PARINTELE ARSENIE BOCA

O intrebare a iubirii

„Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat si pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat (spre jerta) ca oricine crede intru El sa nu piara, ci sa aiba viat vesnica.” (Ioan 3,16).

De ce L-a dat Dumnezeu pe Fiul Sau Iisus ca jertfa, si inca Jertfa pe Cruce?

Pentru ca singurul grai care mai poate razbi la inima oamenilor s-a dovedit ca nu mai ramane altul decat jerta cuiva pentru ei.

Cand moare cineva pentru tine, pe acela nu-l poti uita niciodata.

La inceputul unuia dintre razboaie iesise o lege ca poti lipsi de la razboi daca iti gasesti un inlocuitor. Greu de gasit un inlocuitor de la moarte.

Era undeva un om cu o casa de copii dar necredincios si trebuia sa plece la razboi. Cand era gata de plecare, iata ca vine la el un tanar si ii spune: “Eu sunt singur, chiar daca mor, dupa mine nu plange nimeni, merg eu il locul dumitale la razboi!” Si s-a dus tanarul. Dupa oarecare vreme tanarul cade ranit de moarte si cum ajunge acasa moare.

Mormantul sau era mereu impodobit cu flori si nimeni nu stia cine I le pune pana cand, intr-o noapte, a fost gasit necredinciosul ca ii duce flori la mormant.

“- Bine, dar tu crezi in Dumnezeu?

-Ba acum cred, fiindca numai Dumnezeu i-a putut da tanarului acestuia iubirea de mine si de copiii mei, ca sa mearga el in locul meu la moarte, si asta numai Dumnezeu a mai facut-o cand a trimis pe Fiul Sau sa moara in locul nostru.”

Ne framanta intrebarea:

Daca asa de mult ne iubeste Dumnezeu cum se face ca viata aceasta e asa de apasata de tot felul de incercari? Sau punand intrebarea cu cuvintele Scripturii: De ce “pe cel pe care-l iubeste Dumnezeu il cearta, iar pe cine-l primeste il bate”?

Cu alte cuvinte, daca asa de mult ne iubeste Dumnezeu de ce-I viata noastra asa de necajita?

Fiindca “pe cat sunt de departe rasariturile de apusuri, asa sunt de departe judecatile Mele de judecatile voastre”- zice Domnul (Isaia 55, 8-9)

Ca pilda: altfel sunt judecatile unui tata care-si ia la rost copiii, decat e socoteala copiilor. Dar cand copiii vin la mintea deplina, atunci inteleg care a fost judecata tatalui lor cand le-a dat bataie.

Asa si noi, cat suntem infasurati in trup suntem destul de legati intr-o intelegere trupeasca a vietii, suntem prunci cu intelegerea. Dar cand vom scapa de muritorul acesta de pe noi, atunci cu mare recunostinta vom zori a multumi lui Dumnezeu pentru toate incercarile la care ne-a supus cat eram in lume.

Trebuie, prin urmare, sa lungim vederea (intelegerii) pana dincolo de zarea vietii acesteia si in cealalta imparatie, ca altfel nu putem pricepe nevoile vietii acesteia si nepricenpand-o pe aceasta, pe cealalta n-o putem rabda. Dar daca o intelegem asa cum este, pe una in legatura cu cealalta, ne intarim cu rabdarea si atunci oricum ar fi de necajita viata aceasta capata o valoare nepretuita. Si atunci se intampla un lucru minunat: omul iubeste necazurile si pe toti cei ce-l necajesc indeosebi. De acum crestinul sta linistit pe conducerea lui Dumnezeu si vede ca orice cruce a vietii sale este o marturie a iubirii parintesti a lui Dumnezeu, orice cruce este o treapta a desavarsirii.

Deci, daca des ne impartasim cu Sfanta Jertfa a Domnului, ne impartasim cu Taina iubirii supreme a lui Dumnezeu, impartasire care printre alte daruri are si pe acesta: ca ne ridica de la intelegerea prunceasca a vietii la intelegerea pe care o avea Iisus, in temeiul careia Ii suntem urmatori convinsi si linistiti, oricat de nelinistita ar fi marea vietii de aici. La carma Bisericii e Tatal nostru.

Stim cui credem si stim Cine-I la carma.

(Din invataturile Parintelui Arsenie Boca – Rostul Incercarilor)