati cum se aduna.... In sfarsit.... Insa cel putin sa invete sa se miste cu respect si evlavie.

            Vezi si un elev de Athoniada spunand directorului, care este si episcop:”Domnule Director, vom vorbi de la egal la egal”. Pana acolo ajung. Si raul este ca iti raspunde:”De ce? Ce-am spus? Nu inteleg!”. Nu spune: „Ma iertati, am binecuvantare sa-mi spun un gand? Poate fi si o neghiobie”, ci ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic: „Parerea ta si parerea mea”. Ai inteles? Din pacate, duhul acesta a patruns si in viata duhonviceasca, in monahism. Auzi frati incepatori spunand: „Desi i-am spus Staretului in repetate randuri, tot nu ma intelege!”. „Bine, dar cum sa spui „in repetate randuri”?”. Este ca si cum ai spune:”Nu s-a indreptat Staretul!”. „Dar ce, nu pot spune si eu parerea mea?”, iti zice. Iti vine sa sari in aer cand auzi unele ca acestea. Iar la sfarsit iti spune:”Te-ai mahnit? Iarta-ma!”. Auzi, imi cere sa-l iert nu pentru cele ce le-a spus, ci pentru ca m-a facut sa mi se urce sangele la cap!

            (Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).