Cunostinta ingamfa

            Instruirea exterioara de cele mai multe ori vatama, pentru ca dezvolta in om o parere inalta despre el insusi. Aceasta parere se face zid ce impiedica Harul lui Dumnezeu sa se apropie de el. Dar daca omul isi leapadaparerea ce o are despre el insusi, cea falsa, atunci bunul si bogatul nostru Parinte il va imbogati cu luminoasele Lui talcuri dumnezeiesti. Cand insa ticalosul om are o parere inalta despre el insusi si o pastreaza in creier, atunci ramane numai creier si trup, necunoscand Harul Duhului Sfant. Adica multele cunostinte pot pricinui umflarea capului, facandu-l aerostat. Atunci il pandeste primejdia fie sa se sparga in aer (cu schizofrenia), fie sa se prabuseasca (cu mandria) si sa se faca bucatele. De aceea cunoasterea va trebui sa fie urmata de frica lui Dumnezeu si sa mearga impreuna cu lucrarea practica, pentru ca sa existe astfel un echilibru. Cunoasterea seaca vatama.

            Cand intra egoismul la mijloc si vorbesc ca sa fiu admirat pentru cugetarile mele cele bune, atunci intra in actiune legile duhovnicesti ca sa-mi revin. Cand insa lucrul acesta se face mereu, deranjeaza. Daca un fir de par intra o data in ochi, il irita putin. Dar daca intra mereu pricinuieste o iritatie mare. Asa si aici se produce o iritatie duhovniceasca. Atunci cand un om este inteligent si face o lucrare cu usurinta, trebuie sa se topeasca de recunostinta inaintea lui Dumnezeu si sa-I multumeasca zi si noapte pentru ca i-a daruit inteligenta si a putut face acea lucrare fara sa se osteneasca. Iar daca nu-I multumeste, aceasta dovedeste o mare nerecunostinta.

            -Dar daca are parerea ca nu izbuteste nimic?

            -Atunci inseamna ca-l ispiteste aghiuta din partea potrivnica. A fost intrebata odata camila:”Ce-ti place mai mult, urcusul sau coborasul?”. Si aceea a raspuns:”Ce, drumul drept s-a pierdut?”.

            Este mai bine pentru cei ce nu au minte. Noua ni s-a dat minte ca sa facem ceea ce este mai bine, insa noi ce facem? Ni se va cere sa dam seama pentru aceasta. Cum le iconomiseste Dumnezeu! Cei carora nu le merge mintea sunt bucurosi, iar in cealalata viata vor fi mai bine. Insa cei ce au minte multa se chinuiesc.

            -Parinte, in cealalta viata bolnavii mintali vor fi intr-o stare buna, nu vor fi ca si acum?

            -In cele din urma se va face terci si mintea cea multa si mintea cea putina. Caci acolo in Cer va fi numai cugetare. In Cer, teologii sfinti nu vor fi intr-o stare mai buna in ceea ce priveste cunoasterea lui Dumnezeu decat cei care au fost bolnavi mintali in aceasta viata. Poate ca celor de pe urma Dumnezeu Cel drept le va da ceva mai mult, deoarece au trait aici lipsiti de cugetare.

 (Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).