“Nu va atingeti de copii”

            -Parinte, cu copiii cei mici, care cresc acum fara randuiala, ce se va intampla?

            -Au putine circumstante atenuante. Parintii care n-au inteles rostul disciplinei isi lasa acum copiii lor liberi si-i fac cu desavarsire haimanale. Daca le spui un cuvant, ei iti spun cinci, si inca cu obraznicie! Unii ca acestia pot deveni si criminali. Astazi se da frau liber copiilor in toate. Libertate! “Nu va atingeti de copii!”. Iar copiii spun: “Unde in alta parte vom gasi un astfel de statut?”. Urmaresc sa-i faca anarhisti, sa nu-i vrea pe parinti, sa nu vrea dascali, sa nu vrea nimic, sa nu asculte de nimeni. Caci aceasta ii ajuta in scopul lor. Daca nu-i vor face anarhisti, cum vor putea copiii sa le faca pe toate bucati? Si uita-te, sarmanii sunt aproape demonizati!

            Daca libertatea nu a fost pusa in valoare in viata duhovniceasca, va fi pusa oare in cea lumeasca? Ce sa faci cu o astfel de libertate? Este catastrofala. De aceea si statul merge cu merge. Oamenii de astazi pot pune in valoare libertatea ce li se da? Libertatea este catastrofala atunci cand oamenii nu sunt in stare s-o puna in valoare spre sporire.progresul lumesc impreuna cu aceasta libertate pacatoasa a adus sclavia duhovniceasca. Libertatea duhovniceasca este supunere duhovniceasca fata de voia lui Dumnezeu. Si vezi? In timp ce ascultarea este libertate, divaolul, din rautate, o prezinta ca pe o sclavie. Si astfel copiii au fost adapati cu duhul razvratirii. Fireste, sunt obositi si de diferitele sisteme ale secolului XX care, din pacate, mereu desfigureaza frumoasa natura a lui Dumnezeu si fapturile Lui, pe care le umplu de stres, departandu-le de bucurie, de Dumnezeu.

            Stiti cate am tras cand ne-am eliberat din armata? Daca ar fi fost atunci copiii de astazi, pe toate le-ar fi facut praf. Era in 1950 cand s-a terminat razboiul civil. Ne-am eliberat mai multe contingente deodata. Unul avea patru ani si jumatate de razboi, altul patru, altul trei si jumatate. Si ganditi-va, dupa atata chin, ajungem in Larisa, mergem la centrele de mobilizare si le aflam pline. Atunci am mers la hoteluri. Dar nici acolo nu ne-au primit. Ii auzeai: “Armata! Unde sa-I punem? Ne vor murdari paturile!” – desi am vrut sa platim. Era luna martie si era frig. Din fericire, un ofiter ne-a ajutat. Sa-I de Dumnezeu de bine! S-a dus si a aflat cand pleaca trenurile si cand fac manevre. S-a inteles cu cei de acolo si ne-a bagat in trenuri. “Noaptea vor face manevre, ne spune, nu va temeti! Dimineata, la ora cutare, vor pleca.”. Si toata noaptea s-au miscat. In cele din urma am ajuns la Tesalonic. Unii care erau de aici au mers la casele lor. Altii au mers la centrele de mobilizare, dar erau pline. Mergem la hoteluri, dar nici aici nu ne primeau. La un hotel ii rog: “Dati-mi un scaun ca sa stau inauntru si o sa va platesc dublu, ca pentru un pat!”. “Nu, nu se poate!”, imi raspund. Se temeau ca nu cumva sa-I vada cineva ca tin militari pe scaune si sa-i denunte. Si astfel am stat afara in picioare, sprijinit de perete, ca sa treaca noaptea. Si vedeai pe sarmanii militari pe trotuare, langa hoteluri, sprijiniti de perete. Era armata pe toate trotuarele, ca si cum ar fi defilat. Ai inteles? Daca ar fi fost tinerii de astazi, ar fi ars Larisa si toata Tesalia si Macedonia. Acum, desi nu intampina vreo greutate, ce nu fac? Rapiri, catastrofe…. Insa acei sarmani tineri nici macar un gand rau nu aveau. Desigur, simteau o amaraciune, dar nu se gandeau sa faca vreun rau, desi s-au chinuit mult stand afara in zapada. Erau epuizati si de razboi – ce jertfa au facut, sarmanii! – dar in cele din urma ultimul “multumesc” a fost sa doarma afara. Si fac o comparatie: cum erau tinerii atunci si unde se afla cei de astazi…..N-au trecut nici cincizeci de ani si cat de mult s-a schimbat lumea!

            Tineretul de astazi seamana cu vitelul care este legat in livada si da cu copita. Trage mereu funia, scoate tarusul si incepe sa alerge, dar se agata in ceva si se incurca rau, iar in cele din urma il sfasie fiarele salbatice.frana ajuta atunci cand copilul este mic. Il vezi ca se urca sus pe un zid fiind in primejdie sa cada. “Nu, nu”, strigi si-I dai si o palma. Dupa aceea nu se mai gandeste ca va cadea, ci se gandeste sa nu mai ia vreo palma si ia aminte. Astazi nu exista pedepse nici in scoli, nici in armata. De aceea, cei tineri educa pe parinti si natiunea. In armata, mai demult, cu cat erau mai severi comandantii, cu atat militarii aratau mai multa barbatie in lupta.

            Tanarul are nevoie de un povatuitor duhovnicesc, care sa-l sfatuiasca si de care sa asculte, ca sa calatoreasca cu siguranta duhovniceasca, fara primejdii., fara frica si fara sa se impotmoleasca. Fiecare om, cu cat creste, cu cat inainteaza in varsta, cu atat dobandeste experienta atat de la sine, cat si de la altii. Un tanar nu are aceasta experienta. Omul in varsta insa foloseste experienta dobandita de la sine si de la altii pentru a-l ajuta pe tanarul neexperimentat sa nu faca gafe. Atunci cand tanarul nu asculta, face experiente cu sine insusi. Dar daca va asculta, va avea castig. Au venit odata la Coliba niste tineri de la o organizatie crestina si strigau cu convingere: “Nu avem nevoie de nimeni. Vom gasi singuri drumul!”. Cine stie? Or fi fost constransi si de aceea s-au razvratit. Cand a trebuit sa plece, m-au intrebat pe unde sa coboare ca sa ajunga in drumul ce duce spre Manastirea Iviru. “Pe unde sa mergem?”, m-au intrebat. “Bine, mai baieti, dar voi ati spus ca singuri veti gasi drumul; nu aveti nevoie de nimeni. N-ati spus asa mai inainte? Daca veti pierde acest drum, va veti chinui putin, dar veti afla pe cineva mai jos, care va va spune: “Pe aici trebuie sa mergeti”. Dar drumul celalalt, catre cele de sus, catre Cer, oare cum il veti alfa voi singuri, fara povatuitor?”. Atunci unul dintre ei a spus: “Sa-r putea sa aib dreptate Batranul.”

            (Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).